Răspunsuri la întrebări

Răspunsuri la întrebări (1637)

Dana P:

Buna ziua, am 35 de ani, sunt mama a doi copii si de 3 luni am inceput sa nu ma simt bine: frisoane seara, senzatie de lipsa de aer, nervozitate, palpitatii aparute din senin, durere de-a lungul gatului pe lateral.
Speriata de aceste palpitatii, am fost intai la cardiolog. Cordul nu are probleme, tensiunea normala, am purtat si un Holter. Din cauza durerii in zona gatului am fost la un medic internist pt eco tiroidian si mi s-a spus ca am o tiroidita subacuta Quervain. Tiroida fara noduli, aspect neomogen ca si “ciupita de molii”, dimensiuni normale. Am luat Nurofen, simptomele s-au ameliorat.          
A urmat programarea la endocrinolog, care a ezitat sa se pronunte pana nu are un set complet de analize. A spus ca ar parea o tiroidita cronica Hashimoto, veche, sau chiar o premenopauza (deoarece pe un buletin de analize de anul trecut apare FSH marit 30.7). Peste aceasta tiroidita cronica se poate sa fi facut recent o tiroidita subacuta. Momentan am primit doar unul dintre seturile de analize, pe care vi le redactez mai jos. Urmeaza sa mai fac unele in a doua zi de menstruatie.
Deoarece urmatoarea programare la endocrinolog este abia in 17 februarie,  apelez la dvs. pentru a-mi spune ce diagnostic de contureaza.    
      Asadar T4, T3 sunt in limite normale, TSH mic si anticorpii TGO si Antitiroglobulina mariti:
– TSH in 13.01: 1.77 (0.550 – 4.780)
– TSH in 02.02 la alt laborator:  0.005  (0.27 – 4.2)
– FT3: 5.23 (3.4 – 6.8)
– FT4: 1.11 (0.89 – 1.76)
– anti TPO in 13.01: 37.4 (<35)
– anti TPO in 02.02 la alt laborator: 115.9 (<34)
– anti tiroglobulina: 676.2 (<115)
– hemoleucograma fara modificari, colesterol normal, calciu normal, folati serici si B12 normale.
      Intrebarile mele sunt: poate varia valoarea TSH de la o zi la alta sau este o eroare de laborator? Daca exista suspiciunea de Hashimoto, de ce a iesit acum TSH mic? Tiroidita subacuta modifica valorile anticorpilor? Am inteles ca poate da simptome de hipo si hiper tiroidism, se poate  totusi sa ma aflu in una din aceste faze? Mi s-a spus ca ecografia arata o tiroidita cronica veche, dar eu anul trecut nu aveam anticorpii crescuti…
     In familie nu se cunosc antecedente de boli tiroidiene, nici eu nu am avut probleme de sanatate. In luna sept.2016 am avut o pneumonie bacteriana ce a necesitat internare. Menstruatia a fost intotdeauna regulata, greutatea corporala o am in limitele normalului.
    Va multumesc mult pentru timpul acordat.

Raspuns:

– TSH-ul poate scadea in 2 saptamani, dar cresterea ATPO in acest scurt interval este mai putin plauzibila;

– in tiroidita subacuta sunt foarte crescute valorile testelor de inflamatie: VSH (de regula peste 50 mm/h), fibrinogen, proteina C reactiva; valori constant normale ale acestora fac foarte improbabil diagnosticul; tiroidita subacuta ar explica stare generala proasta, frisoanele, durerea de la nivelul gatului;

– valorile crescute ale ATPO si Ac anti-tiroglobulina (din ultimul set) arata o forma de tiroidita autoimuna; este adevarat ca pe acest fond poate aparea si un episod de tiroidita subacuta; revenind la tiroidita autoimuna, aceasta poate avea faze de acutizare, cu eliberare de hormoni tiroidieni in circulatie si analize si manifestari tranzitorii de hipertiroidie (palpitatii, nervozitate, insmnie, etc); totusi, in aceasta situatie, nu apar frisoane si dureri ale gatului;

– dupa cum vedeti, stabilirea unui diagnostic exact nu este atat de simpla;

– ca sa sintetizez:

  1. daca testele de inflamatie (in special VSH) sunt sugestive, diagnosticul ar fi episod de tiroidita subacuta pe fond de tiroidita autoimuna;
  2. daca testele de inflamatie sunt normale, intra in discutie 2 posibilitati: faza de acutizare a unei tiroidita autoimune (cum am spus mai sus) sau o boala Basedow-Graves; masurarea TRAb si/sau scintigrafia de tiroida sunt utile in acest caz pentru lamurirea situatiei;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1637) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1636)

VeronicaT:

Am dat analize pentru markerii endocrini, astfel TSH-1.66 (intervalul de referinta fiind 0.17-4.05), si Anti-TPO – 4.95 (referinta 0-40). Ce ar putea reprezenta aceste date? Evidentind ca am 24 de ani, nu am fost insarcinata si vrem sa ne pregatim de concepere, iar medicul mi-a recomandat sa dau aceste analize.Multumesc anticipat!

Raspuns:

– analizele arata ca tiroida functioneaza normal si exclud (in mare masura) o boala tiroidiana autoimuna; altfel zis, din punct de vedere al tiroidei nu este nicio problema sa ramaneti gravida;

– este foarte bine ca medicul dvs a dorit sa faca o verificare a tiroidei inainte de sarcina;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1636) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1635)

Victor:

Buna seara, domnule doctor.
As avea nevoie de un raspuns.
Sotia mea, in varsta de 30 de ani, din 2007 are diagnosticul de tiroidita cronica autoimuna + hipotiroidie. Eu am acelasi diagnostic, ambii avem tsh-ul in limite normale, sub tratament cu euthirox.
Luna aceasta am incercat sa concepem un copil, pe 25 Ianuarie sotia mea a avut un test pozitiv de sarcina (cel de urina foarte slab si cel de sange valoare micuta, dar conform valorilor laboratorului se incadra la intervalul de 3 saptamani de sarcina)
Ieri, insa, din pacate, a avut avor spontan (in ziua 29 a CM, ultima menstra fiind pe 1 Ianuarie, testul de sarcina a iesit slab pozitiv pe 25 Ianuarie, a facut un beta hCG care a fost 16.7, la sfatul ginecologului a repetat analiza pe 26 Ianuarie si era 20.9, iar ieri scazuse valoarea la 5.2, inainte de a se porni sangerarea care a avut aspect de menstruatie, medicul ginecolog i-a zis ca s-a oprit in evolutie fiind foarte foarte mica sarcina si ca va elimina natural tot). Din data de 24 pana ieri cand a pornit sangerarea rosie, a avut scurgeri rozalii usoare, o data maxim de 2 ori pe zi.
Va scriu, pentru ca, dupa acest eveniment nefericit, sotia si eu ne gandim, daca nu cumva boala de tiroidita autoimuna (a mea si a sotiei) poate afecta dezvoltarea embrionara, artfel incat sa nu evolueze cum ar trebui sau sa se opreasca din evolutie si sa se ajunga la avort spontan.
Este posibil ca tiroidita autoimuna a parintilor sa aiba vreun risc pentru embrion/fat si sa nu se dezvolte sanatos, iar femeia cu aceasta boala sa avorteze spontan?
Pe internet, am citit ca printre alte cauze, si bolile autoimune pot fi una dintre cauzele avortului spontan.
In speranta ca imi veti raspunde si ma veti lamuri, va multumesc.
Sanatate!

Raspuns:

– un efect negativ asupra fertilitatii si asupra unei sarcini NU se poate exclude in cazurile de tiroidita autoimuna, chiar daca boala este corect tratata; totusi, in masura in care exista, acesta este considerat minor; de retinut, marea majoritate a avorturilor spontane apar la femei/cupluri FARA boli autoimune, asa ca pot exista multe alte explicatii; de fapt, din ce stiu, un (singur) avort spontan este atat de frecvent inatalnit incat investigatii suplimentare se recomanda doar cand apar mai multe;

– oricum, din punct de vedere al bolii de tiroida, mai mult decat mentinerea valorilor TSH (in primul rand) si FT4 in limitele recomandate, nu se poate face;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1635) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1633)

Maria Vasilescu:

Buna ziua,
Am 28 de ani si doresc sa raman insarcinata.
De aproximativ un an si jumătate încercam acest lucru insa sotul meu este plecat din tara cateva luni pe an, deci evoluția încercării nu este permanenta ci întreruptă de 3-4 luni de abstinenta apoi 3-4 luni de activitate.
Acest lucru m-a adus la usa domnului doctor ginecolog care mi-a recomandat următoarele analize ulterior si rezultatele:
Atg 129,1
Tsh 2,780
Free t4 1,10
FSH 10,10
LH 7,02
Estradiol 82,90
Prolactina 9,73
ATPO 64,6
Medicul ginecolog mi-a recomandat un consult endocrinologic deoarece in urma analizelor reiese ca as avea tiroida autoimună.
Imi puteți confirma diagnosticul?
Momentan nu am ajuns la endocrinolog , urmează sa ajung săptămâna următoare la
programare insa as dori si părerea Dvs in urma acestor rezultate.
Nu am variații de greutate, am 61 kg si 1,78, de un an de zile am renunțat la carne( mananc doar peste) , nu imi cade parul, nu sunt obosita, nu am gușă, am menstruație la 29-30 zile aspect si stări normale.
In urma cu aproximativ 4 ani am fost operata la sân de un nodul solid, hipoecogen cu diametrul Max de 35mm orizontal,mobil, contur polilombat situat in cadranul supero-extern sân stâng, in dreptul orei 13, la cca 7 cm de mamelon.
Natura ganglionului a fost benign
Diagnosticul a fost tumora cu evoluție imprevizibila si necunoscuta.
Am si o problema cu tenul ( puncte albe de grăsime dar si puncte negre), am un ten seboreic.
In familie nu am pe nimeni cu afecțiuni de glanda.
Va rog daca ma puteți ajuta cu un raspuns referitor la aceste rezultate la sange.
Va multumesc din suflet!

Raspuns:

– valorile ATPO si ATG (anticorpi anti-tiroglobulina) par sa fie crescute, dar nu se poate preciza exact in ce masura deoarce nu ati mentionat si limitele de normal ale laboratorului; aceste rezultate, intre-adevar, sugereaza o tiroidita autoimuna, dar nu sunt atat de mult modificate cat sa fie un diagnostic cert; investigatiile ar trebui completate cu o ecografie de tiroida;

– indiferent daca e sau nu prezenta o tiroidita autoimuna, la acest moment tiroida dvs functioneaza normal, deci nu este o cauza de infertilitate si nici nu determina vreo alta manifestare (modificari ale greutatii, parului, tulburari de ciclu menstruale, etc);

– e, totusi, important ca un diagnostic cert sa fie stabilit; tiroidita autoimuna este o boala cronica si necesita monitorizare permanenta, mai ales in sarcina; de asemena, in marea majoritate a cazurilor, mai devreme sau mai tarziu, tratamentul devine necesar;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1633) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1632)

Miruta:

Buna. Sufar de hipotiroidism si fac tratament cu eutyrox de 75, recent mi-a fost diagnosticat un chist pe ovarul stang de 3/4cm. Medicul mi-a prescris anticonceptionale (Karissa) timp de 3 luni. As vrea sa stiu daca pot sa iau anticonceptionale daca fac tratament cu eutyrox.
Va multumesc.

Raspuns:

– da, nu este nicio problema sa faceti concomitent cele 2 tratamente;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1632) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1631)

Maria:

Buna ziua!
In 2010 am fost diagnosticata cu hipertiroidism dupa care am fost operata si mi s.a extirpat lobul drept si istmul. Dupa operatie nu a fost nevoie de nici un tratament medicamentos deoarece lobul stang a preluat foarte bine toate functiile. Anul trecut am fost la un consult endocrinologic iar medicul mi.a recomandat sa fac analizele Tpo si Atpo cand o sa raman insarcinata pt a vedea daca trebuie suplimentat cu iod. Din fericire am ramas insarcinata, dupa calculele mele ar trebui sa am 4 saptamani, iar la control pt confirmarea sarcinii trebuie sa merg abia peste 2 sapt. Puteti va rog sa imi ziceti cand trebuie efectuate aceste analize si daca nu este prea tarziu sa le fac pedste 2 saptamani dupa ce se confirma sarcina? Sunt foarte stresata sa nu afecteze copilul daca analizele nu ar fi bine! Ar fi prea tarziu daca ar trebui sa incep tratamentul cu iod dupa saptamana 7 sau 8 de sarcina? Multumesc!

Raspuns:

– este bine sa faceti analizele (TSH, FT4) cat mai curand si sa ajungeti cu ele la endocrinolog; tratamentul, daca va fi cazul, trebuie inceput cat mai repede;

– masurarea anticorpilor (ATPO si ac anti-tiroglobulina) este indicata daca exista un istoric sau o suspiciune de boala tiroidiana autoimuna; in sine, aceste rezultate  NU arata necesitatea suplimentarii cu iod;

– daca e cazul, pe timpul sarcinii tratamentul se face cu hormon tiroidian (levotiroxina – T4); iodul se suplimenteaza de rutina, dar nu este tratamentul principal al unei eventuale hipotiroidii de sarcina;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1631) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1630)

Alina:

Buna ziua,d-nu-l Dr!Am 6 sapt de la procedura cu iod radioactiv și d-na Dr endocrinolog la care sunt in evidentă mi-a zis sa fac analizele FT4,TS[H] acum la 6 sapt in condițiile in care cei de la Cluj mi-au zis sa le repet la doua luni după ionizare,adică pe 13 feb.le-am făcut acum la 6 sapt și rezultatele sunt următoarele:TSH 0,047 limita fiind 0,27-4.2. Și FT 4 este 17,6 iar limita este 10.6-22,7.intrebarea este cum sunt rezultatele?si dacă acestea indica ,cum ca ar mai fi nevoie de o noua doza de iod?Multumesc anticipat!!

Raspuns:

– in primul rand, presupun ca tratamentul cu iod radioactiv a fost administrat pentru un cancer tiroidian si nu pentru hipertiroidie; raspunsul meu se aplica doar acestei situatii;

– aceste analize se fac pentru ajustarea dozei de levotiroxina (Euthyrox) si NU arata in niciun fel raspunsul la tratamentul cu iod radioactiv, deci nu dau nici informatii privind necesitatea altei doze; in functie de tipul de tumora si de extensia bolii, poate fi nevoie de o supresie mai mult sau mai putin aceentuata a TSH-ului; altfel zis, valoarea obtinuta (0.047 μUI/ml) poate fi adecvata sau prea mica;

– (1)rezultatul histopatologic, (2)ecografia cervicala facuta dupa operatie si (3)testele de laborator (TSH, tiroglobulina, anticorpii anti-tiroglobulina) efectuate pe intreruperea tratamentului, inaintea administrarii iodului, sunt cele mai importante elemente care sugereaza daca inca o doza de iod va fi necesara;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1630) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1629)

Cristina L.:

Buna seara,
După operatia de tiroidectomie totala (10.01.2017) , deasupra tăieturii s-a format ceva foarte dur. Cam 4 cm latime si 3 lungime. Trebuie să mă îngrijoreze?
Multumesc anticipat.

Raspuns:

– cel mai probabil e o zona de edem care se va retrage treptat de sine; totusi, daca creste progresiv, se inroseste, doare mai tare sau sangereaza, e mai bine sa va vada chirurgul care v-a operat;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1629) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1628)

Ulici Gheorghe:

Am 68 de ani,sex masculin.Carcinom papilar operat in urma cu 20 de ani – extirpata tiroida, iod radioactiv, pana in prezent tratament substitutiv cu 150 micrograme Euthyrox. De cativa ani, la 8 – 10 luni distanta, retin apa multa in organism. De cateva luni iau diuretic zilnic (Diurex, cateodata Nefrix). Ionograma (AVL 9180) indica: Clor 103.0, Potasiu 5,7 si Sodiu 141.0. Ultimul profil tiroida (Cobas e411_ECLIA) proba biologica – ser, arata: TSH mai mic de 0.005, Free T4 23,51 iar Ac anti Tiroglobulina 24,72.
Cat ar trebui sa fie in speta valoarea TSH si la cat ar fi corect sa reduc doza zilnica de Euthyrox: 100 sau 125 micrograme ? Dupa cat timp sa repet TSH si FT4 ?
Ecografia tiroidei din fericire nu indica resturi sau recidiva tumorala locoregionala. Multumesc mult.

Raspuns:

– daca in tot acest interval, de la operatie pana in prezent, nu a existat nicio suspiciune pentru persistenta sau revenirea carcinomului papilar, doza Euthyrox se poate ajusta (scadea) astfel incat nivelul TSH se se regaseasca in limite normale; de retinut, tratamentul cu Euthyrox nu determina in mod direct retentie de sare (si apa) in organism, nici chiar in doze crescute;

– ajustarea dozei trebuie facuta doar in cadrul unui consult/control; sunt si alte aspecte care trebie luate in considerare, nu doar rezultatele analizelor;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1628) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1627)

Lascu Margheta:

Buna ziua
In urma efectuarii unor analize, nepoatei mele de 11 ani i au iesit tsh 3.55,anti tiroglibulina 8.17, anti tpo 14.39,ft4 1.63, colesterol seric 206.restul analizelor normale.in luna octombrie,cind am facut prima data analizele tsh era 5.95.de azi am inceput sa i dau copilului eutyrox de 25.credeti ca de acum va fi dependenta de medicament.sau valorile se pot regla?

Am revenit cu intervalele de referinta după cum mi ați spus pentru nepoțica mea de 11 ani.
La analizele din ianuarie 2017:
-la tsh 3.55 e subliniat cum ca nu ar fi normal (intervalele de referinta la 1-12 luni: 0.8-8.2,1-4 săptămâni: 1.7 -9.1,copii:1-4 zile :1-39,adulți: 0.44- 3.45)

La antitiroglibulina 8.17, valori < 4.
Ft4 1.63, interval 0.8-2.0
Anti TPO 14.39, valori < 20.
Colesterol seric total 206, interval de referință : 140 -200.

Mi s a recomandat sa I dau eutyrox de 25 si pentru ca a depus 2 kg in 4 luni.i am dat o zi copilului pastila și se plângea seara ca o strânge de git ca o gheara.acum vorbește răgușit.

În luna octombrie 2016, cind I s au luat prima data analize, -laboratorul e același,cu același intervale de referință ca mai sus -, tsh era 5.95.dar s a considerat ca a ieșit așa mare pentru ca era foarte speriata de injecție.
Ft4 1.61.
HGH 1. 37 interval de referință 0-10
IGF1 122 interval 11 ani 111- 551.

Raspuns:

– copii pot avea tranzitor valori ale TSH pana la 8-10 μUI/ml FARA ca asta sa arate o hipotiroidie propriu-zisa; in aceste situatii se prefera de regula spravegherea, fara tratament;

– valoarea anticorpilor anti-tiroglobulina este doar putin peste limita, deci nu indica fara dubiu o tiroidita autoimuna; ar trebui facuta si o ecografie de tiroida, care poate orienta diagnosticul;

– diferenta esentiala care trebui facuta in cazul nepoatei dvs este intre o crestere tranzitorie a TSH (trebuie doar monitorizare, fara tratament la TSH mai mic de 8-10 μUI/ml) si o tiroidita autoimuna (tratamentul permanent poate fi necesar);

– nici raguseala, nici „stransul e gat” nu au vreo legatura cu tratamentul cu Euthyrox;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1627) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1626)

Madalina:

Buna seara!
Domnule doctor va rog, daca se poate, sa ma ajutati sa inteleg urmatorul rezultat HP.
Dupa tiroidectomie totala am fost externata cu mentiunea pe biletul de iesire din spital: ” Gusa polinodulara. Macronodul LDT.”
Raportul de investigatii anatomopatologice arata:
1. GPN cu noduli de tip adenom folicular cu celularitate de tip oxifil, cu arii epiteliale hiperplazice cu aspect hiperfunctional, hemoragii, siderofie, capsula fina scleroasa.
2. Mic limfoganglion periistic cu aspect reactiv.
In acest moment sunt foarte speriata. Nu inteleg de ce in rezultat nu se face referire la macronodul si nu sunt specificate dimensiunile nodulilor gusei. Diagnosticul primit este grav? Ar trebui sa urmez chimioterapie sau nu se mai poate face nimic? Va multumesc anticipat.

Raspuns:

– nu este niciun motiv de ingrijorare, rezultatul descrise o gusa nodulara benigna; dimensiunile exacte ale nodulilor nu sunt atat de importante (oricum se cunosc din masuratorile ecografice dinaintea operatiei), mai ales cand e vorba de o gusa benigna;

– ganglionul limfatic periistmic este inflamator, adica benign;

– singurul tratament pe care trebuie sa-l urmati este cel substitutiv, cu levotiroxina;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1626) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1625)

Mirela P:

Am 56 ani, nu am in istoricul familiei cazuri de cancer de tiroida; am intrat la menopauza la 45 ani; am osteoporoza, am facut tratament 8 ani, iar ultimii 2 ani am facut Prolia; acum 2 ani urmare a unui PTH de 120 (care ulterior s-a normalizat cu administrare de CalDVita si suspendare Prolia)si mi s-a recomandat sa fac ecografie tiroidiana unde s-a depistat gusa polinodulara, cu unul dintre noduli de 2,7 x 1,8 cm; acestia au fost urmariti la fiecare 6 luni, fara modificari; in Nov la ultima ecografie s-a determinat marirea cu 1,7 mm a nodulului dominant si aparitia unui microganglion de 3mm. mi s-a indicat punctie cu ac fin.
Rezultatul este:
Pe in fond hemoragic vechisi inflamator cronic sclerocicatricial se identifica relativ frecvente grupuri epiteliale micromezofoliculare si parcelar de tip oxifil compact, trabecular, cu moderata pluristratificare epiteliala intrafoliculara, discrete si parcelar moderata discoezivitate, anizocitoza si anizocarioza moderata, hipercromie nucleara, rare incluzii si incizuri nucleare, colloid densificat centrofolicular insotit si de microcalcificari
nodul cu moderat risc proliferative (25-20%) aspect dens cellular follicular bine diferentiat; Bethesda 4
As aprecia in comentariu asupra acestei determinari si in sfat daca tiroidectomia este neaparat indicate sau exista si alte investigatii ce se pot face inainte.
Multumesc.

Raspuns:

– rezultatul la punctie spune, in esenta, ca exista un risc apreciabil (20-25%) ca acel nodul sa fie malign; in aceste conditii, desigur ca indicatia chirurgicala este indicata; NU exista investigatii suplimentare a caror rezultat sa poata schimba aceasta indicatie;

– de altfel, singurul mod de a afla cu certitudine natura acelui nodul este indepartarea chirurgicala si examenul histopatologic ulterior;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1625) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1624)

Cojocaru Alina:

Buna [ziua] . Acum 3 ani la un banal ECO mi s-a descoperit un nodul la gat. Timp de 3 ani l-am ținut sub control cu ECO si analize. Acum dupa 3 ani mi-am schimbat medicul endocrinolog , care la ECO mi-a spus ca nu ii place culoarea, forma si ca a crescut in ultimile 7 luni de la sub un cm la un cm. Mi s-a dat sa fac o scintigrafie. Iar rezultatul este:tiroida cu poziție normala si dimensiuni crescute , prin hipertrofia ambilor lobi.Captare de intensitate crescută si distribuție neomogenă a RF pe întreaga arie, pe fondul căreia se evidențiază prezenta a 2 zone hipocaptante, localizate:1/3 inf LTDsi pol inf LTS ,paraistmic( nodui reci);fond peritiroidian de intensitate redusă . Concluzii :gușă hipercaptanta,polinodulara, cu noduli ,reci,. Mi s-a dat ca si tratament eutyrox de 25 mg si selenium de 200 mg… Le-am luat doar o sapt ,apoi am oprit tratamentul ca auzeam in stânga si in dreapta ca trebuie sa ma operez . Ce părere aveti? Multumesc .

Raspuns:

– daca nodulul arata ingrijorator la ecografie si are cel putin 1 cm in diametrul maxim, ar trebui facuta o punctie cu ac subtire; aditional, ar trebui masurat nivelul calcitoninei (marker tumoral); in niciun caz nu as recomanda direct operatia pentru un nodul tiroidian atat de mic;

– daca testele de functie tiroidiana (TSH si FreeT4) sunt in limite normale, nu cred ca tratamentul prescris va fi de vreun ajutor;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1624) Read More »