Răspunsuri la întrebări (64)

LAURA:

Buna ziua,
Fiica mea,in varsta de 38 ani, in data de 13 iulie 2009,afost operat? de noduli tiroidieni,(tiroidectomie cvasitotala) la Institul oncologic Cluj.Rezultatul examenului a fost : Macro:LOB DREPT de 4,5/3,5/1,5 cm prezentand pe sectiune o formatiune nodular? de 2/1/1 cm;LOB STANG de 3,5/2,9/0,4 cm.Micro: pe sectiunile examinate de la nivelul lobului drept este prezent un nodul adenomatoid cu arhitectura foliculara,adiacent caruia este prezent un focar de carcinom papilar tiroidian cu arhitectura papilara cu diametrul de 0,6 cm,situat la 0,2 cm de capsula.Focarul de carcinom papilar prezinta incluzii celulare,incizuri si corpi psamomatosi.Atasat lobului drept este prezenta o hlanda paratiroida.Sectiunile examinate de la nivelul lobului stang sunt de aspect histologic obisnuit.Atasat lobului stang este prezent un limfoganglion fara semne histologice de malignitate(pT1 NxMxLoVo.
Urmare a rezultatului examenului a fost planificat? planificata pentru luna septembrie 2009,la sectia de medicina nucleara a Institutului Oncologic Cluj,pentru terapie cu I 131.Anterior administrarii I 131, rezultat analize Tg 21,4 ng/ml;Anti Tg 12/Ul/ml,TSH 42,71 uUl/ml. Dup? administrarea I 131,rezultat WBS postterapie-rest de tesut fixant la nivelul lojei tiroidiene.Recomandari tratament LT4 150ug/zi, urmand ca in luna noiembrie 2009,sa revina pentru determinarea TSH si FT4.Rezultatatul analizelor din luna noiembrie Sunt FT4:23,5 pmol/l si TSH :0,102 uUl/ml,valori care am inteles ca nu sunt bune,motiv pentru care s-a recomandat continuarea tratamentului cu LT4-150 ug/zi si revenirea la analize in luna decembrie 2009.Intrebarea mea este: care este cauza valorilor analizelor anormale,atat timp cat tratamentul indicat a fost luat corect, care este pericolul,este vorba de un inceput de recurenta a cancerului.Efortul fizic(un copil sub un an),starea de agitatie permanenta au putut influenta valorile rezultelor analizelor. Ce -mi puteti recomanda.Multumesc.

Raspuns:

– cateva concluzii legate de informatiile prezentate de dvs:

  1. examenul histopatologic a aratat un focar mic de carcinom tiroidian papilar; la aceste dimensiuni este extrem de improbabil sa existe vreo diseminare a cancerului, atat intratiroidian, cat si ganglionar sau la distanta;
  2. faptul ca tumora nu era in contact direct cu capsula tiroidiana este foarte important; asta arata, din nou, ca riscul unei extinderi la tesuturile si organele din jur este foarte mic;
  3. in esenta, este vorba un carcinom papilar descoperit intamplator in urma unei tiroidectomii efectuate pentru gusa nodulara; varsta pacientei, tipul tumorii, dimensiunile acesteia, localizarea la distanta de capsula tiroidiana, reprezinta toate factori de prognostic foarte bun; adica, sanse foarte mari de vindecare totala;
  4. in cazuri ca acesta folosirea iodului radioactiv poate fi optionala, tocmai pentru ca riscul de recidiva este mic;

– fixarea iodului radioactiv la nivelul lojei tiroidiene este normala pentru ca, invariabil, mai ramane o cantitate de tesut tiroidian dupa operatie si acesta capteaza iodul; de-abia la scanarile Whole-Body ulterioare este important daca apare o fixare a iodului, putand indica o recidiva;

– dupa tratamentul cu iod radioactiv se poate monitoriza si nivelul tiroglobulinei, care, in mod ideal, ar trebui sa fie nedetectabil, indicand absenta tesultului tiroidian (normal sau malign);

– tratamentul cu l-tiroxina va trebui urmat toata viata, in doze care sa mentina TSH usor supresat (fata de limitele normale), pentru a preveni o recidiva; valoarea de 0,102 μUI/ml a TSH-ului este in limitele recomandate pentru pacientii cu cancer tiroidian diferentiat, deci nu vad niciun motiv pentru care rezultatele „nu ar fi bune”; controalele periodice sunt necesare pentru ajustarea dozei de l-tiroxina, care este variabila de la pacient la pacient si pentru ca medicul sa se asigure ca TSH se mentine in limitele recomandate (valori pana la o.1μUI/ml, dar nu nedetectabil); nu reiese, sub nicio forma, vreun risc de recidiva din aceste analize;

– recomandarea mea este ca fiica dvs sa urmeze indicatiile endocrinologilor de la Cluj si sa inteleaga ca sansele de rezolvare definitiva a acestei probleme sunt foarte mari;

Dr. Claudiu Ţupea

1 thought on “Răspunsuri la întrebări (64)”

  1. Buna ziua,

    As dori sa va intreb si eu ceva. Am in jur de 40 de ani si am fost diagnosticat in luna septembrie cu hipertiroidie (probabil si cu o componenta autoimuna- nu am facut inca decat ATPO care a iesit putin mai mare decat normal). Iau tratament cu Thyrozol, Metoprolol, Aspacardin si Calmepan. Dupa 6 saptamani de tratament, valorile FT4 au revenit la normal, iar TSH este tot sub limita de detectie. Iau in continuare tratamentul (la recomandarea endocrinologului).In prezent am niste probleme (sangerari in scaun) si mi s-a recomandat sa fac colonoscopie. Am mai avut o tentativa de colonoscopie, facuta fara anestezie si nu am rezistat durerii. Asa ca ar trebui sa repet cu anestezie, cel mai sigur cu Dormicum. Intrebarea mea este: e vreo contraindicatie, datorata hipertiroidei, la acest tip de anestezie? As avea vreo contraindicatie pentru anestezia totala (in caz ca nu voi putea suporta nici interventia cu Dormicum)? Endocrinologul meu nu este in tara in aceasta perioada si nu am cum sa-l intreb.

    Va multumesc mult pentru ca va faceti timp sa ne ajutati si pe noi sa ne lamurim cu atatea aspecte legate de tiroida.

Dă-i un răspuns lui Razvan Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.