Pagini

Categorii

Arhiva blogului

Meta

solutiahipotiroidei.info

July 9, 2010


Later-edit: Site-ul (solutiahipotiroidei.info) despre care este vorba in acest articol nu mai apare online. Dar, pentru ca site-uri asemanatoare, care dezinformeaza grav pacientii in scopul obtinerii de bani, inca exista, aceasta postare ramane  pe blogul meu.

Site-fantoma, fara niciun fel de informatii reale (un simplu prenume este complet irelevant) despre autori, in special calitatea in care fac afirmatiile respective. Beneficiaza de link platit, ceea ce-l face sa iasa primul la diverse cautari a unor termeni (de ex. tiroida) specifici pe Google. Informatiile pseudo-medicale vehiculate sunt false la modul grosolan, slujind unui scop pur comercial: vanzarea unei asa-zise solutii minune impotriva hipotiroidiei. Cel mai important aspect este ca prezentarea cu buna-stiinta, sunt convins, a unor astfel de date poate induce pacientii in eroare, cu intarzierea diagnosticului si a tratamentului corect si complicatii potential grave asupra sanatatii. Nu este de ignorat nici achitarea (pierderea – n.m.) unei sume de bani pentru o “carte” nu doar inutila ci si periculoasa.

Pentru exemplificare voi comenta pe scurt cateva citate luate de pe respectivul site:

1. “Descopera Adevarul Despre Hipotiroida, Pe Care Medicii Si Farmacistii Se Roaga Sa Nu-l Aflii Niciodată!”

Medicii si farmacistii, oameni cu studii superioare de specialiate de mai multi ani (minimum 5 ani pentru farmacisti, 6 pentru medici), care isi asuma deschis identitatea in exercitarea profesiei, ascund de publicul larg solutia miraculoasa pentru hipotiroidie. In schimb, un site obscur de pe internet, unde nimeni nu spune cine este in mod clar, va vrea binele si se da peste cap sa va scoata din conspiratia celor de mai sus.

2. “Fara tratamente dure, fara exercitii extenuante, fara fizioterapie, fara toxicitate, fara chimicale, 100% natural si sigur!”

Tratamentul hipotiroidiei consta, in aproape toate cazurile, in administrarea zilnica a unui singur comprimat de l-tiroxina, dimineata, pe nemancate. L-tiroxina este identica cu hormonul uman, este bine tolerata si efectele secundare, atunci cand se foloseste doza corecta, sunt rare. Nu exista “tratamente dure”, “exercitii extenuante”, fizioterapie in tratamentul hipotiroidismului.

3. In acest caz, probabil te confrunti cu urmatoarele simptome acum…

Oboseala cronica• Castigare in greutate

Fata umflata

• Depresie

Reflexe incetinite

• Dureri de muschi, crampe sau slabire fizica

Apetit sexual in scadere

• Menstruatie abundentaTensiune premenstruala

• Absenta perioadelor

Pierderea apetitului

• Constipare

Pierdere de memorie

• Dificultate de concentrare

Piele uscata, care te ustura

• Si multe altele…”

Toate cele enumerate mai sus sunt semne si smptome nespecifice, nu arata prezenta unui deficit de hormoni tiroidieni, cel mult unele dintre ele pot sugera o asemenea afectiune. De fapt, aceste probleme sunt foarte frecvente in populatia generala si in cele mai multe cazuri nu sunte determinate de hipotiroidie.

4. Sunt sigur ca medicul d-voastra face ce poate sa va vindece. Cei mai multi doctori asta fac.
Dar ei sunt pregatiti sa controleze boala..nu sanatatea.”

Cum ramane cu doctorii si farmacistii care se roaga sa nu afli secretul? S-au razgandit deja?

5. “Medicamentele cele mai intalnite, si care sunt prescrise pentru hipotiroida sunt thyrozol si eutirox.”

Cum poate avea cineva o opinie ferma impotriva unor medicamente in conditiile in care nu le poate scrie numele corect? Fiind denumiri comerciale, se scriu cu majuscula, iar “eutirox” este de fapt Euthyrox. “Hipotiroida” nu este un termen medical, corect este hipotiroidie sau hipotiroidism. Nu acceptati sfaturi medicale de la indivizi care sunt vehementi impotriva medicamentelor dar nu stiu formula apei, cate valente are carbonul sau, mai rau, sa scrie pur si simplu corect.

6. “Sigur, aceste medicamente pot ajuta corpul sa inlocuiasca hormonii care nu mai sunt produsi, dar chiar si asa nu are eficienta in 100% din cazuri. In plus nu este o solutie pe termen lung, care sa-ti vindece tiroida si o sa-ti redea sanatatea perfecta de dinainte.”

Nimic nu are eficienta in 100% din cazuri, intotdeauna vor exista si exceptii, complicatii, etc. Nu exista remediu, cel putin pana in prezent, care sa refaca o tiroida distrusa de un proces autoimun. Celulele care produc hormoni au fost inlocuite de un tesut cicatriceal, fibros. Daca, vorbind strict teoretic, s-ar gasi o cale de regenerare, acelasi proces le-ar distruge din nou.

7. “Numele meu este Dan si practic naturopatia, continuand „afacerea familiei”, cum imi place mie sa o numesc. Am crescut invatand remediile naturale de la o varsta frageda.”

Deci Dan-si-atat, care este naturopat (?), ne indeamna sa nu punem mare pret pe ce spun medicii si sa avem incredere in el, care a invatat “remediile naturale de la o varsta frageda”. Nu ca medicii si farmacistii care au inceput sa invete despre boli si medicamente abia de la 18-19 ani.

8.Hipotiroida si problemele asociate tiroidei va fura viata pe care o meritati. Va suge viata si vitalitatea si va tine departe de viata pe care o vreti.”

Ca sa sintetizez eu intr-o fraza: hipotiroidia si problemele asociate tiroidei va fura viata si va suge vitalitatea. Acesta este nivelul argumentatiei unei persoane care da cu generozitate sfaturi medicale.

9. “Ce sa ceri la un test de sange pentru a determina daca ai hipotiroidism. (important: multi medici vor testa doar o substanta numita TSH, insa aceasta nu da un rezultat concret. Mai sunt doua teste specifice hormonale pe care trebuie sa le soliciti.)

Un tabel in care poti interpreta rezultatele testului. Vei sti cu siguranta daca ai hipotiroidism si cat de sever este.

Inca 4 teste esentiale despre care medicul nu stie, insa vor determina exact ce cauzeaza hipotiroidismul (astfel incat sa-l inversam cum trebuie).”

Pentru a verifica functia tiroidei sunt suficiente doua analize: TSH si FT4 (fractia libera a tiroxinei); masurarea nivelului T3 sau FT3 (fractia libera a triiodotironinei) nu este necesara in marea majoritate a cazurilor la evaluarea initiala. Pentru a determina prezenta unui raspuns autoimun orientat impotriva tiroidei (tiroidita cronica/autoimuna/Hashimoto) se masoara nivelul ATPO si, optional, al anticorpilor anti-tiroglobulina. Important: pentru interpretare se vor utiliza limitele normale ale laboratorului respectiv, deoarece diversele kituri de laborator utilizate pot avea scale ale normalului diferite si acestea sunt comunicate laboratorului odata cu cumpararea kiturilor. Nu interpretati rezulatele conform unui tabel oarecare, care nu poate tine seama de aceste elemente.

Fiind medic, nici eu nu cunosc cele 4 teste esentiale, dar ma indoiesc profund ca exista. Va recomand sa fiti extrem de circumspecti cand cineva arunca cu lejeritate asemena enormitati: “4 teste de care medicul nu stie”. Se merge pe pricipiul ca o gogomanie cu cat e mai mare,cu atat are mai multe sanse sa fie crezuta. Daca medicii nu cunosc aceste teste de unde le stie “Dan”? Invatarea remediilor naturale “de la varsta frageda” presupune si studiul metodelor de laborator, al fiziologiei si fiziopatologiei? Afirmatia dintre paranteze este cea mai amuzanta. Citind-o, am senzatia ca hipotiroidia poate fi inversata nu doar “cum trebuie” ci si intr-un mod complet gresit. Este, fara indoiala, o gandire sanatoasa in domeniul mecanicii, dar fara mare aplicabilitate in probleme medicale.

Exista, pe ici, pe colo si franturi de informatii care pot fi considerate corecte. Nivelul acestora este al unui manual de anatomie de liceu, de altfel sursa cea mai probabila si accesibila.

Va recomand sa nu acceptati astfel de sfaturi medicale, neasumate deschis, fara garantia ca vin de la cineva cu pregatire medicala, care in loc de logica si acuratete medicala vantura principii vagi de genul “intoarcerea la Mama Natura”.

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

7 Comentarii »

  1. Pantiru Daciana says:

    Felicitari, domnule doctor! Multe multumiri pentru informatiile date profesionist, dar la nivelul intelegerii oamenilor obisnuiti!

  2. ionescu camelia says:

    va multumim ca sunteti linga pacientii pe care ii tratati cu omenie ,profesionalism si multa daruire,domnul sa va binecuvanteze

  3. anca tincu says:

    buna,sunt anca si am 22 ani,eu de vreo cativa ani buni nu am mai facut tratament pt tiroida,iar eu acum sunt in strainatate ,e periculos daca nu am mai fost la un control pt tiroida?ce se poate intampla?copii pot face?daca nu pot face copii asa de la sine nu se poate face vreun tratament sau altceva?va rog sa ma contactati pe adresa mea de mail anca_y_pedro@yahoo.com astept urgent raspuns

  4. Dr. Claudiu Ţupea says:

    Ma bucur foarte mult de fiecare data cand primesc semnale ca ceea ce incerc sa fac aici se dovedeste util pentru cititori/pacienti. Va multumesc pentru mesaj, este primul de acest fel, fara nicio intrebare, doar cu cateva cuvinte de apreciere.

  5. Georgiana Stoica says:

    Buna seara!

    Am fost diagnosticata recent cu tiroidita cronica autoimuna Hashimoto – stadiu de hipotiroidism subclinic, asa ca am descoperit site-ul dumneavoastra de curind. In fine, as dori sa va multumesc, in calitate de “suferinda” a acestei afectiuni, pt. munca pe care o depuneti (prin crearea acestui site si prin sutele/miile de ore petrecute in spital) si sa va felicit pt. informatiile/raspunsurile profesioniste pe care le postati aici. Multumesc inca o data si pentru sectiunea “Vazute pe internet” prin intermediul careia ne aratati cat de rau pot face anumite persoane, cu pretentii de cunoscatori in ale medicinei.
    O seara buna!
    Cu stima,
    Georgiana Stoica

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Lăsaţi un comentariu