Răspunsuri la întrebări (343)

iuli cluj:

buna seara,

la ecografia de ieri 14 12 2010 se spune:
,,lob drep cu dimensiuni
diametrul transveral 1,05 cm
diametrul anteroposterior 1,5 cm
diametru craniocaudal 5 cm VD = 4,095 CM

lob stang cu dimensiuni
diametrul transveral 1,2 cm
diametrul anteroposterior 2,14 cm
diametrul craniocaudal 5,1 cm VS = 18,16 CM

Concluzii:
glanda tiroida marita in volum pe seama lobului stang contur regulat, structura inomogena prin prezenta in treimea inferioara a lobului stang pe fetele anterioara respectiv posterioara a doua formatiuni nodulare hipoecogene, omogene bine delimitate vascularizate periferic si central cu diaetrul maxim de 2,1 cmsi prin prezenta unei calcificari mari care ,,lasa” con de umbra posterior cu vascularitate in limite normale. Nu se evidentiaza adenopatii latero-cervicale”

azi 15 12 2010 am reusit sa ajung la Oncologie Cluj, in scintigrafia tiroidiaana dna dr Piciu scrie:

,,Scintigrafie efectuata cu TC-99 m Pt, evidentiaza fixare profund inomogena, pe intreaga arie glandula, cu hipertrofie difuza.
LTS – hipertrofiat, polul inferior si 1/3 medie ocupate de conglomerat nodular, hipoactiv metabolic, extins spre istm, pe alocuri cu aspect chiar lacunar, usor plonjant retrosternal.
LTD – structura multinodulara a lobului, cu aspect similar cu restrul structurilor din lobul stang
concluzie : gusa heteromultinodulara”

analizele de sange vor iesi doar maine-poimaine,stiu doar TSH-ul de 3,88 din analizele pentru medicina muncii.

recunosc nu a fost nevoie pana acum sa invat limbajul medical, doresc o descriere a situatiei clara si directa, sa pricep e de bine sau nu, si care ar fii pasii de urmat,

o ultima mentiune acum 4 ani s-a extirpat un fibrom uterin de 9,8 cm, in prima luna dupa operatie am depus 18 kg chiar daca am dormit, in 4 ani am mai depus 4 kg acum am 95 kg si inaltime 1,72m – 42 ani

nu stiu cum se abordeaza o astfel de situatie, dar mintea imi creeaza N scenarii, am o domnisoara de 16 ani de care imi doresc sa ma bucur cat de mult,

cu recunostiinta,

Iuli

Raspuns:

– datele prezentate arata prezenta unei gusi polinodulare; in aceasta situatie se pune problema daca exista indicatie pentru (1)operatie, (2)punctie tiroidiana cu ac subtire, sau daca acesti noduli pot fi doar (3)monitorizati in continuare;

– ecografia descrie doar doi noduli, la nivelul lobului stang, precizand o singura dimensiune, doar a unuia dintre ei (2.1 cm) – adica date incomplete; vascularizatia prezenta atat in periferia nodulilor cat si in portiunea centrala este un element de suspiciune pentru e eventuala leziune  maligna; altfel zis, un nodul care are cel putin 1-1.5 cm, este vascularizat la interior si apare hipocaptant pe scintigrafie (asa cum este cazul dvs) nu trebuie ignorat si monitorizarea nu este cea mai indicata solutie; calcificarea „mare”, cu con de umpra posterior nu are vreo semnificatie ingrijoratoare;

– in acest moment se poate opta intre interventia chirurgicala directa (cu lamurirea naturii acelor noduli la examenul anatomo-patologic) si punctia tiroidiana cu ac subtire (care ar trebui sa se faca din ambii noduli din lobul stang, sub control ecografic); daca rezultatul punctiei este de nodul benign, gusa se poate monitoriza ecografic; evident, un rezultat nefavorabil va conduce imediat la operatie;

– volumul corect calculat pentru lobul stang, pe baza diametrelor, este de 6.85 centimetri cubi, nu 18,16! asta inseamna o valoare usor peste limita superioara a normalului, nu mai mult; o astfel de gusa se poate urmari ecografic periodic, cu conditia ca punctia sa demontreze ca nodulii din lobul stang sunt benigni;

– in plus, ar fi utile urmatoarele analize: ATPO (pentru a exclude ca aceste modifcari sa fie aparute pe fondul unei tiroidite cronice) si calcitonina (pentru a exclude o forma mai agresiva de cancer tiroidian – carcinomul medular);

– in concluzie (din datele partiale avute la dispozitie), pentru a lamuri complet situatia dvs trebuie continuate investigatiile, asa cum am precizat mai sus; la acest moment nu se poat afirma ceva sigur privind natura nodulilor din lobul stang tiroidian, doar ca nu putem afirma cu certitudine ca sunt benigni;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.