Pagini

Categorii

Arhiva blogului

Meta

Răspunsuri la întrebări (409)

February 24, 2011

Carmen L:

Buna ziua
Va rog sa ma ajutati in stabilirea unui diagnostic corect si administrarea unui tratament adecvat.
Analize sange:
ATPO – 600 Ul/ml (0-34)
Free T4 – 24.40 pmol/L (12-22)
TSH – 0.0005 microlU/mL (0.27-4.20)
Ecografie tiroida – ambii lobi au conturi neregulat, structura neomogena, ecogenitate scazuta, aspect general in mozaic. ISTM – structura intens neomogena.
Aspect eco: tiroidica cronica
Am mai facut o ecografie egenerala care nu stiu daca are vreo legatura cu tiroida din care a reiesit posibile afectiuni: splenomegalie gr. I, nisip renal si fibrom uterin.
In urma acestor analize mi s-a pus diagnosticul de hipertiroidism (gusa medie) si mi s-a dat thyrozol de 10 mg de 3 ori pe zi.
Am inceput sa iau dar nu imi este chiar bine. Inainte de a face analize nu aveam nimic, nu m-a deranjat deloc tiroida. Ca si simptome, doar oboseam in rest nu am nimic din alte simptome specifice hipertiroidei. Iar acum, la cateva zile simt tiroida in gat si ma deranjeaza.
Acum ma gandesc poate ca nu am hipertiroida ci doar o usoara dereglare si nu as vrea sa abuzez de medicamente daca nu este cazul, mai ales ca ecografia spune altceva.
Va rog sa imi dati un raspuns pentru a nu mi se agrava starea de sanatate in cazul in care mi s-a pus un diagnostic gresit.
Multumesc!

Raspuns:

– raspunsurile mele de pe blog au caracter informativ; nu pot stabili diagnostice si initia tratamente decat in urma unor consultatii propriu-zise;

– si tiroidita cronica si boala Basedow-Graves sunt afectiuni inflamatorii tiroidiene de natura autoimuna; in consecinta, aspectul ecografic se poate suprapune foarte mult; adica, daca la eco vi s-a spus “aspect de tiroidita cronica”, nu inseamna ca nu poate vorba de fapt de boala Basedow-Graves, care este cauza de hipertiroidie; de asemenea, niveul ATPO poate creste in ambele afectiuni;

– exista cazuri, destul de rare, cand o tiroidita cronica poate debuta cu distructie importanta de celule tiroidiene; acest fenomen conduce la eliberearea in sange a unor catitati crescute de hormoni tioridieni, la supresia TSH si, posibil, la manifestari de hipertiroidie; ulterior, in cateva saptamni/luni, apare hipotiroidia; pentru excluderea acestei posibilitati ar trebuie masurat nivelul TRAb, niste anticorpi care cresc doar in boala Basedow, nu si in tiroidita cronica;

– “simtitul tiroidei” sau “nodul in gat” nu sunt, in general, manifestari ale unor afectiuni tiroidiene, ci mai mult de stres; oricum, nu exista vreun motiv obiectiv care sa determine aceste simptome in cazul dvs dupa cateva zile de Thyrozol;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Nu sunt comentarii »

Nu sunt comentarii.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Lăsaţi un comentariu