Pagini

Categorii

Arhiva blogului

Meta

Răspunsuri la întrebări (1)

May 29, 2009

Andreea:

Buna ziua,

Foarte utila ideea cu acest blog!
Am 28 de ani, nu cunosc despre afectiuni tiroidinele ale rudelor de gradul 1, si in general nu am avut alte probleme, decat cu greutatea, adica la 1.74m am ~50kg (cu indulgenta) si nu reusesc deloc sa ajung la o greutate adecvata. Am imunitate scazuta in general. Am fost la endocrinolog si analizele au iesit cam asa:
TSH=2.86 mUI/L (normal 0.35-5.50);
FT4=1.23 ng/dl (normal 0.89-1.76);
ATPO=1300 U/mL (normal 0.00-60.00), deci de peste 20ori maximul;
ImunoglobulinaE=169 IU/MI (normal 0.00-87.00), deci cam dublu;
VCA IgG=6.5 Al (normal <1.0)
VCA IgM <0.2 Al (normal 8.0 Al (normal<1.0)
EA IgG = 0.7 Al (normal<1.0)
Diagnosticul a fost tiroidita cronica autoimuna in stadiul de eutiroidie functionala (si mai e un termen pe diagnostic legat de eutiroidie, dar nu se intelege scrisul – poate cuvica?)

Intrebarea este daca acel ATPO complet anormal este reversibil cumva, daca pe termen lung acesta poate afecta functionarea (inca) normala din cate am inteles eu a tiroidei, si daca acest context poate fi nefavorabil unei sarcini in viitorul relativ apropiat (mai putin de un an) sau in viitorul mai indepartat.

Va multumesc

Iata concluziile si recomandarile mele:

I. Tiroida functioneaza normal (TSH si FT4 in valori normale). In consecinta, problema pe care o aveti cu greutatea nu are nicio legatura cu tiroida.

II. Exista semnele unei boli autoimune tiroidiene – tiroidita cronica (Hashimoto). Asta inseamna ca sistemul imunitar nu mai recunoaste tiroida ca apartinand organismului si o ataca. Una dintre modalitatile prin care face acest lucru este prin producerea de anticorpi (ATPO – anticorpi anti-tiroperoxidaza) impotrva tiroidei . Valoarea mult crescuta a ATPO arata ca acest atac autoimun este destul de intens. Dumneavoastra va aflati la acest moment in faza in care atacul este la inceput si nu a afectat semnificativ tiroida, astfel incat ea produce hormoni in cantitati normale.

III. Care sunt posibilitatile de evolutie pe mai departe:

  1. boala sa nu evolueze: asta inseamna functia tiroidei sa ramana normala (TSH, FT4 normale), chiar daca ATPO este crescut; din cauza valorilor mult crescute ale ATPO aceasta posibilitate este destul de redusa;
  2. atacul impotriva tiroidei sa se intensifice si sa duca treptat la distrugerea tesutului tiroidian cu scaderea producerii de hormoni si declansarea hipotiroidiei; din pacate, aceasta este situatia mai probabila in cazul dvs; durata acestui proces este variabila dar, in general, este de ordinul saptamanilor sau lunilor de zile;

IV. Ce-i de facut?

  1. in primul rand nu se trateaza, ca atare, valoarea crescuta a ATPO si nici atacul autoimun impotriva tiroidei; un tratament eficient in scaderea ATPO si a autoimunitatii ar trebui sa fie din categoria glucocorticoizilor (cortizol, prednison, hidrocortizon, etc) sau citostaticelor – aceste medicamente au efecte adverse foarte importante si riscul la care ar fi expus un pacient nu ar fi justificat; daca, pe de alta parte, boala evolueaza si se instaleaza hipotiroidismul, tratamentul este simplu, se vor administra hormoni tiroidieni care sunt identici cu cei naturali si care sunt, din acest motiv, foarte bine tolerati; nu are sens, deci, sa se initieze un tratament foarte riscant pentru pacient care sa incetinesca evolutia bolii in conditiile in care putem inlocui cu usurinta (si cu riscuri mult reduse) ce nu mai poate produce tiroida;
  2. datorita faptului ca tiroida functioneaza normal in acest moment nu se initiaza niciun tratament; recomandarea mea este o ecografie tiroidiana: daca aceasta arata modificari caracteristice de tiroidita cronica ar trebui repetat TSH la 3 luni, daca tiroida se prezinta normal la ecografie TSH ar trebui facut la 6 luni; daca nu se poate face ecografie de tiroida TSH-ul trebuie repetat la 3 luni de la analizele initiale; daca la oricare dintre evaluari TSH-ul este crescut peste limita normala se va masura si FT4 si se va repeta consultul endocrinologic pentru ca poate fi necesara initierea tratamentului (completarea cu hormoni, sub forma unor comprimate cu administrare orala) ; ca regula generala: tratamentul, odata inceput, va fi continuat tot restul vietii; repetarea ATPO nu are nicio utilitate, intrucat raspunsul autoimun a fost demonstrat deja;

V. Sarcina:

  1. dupa cum am precizat aici, in timpul sarcinii creste necesarul de hormoni tiroidieni; riscul major in cazul dvs este hipotiroidismul (netratat) in cursul sarcinii, care poate afecta irevesibil intelectul copilului; de aceea este foarte important sa faceti analize repetate (dupa cum am detaliat mai sus) care sa surprinda momentul in care tiroida nu mai reuseste sa produca hormoni in cantitate normala pentru a incepe tratamentul de substitutie; daca hipotiroidismul este tratat corect sarcina va decurge, din acest punct de vedere, fara probleme;
  2. va recomand masurarea TSH si la momentul confirmarii sarcinii (test de sarcina pozitiv) si la sfarsitul trimestrului I de sarcina; orice modificare (crestere in special) in afara limitelor normale trebuie sa va alerteze si sa se soldeze cu un consult la endocrinolog;
  3. IMPORTANT: daca hipotiroidismul se declanseaza inainte de a ramane insarcinata si este inceput tratamentul cu hormon (Euthyrox) acesta trebuie continuat in timpul sarcinii si doza crescuta cu aprox 50% pentru a acoperi nevoile crescute de hormoni care apar in sarcina; hormonii tiroidieni nu sunt, in niciun fel, nocivi fatului, absenta lor poate avea ,insa, efecte potential grave pe dezvoltarea creierului la nou-nascut;
  4. daca functia tiroidei ramane normala inainte si pe tot parcursul sarcinii, exista un risc crescut de declansare a hipotiroidismului la 3-6 luni de la nastere datorita modificarilor imunitare care apar in aceasta perioada;

VI. Analizele imunologice pe care le-ati prezentat nu au relevanta in diagnosticul bolii de tiroida, de aceea nu ma pronunt asupra semnificatiei lor.

Raspunsurile, varianta scurta:

  1. pot sa apara variatii in valoarea ATPO dar normalizarea este extrem de improbabila; nu exista aspecte ale stilului de viata (alimentatie, miscare, etc) care sa influenteze valoarea ATPO;
  2. pe termen lung riscul este destul de mare de hipotiroidie permanenta; ATPO este doar una din caile de atac impotriva tiroidei, mai sunt si altele dar nu avem analize de sange atat de accesibile care sa ilustreze acest lucru;
  3. singurul aspect potential nefavorabil legat de sarcina este sa ramaneti insarcinata cu hipotiroidie netratata sau sa se declanseze hipotiroidia in timpul sarcinii; acest lucru poate fi evitat cu analize repetate si cu initierea prompta a tratamentului cand valoarea TSH incepe sa creasca; colaborarea cu endocrinologul este esentiala in acest caz;
  4. o precizare in afara intrebarilor: este contraindicat iodul in cantitati mari (suplimente alimentare, substante de contrast, dieta bogata in iod) pentru ca se poate grabi instalarea hipotiroidiei.

Dr. Claudiu Ţupea

    9 Comentarii »

    1. Ioana says:

      Buna ziua,

      Am fost in aceasta dimineata la endocrinolog, am facut un eco tiroidian in urma caruia doctorita mi-a scris:
      VD=6,96 ml
      VS-6,5 ml
      Istm=6 mm
      Gl.tiroida cu volum normal, structura de fond usor hipoecogena, inomogena, cu granulatii mai mari si vascularizatie normala.

      Imi puteti spune daca aceste dimensiuni sunt normale si ce inseamna sturctura usor hipoecogena, inomogena si ce sunt acele granulatii. Am intrebat doctorita insa mi-a spus doar ca e aproape bine si mi-a dat sa imi fac un set de analize la sange.

      Va multumesc anticipat.

    2. andreea stoica says:

      buna ziu. in urma cu 3 ani am suferit o tiroidectomie totala din cauza unei hipertiroidii care nu raspundea la tratament. in urma bolii am ramas cu o mare exoftalmie bilaterala, 30 -32 mm, pt care mi s-a facut si o decompresie orbitara insa exoftalmia a ramas la 20-22mm. in urma cu 3 luni am facut o echografie la gat si dr mi-a spus ca mi-a crescut o bucata de tiroida si care tb tinuta sub control. imi puteti spune daca am motive de ingrijorare. in ultima vreme nu mai dorm noaptea, am dureri la inghitire,m-am ingrasat cam 8 kg luna trecuta, obosesc cand vorbesc, parca mi se opreste aerul in gat, si simt ca s-a marit bucata de tiroida si se extinde spre partea stanga. va rog din suflet sa ma ajutati cu cateva lamuriri.mentionez ca in urma cu 2 ani am nascut pe cale naturala, si ca niciodata , nici inainte nici dupa operatie, nu am putut avea un rezultat clar de tsh, ba era 1 ba era 7 ba 5. multumesc

    3. Irina says:

      Buna ziua!
      Ma numesc Irina si am 22 de ani.In luna octombrie anului 2009 am nascut o fetita dupa parerea medicilr la cel moment sanatoasa insa la 2 luni a fost diagnosticata cu hipotirioidie primara si imediat am inceput tratamentul cu L-tiroxin.As vrea sa stiu daca se vindeca si daca fetita mea se va dezvolta normal???

    4. Ramona Ungureanu says:

      Buna ziua,
      Am 28 de ani si dupa operatia de colecist (acum 2 ani si ceva) am luat in greutate 13 kg. Am reusit sa mai slabesc aprox 4 kg (165 cmi si 68-69 Kg), insa nu destul. Am facut niste analize specifice pentru a sti cu siguranta daca am probleme cu tiroida. Mi-a iesit TSH – 5.64, iau dr endocrinolog mi-a dat un tratament cu homeopate timp de 2 luni, dupa care mi-am refacut analizele:
      TSH – 3.51 (fata de 5.62)
      ATPO – 10
      insa mi-au crescut foarte tare colesterolul-LDL (de la 120.26 la 176.40) si cel seric total (de la 211.48 la 259.07)
      FT4 – 14.6 pmol/L
      este cazul sa-mi fac griji? sunt valori normale?
      La ecografia tiroidiana mi-a iesit un micronodul.
      Astept raspuns cu interes si va rog sa ma sfatuiti sa fac pentru ca vreau sa ajung la o greutate normala in comparatie cu inaltimea.

    5. IRINA says:

      Va multumesc .

    6. IRINA says:

      BUNA ZIUA! Am un baiatel de 6 ani si in urma recomandarii medicului de familie am fost la medicul endocrinolog sa-i fac niste investigatii deoarece copilul nu crestea si noi parintii suntem micuti de analtime, am facut niste analize si au iesit TSH 0,4 siFT4 2,04.Va rog frumos daca a-mi puteti raspunde sa-mi spuneti ce anseamna aceste rezultate.

    7. Liliana says:

      Buna ziua!

      Am 32 de ani si in luna iunie am descoperit un mic nodul la san. In urma investigatiilor efectuate am primit recomandarea de a efectua testari hormonale pentru tiroida dar si o ecografie tiroidiana. Rezultatele ecografiei au fost relativ bune, in sensul ca nu am inca noduli tiroidieni, dar anumite zone prezinta o oarecare vascularizare.
      Rezultatele analizelor de sange au fost urmatoarele:
      Triiodtironina T3 – 208
      Tiroxina T4 – 14,2
      Free T4 – 1,39
      TSH – 0,903.
      Diagnosticul a fost Hipertiroidism subclinic. Displazie mamara.
      Nu mi-a fost recomandat nici un tratament, ci doar tinerea sub observatie şi efectuarea peste aproximativ 2 luni a unor analize de sange.
      Rezultatele acestor analize efectuate de curand, au fost urmatoarele:
      Calciu ionic – 3,8
      Free T4 -1,2
      TSH – 1,2963
      Anticorpi antitiroidperoxidaza – 108,33
      Anticorpi antireceptor de TSH – 0,24
      As dori parerea dumneavoastra si recomandarile dumneavoastra.
      Va multumesc.

    8. Bodescu Laura says:

      Am uitat sa pecizez ca am 23 de ani, nu cunosc despre afectiuni tiroidiene ale rudelor de gradul 1, si singura afectiune a fost apendicectomia, realizata la varsta de 12 ani. In descursul ultimului an am luat 15 kg in greutate; la 1.68m am ~67kg.

    9. Bodescu Laura says:

      Buna ziua!
      Numele meu este Bodescu Laura si am cateva nelamuriri in legatura cu afectiunea pe care o am. In urma cu aproximativ 1 an de zile, am descoperit o umflatura la nivelul tiroidei. Primul consult efectuat la medicul endocrinolog a constat in recoltarea de sange pentru analize, examen ecografic la tiroida si punctia biopsie. Acest consult l-am efectuat pe data de 16 februarie 2009.
      Diagnostic: Gusa nodulara LTS
      Examene paraclinice: LTS = 2,6/3,1/1,6 cm, ocupat de un nodul cu halon transemic de 2 x 1,4 x 2,2 cm, vascularizat periferic.
      TSH= 2,4 uUi/ml (valori normale 0,4-6)
      FT4= 1,4 ug/dl (valori normale 0,8-2)
      AAT-TPO= 5,7 UI/ml (nu sunt trecute valorile noemale)
      FNAB – frotiuri de tip benign
      Recomandari:- nu necesita tratament pentru tiroida
      – reevaluare genotica (cred)(3-6 luni)
      Drept urmare, nu am urmat niciun tratament timp de 3 luni, dupa care am mers din nou la control.
      La examenul ecografic, nodulul nu s-a marit in mod semnificativ, dupa spusele d-nei doctor. In schimb, s-a observat o vascularizatie mai importanta a nodulului, nu doar perfiferic, ci si in interiorul acestuia. Acest lucru a determinat-o pe d-na doctor sa creada ca nodulul tinde sa devina un adenom toxic si a considerat ca urmatorul pas ar fi operatia, pentru eliminarea lui. Astazi am primit si rezultatele analizelor la sange, insa neasteptat, acestea sunt toate in limite normale.
      D-na doctor a ramas insa la ideea ca operatia trebuie efectuata, desi eu nu imi dau seama care este diferenta dintre evolutia nodulului de acum 3 luni si cea de astazi. Poate doar modificarea vascularizatiei acestuia…
      AS dori, daca se poate, un raspunds al dumneavoastra si eventuale pareri si sfaturi.
      Va multumesc anticipat!
      O zi cat mai frumoasa!

    RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

    Lăsaţi un comentariu