Pagini

Categorii

Arhiva blogului

Meta

Sarcina si hipertiroidia

November 15, 2009


I. Hipertiroidia este destul de rar intalnita in timpul sarcinii, fiind descoperita la aproximativ 0.2% dintre gravide. Acest lucru se intampla din doua motive:

  1. hipertiroidia scade fertilitatea, astfel incat o femeie afectata de aceasta boala are sanse mai mici de a ramane insarcinata;
  2. boala Basedow-Graves, care este principala cauza de hipertiroidie la femeile tinere, se amelioreaza in timpul sarcinii;

II. Elemente de diagnostic:

  1. manifestarile caracteristice bolii – vezi aici;
  2. testele de functie tiroidiana, care vor arata: valoare anormal scazuta a TSH si un nivel peste limita normala a freeT4;
  3. nivelul anticorpilor impotriva tiroidei (TRAb) poate fi crescut; acest lucru indica drept cauza boala Basdeow-Graves, o afectiune autoimuna;

III. Complicatii:

  1. hipertiroidia se poate asocia cu tulburari de ciclu menstrual si cu infertilitate;
  2. o gravida cu hipertiroidie are un risc crescut de avort spontan sau de nastere prematura;
  3. daca sarcina evolueaza totusi, greutatea la nastere a copilului este mai mica;
  4. copilul poate prezenta hipertiroidie la nastere;
  5. daca hipertiroidismul mamei este tratat excesiv poate aparea un deficit de hormoni tiroidieni care sa afecteze dezvoltarea intrauterina a fatului;

IV. Tratament:

  1. medicamentos, cu antitiroidiene de sinteza ( tiamaozol, propiltiouracil, carbimazol); se folosesc doze mai mici decat in cazul hipertiroidiei nelegate de sarcina pentru ca boala este atenuata si pentru a nu expune fatul unor concentratii toxice; in cazul acestor doze reduse nu s-au observat efecte nocive semnificative; este foarte important sa se evite tratamentul excesiv, care poate provoca hipotiroidie, cu efecte adverse asupra dezvoltarii intelectuale ulterioare a copilului;
  2. operatia – tiroidectomie subtotala; se intervine chrurgical daca boala nu poate fi controlata cu tratamentul medicamentos in doze mici/medii; se va face in trimestrul doi de sarcina;
  3. iodul radioactiv este contraindicat la gravide;
  4. obiectivul tratamentului este normalizarea nivelului de hormoni tiroidieni cu ameliorarea simptomelor;

V. Perioada care urmeaza sarcinii:

  1. daca mama urmeaza tratament cu medicamente antitiroidiene in doze mici/moderate este permisa alaptarea;
  2. poate aparea postpartum (dupa nastere) o accentuare a bolii cu agravarea hipertiroidiei;
  3. pentru o femeie fara istoric de boala Basedow care a nascut, perioada de dupa nastere (3-6 luni) este cu risc mai mare pentru declansarea acestei afectiuni;

VI. Obtinerea sarcinii la o pacienta care sufera de hipertiroidism:

  1. este recomandat sa se aplice un tratament definitiv al hipertiroidiei inaintea sarcinii;
  2. tratamentul definitiv poate fi operatia (excizia tiroidei) sau tratamentul cu iod radioactiv;
  3. daca se opteaza pentru iod radioactiv se recomanda o perioada de 6-12 luni de la tratament pana la conceptie;
  4. aceste recomandari nu se aplica in cazul hipertiroidismului temporar, care se rezolva spontan in cateva saptamani sau luni; acesti pacienti trebuie totusi urmariti de endocrinolog pentru ca, de cele mai multe ori, dupa perioada de hipertiroidism se instaleaza hipotiroidia (permanenta sau temporara);

De retinut:

cea mai buna metoda de evaluare a nivelului de hormoni tiroidieni in timpul sarcinii este masurarea fractiei libere a acestora – exprimata in analizele de sange ca freeT3 si freeT4, si nu a cantitatii totale – exprimata ca T3 si T4; vezi aici pentru explicatii;

– pe parcursul sarcinii imunitatea materna scade pentru a tolera fatul, care este un organism strain; din acest motiv bolile autoimune (inclusiv boala Basedow-Graves) preexistente se amelioreaza in aceasta perioada; la 3-6 luni dupa sarcina apare o exacerbare a imunitatii, aceasta fiind o perioada in care bolile autimune se declanseaza mai frecvent sau, daca existau dinaintea sarcinii, se agraveaza;

-in primul trimestru de sarcina placenta produce un hormon care are capacitatea de a stimula tiroida sa secrete tiroxina si triiodotironina (T3 si T4); acest hormon produs de placenta se numeste HCG ( gonadotropina corionica umana) si stimuleaza secretia de hormoni tiroidieni prin acelasi mecanism ca TSH, avand totusi o potenta mult mai mica decat acesta; in unele cazuri (10-20% din sarcini) HCG este produs in cantitati crescute si va determina o usoara crestere a nivelurilor de hormoni tiroidieni; de aceea, in perioada primului trimestru, TSH poate fi usor supresat (valoarea intre 0.1 si 0.4 mcUI/ml), nivelul freeT4 ramanand normal; aceasta forma de hipertiroidie subclinica este foarte usoara si nu necesita tratament specific;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

13 Comentarii »

  1. Cristina says:

    Buna ziua.sunt insarcinata in 12 saptamani.nu am avut probleme cu tiroida niciodata.la analizele de trimestru 1 Tsh a iesit 0.019 iar Ft4 1.29 (in limite).este periculos pot pierde sarcina? sau copilul poate avea malformatii?sau este o dereglare datorata sarcinii? va multumesc.

RSS feed for comments on this post.

Lăsaţi un comentariu