Răspunsuri la întrebări (1125)

elena:

imi cer scuze,revin cu tabelul:
buna ziua,
am 25 de ani si am fost diagnosticata cu :
-mixedem primar autoimun(primul medic la care am mers)
-tiroidita cronica autoimuna cu hipotiroidie(al doilea medic)
Am sa fac sub forma de tabel analizele , apoi am sa explic pe coloana:
luna analizelor: octombrie## decembrie ##martie## val normale
Anti-tiroglobulina ##699######### – #######787 ####<=115
Anti-TPO############ 600 ######## – ###### 470 #####<34
Tsh #################100 ###### 1.69 #####0.021 ###0.27-4.2
T4 ##################2.3 ###### 21.2 #######– ######12-22
in octombrie am mers la medicul specialist,nu mi a expliact prea multe… mi a dat eutyrox 100 timp de 6 sapt.In acste sapt am citit multe pe net , am gasit ca glutenul nu este „indicat” in situatia mea, in aceste 6 sapt nu am mancat cu gluten.
in decembrie surprinzator au iesit analizele bine, am discutat cu medicul sa mi reduca din eutyrox si sa mananc in continuare fara gluten.Mi a spus ca nu are legatura glutenul cu boala , sa mananc normal si sa iau in continuare eutyrox 100.
Am ascultat si am ajuns la valorile care apar in tabel in luna martie.
nimeni nu poate sa mi explice cum ,de ce..
Primul medic m a sunat sa mi comunice sa opresc tratamentul cu eutyrox pana ne vedem.
Mentionez ca starile de somnolenta/insomnii, frisoane, balonari, obosela ,nervozitate nu au disparut.
Va rog sa mi spuneti parerea dvs., valorile tsh ului m au dat peste cap.
Va multumesc mult,
elena

Raspuns:

– tiroidită cronică (sau autoimună, sau Hashimoto) cu hipotiroidie si mixedem primar autoimun înseamnă acelasi lucru; adica deficit de hormoni tiroidieni cauzat de o boala autoimuna in cursul careia se distruge tiroida;

– nu este nimic inexplicabil in aceasta evolutie a analizelor; plecand de la o hipotiroidie atat de severa, cu un TSH de 100 μUI/ml, dureaza uneori cateva luni bune pana cand testele de laborator (in special TSH) ajung sa reflecte in mod corect efectele unei anumite doze de tratament; altfel zis, la acest moment, 100 micrograme pe zi este o doza usor excesiva fata de necesarul dvs de hormoni tiroidieni;

– cel mai probabil, o usoara scadere a tratamentului zilnic (de ex. la 75 micrograme/zi) poate fi suficienta pentru normalizarea TSH; la 8-10 saptamani de la orice modificare a dozei testele de laborator (TSH si FreeT4) trebuie repetate pentru a verifica raspunsul;

– boala celiaca sau intoleranta la gluten se diagnosticheaza de catre medicul gastroenterolog in urma unor teste de laborator si, eventual, a unei biopsii de mucoasa intestinala; in orice caz, nu pe baza unor informatii gasite pe internet; glutenul NU in niciun fel contraindicat in tiroidita daca nu exista dovada clara ca este prezenta si o boala celiaca;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.