Răspunsuri la întrebări (1128)

Sorana Pop:

Stima domnule doctor,

Apelez la dvs online deoarece locuiesc in strainatate.
Am 36 de ani, am nascut acum 7 luni un baietel care avea la nastere 57 cm si 3.700 kg. Conform protocolului, dupa 3 luni de la nastere, mi s-au facut un set de analize care au evidentiat probleme cu tiroida.

sensitive TSH …..0.01 (0.30-4.00)
Free T3…………14.8 (3.5-6.5)
Free T4…………42 (9-23)
ANTI-TPO………..272 (<35)
ANTI TG…………158 (<40)

ecografia: glanda tiroida are dimensiune normala; in lobul drept sint 3 noduli solizi, hypoechoici, necalcifiati cu dimensiunile urmatoare: 8×9 mm, 12/12 mm, 4×4 mm; in partea anterioara bilaterala a gitului sint „small benign reactive lymph nodes, no suspicious adenopathy”

Nu mi s-a pus un diagnostic si nu mi s-a dat vreun tratament; in schimb, mi s-a recomandat reluarea testelor dupa 6 luni.
In familie nu a avut nimeni probleme cu glanda tiroida cu exceptia mamei care a fost tratata de tiroidita de Quervain.
Dumneavoastra ce ma sfatuiti? Ar putea sa fie o gusa polinodulara?

Cu deosebita stima,
Sorana

Raspuns:

– testele de laborator atesta o forma de hipertiroidie clinica, adica mai serioasa; diagnosticul cel mai probabil este boala Basedow-Graves, afectiune autoimuna care apare frecvent dupa o nastere si este principala cauza de hipertiroidie la varsta dvs; mai putin probabil, poate fi o forma supraacuta de tiroidita autoimuna, situatie in care evolutia spontana va fi spre hipotiroidie, intr-un interval de la cateva saptamani la cateva luni; tratamentul este diferit in functie de diagnosticul exact;

– diferentierea intre cele doua posibile cauze se face prin scintigrama si/sau masurarea nivelului TRAb (anticorpi care cresc doar in boala Basedow-Graves);

– nu cred ca cei trei noduli sunt responsabili de hipertiroidie, probabil sunt o descoperire care nu are legatura cu rezultatele analizelor;

– in opinia mea, este o greseala sa stati 6 luni fara un diagnostic cert si fara tratamentul potrivit; ar trebuie sa mergeti la un alt endocrinolog, care sa completeze investigatiile, sa stabilieasca tratamentul si un interval rezonabil de urmarire;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.