Răspunsuri la întrebări (1766)

Claudia:

 

Buna seara. Am 35 de ani, doi copii. In urma cu doi ani mi s-a făcut o conizatie pe col(CIN2) si după numai 6 luni aveam cu 8 kg in plus si o stare generala destul de proasta. Sâni dureroși, dureri de cap si dereglări menstruale. Am fost diagnosticata cu tiroidita autoimuna, hipotiroidie, multiple chiște mamare sub 1 cm si prolactina mărită(am urmat tratament). Acum, după doi ani, starea e aproape la fel de rea ca la început. fT4 si TSH sunt in limite normale. De aceea, Dr meu m-a trimis la alt laborator sa refac testele si a mai adăugat unele pt suspiciunea de Reumatism articular, dar si anemie si unele deficiente.
Mi-a făcut ecografia la tiroida si a ieșit astfel:
LTD 15/17.5/48 mi
LTS 15/15,5/48 mm

Ecostructura: neomogena prin prezenta unor numeroase formațiuni intens hipoecogene nodulare si pseudonodulare, hipovasculare, parte din ele confluente, cu dimensiuni maxime pana de6mm LTD si 8,3mm LTS.
Vascularizație in Doppler color: global amplificata.
Istm:5/14mm
Fara adenopatii suspecte.
Va rog, ma ajutați cu o interpretare si cu o opinie generala. Menționez ca Dr a insistat pe istm crezând inițial ca e adenopatie pe acolo mult mărită. S-a răzgândit pe urma. Va mulțumesc.

Raspuns:

– daca valorile TSH si FT4 sunt normale (sub tratament), inseamna ca tiroida NU este responsabila pentru starile dvs; rezultatul ecografic descrie aspectul tipic pentru tiroidita autoimuna si confirma astfel diagnosticul, dar nu aduce niciun fel de explicatie suplimentara pentru manifestarile descrise;

– in cadrul tiroiditei autoimune apar frecvent adenopatii inflamatorii la nivelul gatului, care sunt usor observate la ecografie; daca acestea au aspectul tipic de ganglion limfatic inflamator, nu au nicio semnificatie separata;

– valoarea crescuta a prolactinei si tulburarile mesntruale, daca sunt persistente, trebuie evaluate separat de problema tiroidiana;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.