Pagini

Categorii

Arhiva blogului

Meta

Răspunsuri la întrebări (1328)

June 1, 2015

carol:

Am revenit cu limitele normale.

Buna ziua,

Va multumesc pentru timpul acordat.Ma numesc Carolina am 46 ani, inaltime 1.64, 84 kg.
In decembrie 2014 am fost diagnosticata cu tiroidita autoimuna Hashimoto – hipotiroidism (subclinic) – pe baza rezultatelor analizelor : TSH 4.95 uU/ml (0.27-4.2 limite normale), FT4 14.99 pmol/L (12-22 pmol/L), calciu ionic 3.76 mg/dL (limite 3.82-4.82) si ATPO 335 UI/mL (<34 UI/mL) si a ecografiei tiroidiene.Medicul endocrinolog mi-a prescris calciu D3 si seleniu 200.
In februarie 2015 am refacut analizele cerute de medic: cortizol 540.2 nmol/L (171 – 536 nmol/L)TSH 8.58 uUI/mL (0.27 – 4.2 uUI/mL, 25-OH vitamina D 12.2 ng/mL (30 -100 ng/mL). Am inceput tratamentul cu Euthyrox 25 mcg si vitamina D3 2.000 ui. In aceasta perioada (februarie – mai)oboseala/iritabilitatea au scazut.
In mai am mers la un alt medic endocrinolog (din pacate nu am mai putut merge la medicul meu) cu rezultatele analizelor: TSH 5.35 (0.27 – 4.2), ATPO 252 UI/mL <34 UI/mL). Acesta mi-a marit doza de Euthyrox la 37.5 mcg, mi-a prescris Vigantoleten 1000 ui si o dieta de 1000 calorii/zi. Dupa inceperea tratamentului (fara dieta) s-au accentiat starile de oboseala, senzatia de presiune la nivelul gatului, transpiratii nocturne.
Va rog mult sa ma sfatuiti ce sa fac.
Va multumesc.

raspuns:

– analizele de laborator sustin diagnosticul de tiroidita autoimuna; atat inceperea tratamentului cu Euthyrox in luna Februarie, cat si cresterea dozei in luna Mai sunt justificate;

– din punct de vedere medical nu se explica oboseala, transpiratia nocturna si senzatia de presiune la nivelul gatului prin cresterea dozei de Euthyrox si scaderea dozei de vitamina D; analizele ar trebui repetate peste 3-4 luni, cu ajustarea tratamentului daca rezultatele o impun;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1327)

Alina:

Buna ziua,
ma numesc Alina, am 45 ani si am fost operata de gusa nodulara, lobectomie totala dreapta cu istmectomie; am o luna de la operatie si inca am senzatia de nod in gat si de strangere la baza gatului; va rog sa-mi spuneti daca este normal si cat timp o sa mai am aceasta stare; nu mi s-a recomandat nici un tratament de substitutie, dat fiind ca lobul stang a ramas pe loc, doar mi s-a spus ca la 4-6 saptamani de la operatie sa imi fac TSH si FT4;
va multumesc

Raspuns:

– in perioada de dupa operatie apar frecvent astfel de senzatii la nivelul gatului; ele pot persista pana la 6-12 luni (in forme atenuate), dar de regula dispar complet in timp;

– pe de alta parte, senzatia de nod in gat este si o manifestare intalnita foarte frecvent in stresul psihic;

– daca nu apare nicio ameliorare in timp, la 2-3 luni de la interventia chirurgicala se poate face si o ecografie cervicala pentru a verifica lobul ramas si aspectul lojei tiroidiene drepte;

– dupa o lobectomie tiroidiana se recomanda de multe ori tratament de substitutie cu levotiroxina (Euthyrox/L-Thyroxin) in doza de 25-50 micrograme/zi pentru a preveni marirea si eventuala nodularizare a lobului ramas; nu este o practica universala si nu este o greseala ca dvs nu vi s-a recomandat, dar supravegherea ecografica la 6-12 luni se impune cu atat mai mult;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

« Postari mai noi