Care sunt cauzele hipertiroidiei?


I. Boala Basedow-Graves:

  1. este o afecţiune autoimună;
  2. poate debuta la orice varstă;
  3. cele mai multe cazuri noi apar între 20 şi 40 de ani;
  4. femeile sunt de 4-6 ori mai afectate decât bărbaţii;
  5. se asociaza de multe ori cu afectare oculară.

II. Guşa polinodulară hipertiroidizată (toxică):

  1. este mai frecventă în zonele cu deficit de iod;
  2. apare la vârste mai inaintate, de obicei peste 50 de ani;
  3. de multe ori pacienţii sunt cunoscuţi de mulţi ani cu guşă polinodulară nontoxică;
  4. datorită vârstei, cei afectaţi sunt mai expusi complicaţiilor cardiace ale hipertiroidiei;
  5. femeile sunt de 4-5 ori mai afectate decât bărbaţii.

III. Adenomul toxic tiroidian:

  1. este o tumoră benignă (adenom folicular) care secretă hormoni în exces;
  2. apare, de obicei, după vârsta de 40 de ani;
  3. se prezintă, în general, ca nodul unic tiroidian;
  4. determină hipertiroidie când atinge dimensiuni mari (3-4cm).

IV. Tiroidita subacută:

  1. este o boală inflamatorie tiroidiană cauzată de virusuri;
  2. apare, de multe ori, după o infecţie acută de căi respiratorii superioare;
  3. are doua faze: prima, cu distrucţia rapidă a ţesutului tiroidian, a doua, de refacere a arhitecturii normale;
  4. hipertiroidia apare în prima fază, odată cu distrucţia glandei şi eliberearea în sânge a hormonilor depozitaţi (vezi aici), şi este tranzitorie (2-8 săptămâni);
  5. etapa a doua este frecvent asociată cu deficit de T3 şi T4, până la regenerarea tiroidei şi reluarea funcţiei normale.

V. Prima etapă a tiroiditei cronice:

  1. tiroidita cronică este o afecţiune inflamatorie autoimună care duce la distrucţia progresivă a tiroidei;
  2. este, de fapt, principala cauză de hipotiroidie dar, dacă prima fază, când se distruge ţesutul tiroidian, este suficient de rapidă astfel încât rezervele de hormoni de la nivel glandular sunt eliberate rapid se produce o hipertiroidie tranzitorie;

VI. Medicamente:

  1. Iodul – administrat în cantităţi mari poate determina hipertiroidie la pacienţi cu guşă polinodulară sau poate declanşa boala Basedow-Graves la cei cu predispoziţie;
  2. Amiodarona (Cordarone) – este un medicament antiaritmic cu un conţinut mare de iod care poate duce la hipertiroidie prin mecanismul de mai sus;
  3. Interferon – tratament folosit în hepatite virale, modifică imunitatea şi poate avea efect toxic direct pe ţesutul tiroidian;
  4. Litiu – medicament psihiatric, poate avea efect toxic direct, cu distrucţie tisulară şi eliberarea rezervelor de tiroxină şi triiodotironină.

VII. Cauze rar întâlnite:

  1. Adenom hipofizar secretant de TSH: tumoră benignă de hipofiză (vezi aici) care secretă TSH şi care astfel stimulează tiroida să producă hormoni;
  2. Hipertiroidia de sarcină: stimularea tiroidei să producă T3 şi T4 de către substanţe (hormoni) produse de placentă;
  3. Anomalii genetice care afectează hipofiza;
  4. Tirotoxicoza factice: rezultatul autoadministrării excesive de hormoni tiroidieni.

In postările urmatoare voi detalia afecţiunile enumerate mai sus.

Explicaţii:

autoimunitate: situaţie în care sistemul imun nu mai recunoaşte un ţesut sau un organ ca aparţinând organismului şi îl atacă, putând duce la distrugerea acestuia;

guşă: orice mărire de volum a glandei tiroide; poate fi difuză (creştere generalizată) sau nodulară;

guşa nontoxică: guşa cu funcţie tiroidiană normală, care nu produce hormoni în exces;

adenom folicular: tumoră benignă de tiroidă care poate sau nu să secrete hormoni; dacă produce, se numeşte adenom toxic;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

3 thoughts on “Care sunt cauzele hipertiroidiei?”

  1. Din vara lui 2015 am facut o lucrare la dantura,mi-am pus 9 dinti sa fiu frumoasa cand mor ,am glumit eu pe vremea aceea,insa gluma cred ca a devenit realitate ptr ca desi nu am dureri de dantura ,totul a luat- o razna,am slabit mult,metabolism accelerat,mereu am un discomfort in partea dreapta a gatului,parca ma strange ceva uneori nu mereu,insomnii,tesiuni care abia le tin in frau,ajung si la 200 seara si dimineata am mers la dr,stiru din Timisoara cred ca nici nu stie ce e tiroida!hm!glumesc dar nu am ajuns la un rezultat ..ce credeti despre ce v-am relatat?

  2. Buna seara, ma numesc Loredana, am 33 de ani si am fost diagnosticata cu boala Basedow. Rezultatul analizelor este:
    TSH 0.004 (0.4-4)
    FT3 10.55(1.45-3.48)
    FT4 4.50 (0.71-1.85)
    57.9 (9.13-23.80)
    Anticorpi anti TPO 1087.6 (0-12)
    Anticorpi anti tiroglobulina 994 (mai mic de 40)
    Anticorpi antireceptori ai TSH (LATS) 9.59 (pozitiv mai mare de 1.75).
    In paranteza am trecut valorile biologice de referinta.
    Am luat thyrozol si dupa 3 saptamani am facut o reactie adversa trecand in leucopenie si neutropenie severa si am intrerupt tratamentul.
    Mi s-a spus ca alt tratament nu exista si tiroidectomia nu este o solutie la analizele actuale. Am fost programata pt terapia cu Iod radioactiv la Cluj. Sunt speriata deoarece eu nu am avut simptome.
    Va rog sa-mi raspunde-ti si mie la urmatoarele intrebarii:
    Tratamentul cu iod radioactiv este solutia cea mai buna?
    Trebuie sa tin regim inaintea tratamentului?
    Cat timp trebuie sa stau izolata dupa tratament si in ce consta izolarea?
    Va multumesc!

  3. Buna ziua!
    Numele meu este Mihaela si am 28 ani.
    In urma cu o luna am fost diagnosticata cu hipertiroidie Basedaw Graves.

    Rezultate analize:

    Anti receptor TSH (T Rab)- 2.26 (interval 0.3 – 1.58(
    Anti-tiroglobulina – 10 (interval <= 115)
    FT4 – 31.8 (interval 12-22)
    TSH-0.007 (interval 0.270- 4.20)
    T3 – 3.04 (interval 1.3 – 3.1)
    Mentinez ca m-am prezentat la endocrinolog pentru un simplu control , neavand niciun simptom in fara de pulsul marit (cred ca 100)
    Mi s-a prescris tratamentul urmator : Thyrozol 5 mg de 3 pe zi si dimineata o plastila Metoprolol de 25 mg.Acest tratament l-am efectat timp de o luna, dupa care am repetat analizele si acestea au iesit in felul urmator:
    T3 – 1.82 (interval 1.3 – 3.1)
    TSH – 0.023 (interval 0.270 – 4.20)
    FT4 – 14.2 (interval 12-22)
    Anti receptor TSH (T Rab) nu mi l-a prescris in analize spunandu-mi ca vrea sa regleze TSH si ca T Rab-ul se va autoregla.
    Am nevoie de parerea dvs cu privire la aceste analize.Nu ma asteptam ca TSH sa se regleze intr-o luna de tratament dar se pare ca hormonii tiroidieni sunt in limite normale.Exista posibilitatea ca acestia sa fie in limite normale si TSH-ul nu?Sa fie oare T Rab-ul problema?Am nevoie de ajutorul dvs,mai ales ca imi doresc o sarcina si vreau ca aceste analize sa fie bune.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.