Răspunsuri la întrebări (2536)

Lia:

Buna ziua, domnule dr!
Va prezint situatia tatalui meu. Pacient in varsta de 63 de ani, fara istoric de patologie tiroidiana pana in momentul de fata, efectueaza in ianuarie 2024 o ecografie tiroidiana (dupa ce in urma unui angio-CT toracic se evidentiaza mai multi noduli tiroidieni):
LDT – 1/3 medie – nodul izoecogen, cu contur regulat, vascularizatie crescuta perinodular, absenta intranodular, de 0,3 cm
– infero-anterior – nodul cu calcificari pe contur „in coaja de ou”, de 0,7/0,5/0,6 cm
LST – superior – conglomerat nodular izoecogen, cu contur regulat. vascularizatie crescuta peri- si intranodular, de 2,5/1,5/1,9 cm
– infero-anterior – nodul izoecogen, cu contur regulat, vascularizatie crescuta perinodular, absenta intranodular, de 0,7/0,5/0,7 cm.
Absenta semnelor de compresiune.
Trahee nedeviata.
Nu exista semne de expansiune retrosternala sau test tiroidian ectopic (de-a lungul tractului tireoglos).
Fara adenopatii suspecte laterocervical bilateral.

TSH 0,934 μUI/mL (0,550 – 4,780)
FT4 0,87 ng/dL (0,89 – 1,76)
Calcitonina 4,62 pg/mL ((< 9,52).

Ni s-a recomandat FNA fara a se insista prea mult, dna dr fiind aproape sigura ca nu este nimic

Am cerut inca o parere in mai.
Ecografie tiroidiana- Tiroida cu forma si contur pastrate.LTD 19.8/25,4/41,8 mm. =V 10,98 ml. Structura izoecogena, prezinta:- un nodul zoecogeri, cu halou hipoeogen incomplet cu diam. maxim 10,6 mm, vascularizatie perinodulara.- in treimea mijlocie alt nodul neomogen, izoecogen predominant de 4,6 mm.Istm 3,2/19,8 mm. LTS 19,8/21,7/42,6 mm. V=9,6 ml. Structura izoecogena, treime superioara si medie este ocupata de un nodul usor hipoecogen, neomogen, cu zona transonica, aspect polilobulat si dimensiuni de 16, 1/23,8 mm. Posterior de acest nodul un alt nodul spongiform de 7,7 mm.Fara fenomene compresive. Fara adenopatii laterocervicale.

Am repetat analizele la acelasi laborator
TSH 2,233 μUI/mL
FT4 1,02 ng/dL
Calcitonina 4,36 pg/mL.

In iunie s-a efectuat FNAB la Parhon 4 lame= Frecvente epitelii foliculare cu aspect oxifil, moderata si parcelar marcata discoezivitate, relativ frevente aspecte de tip plasmacitoid,anizocarioza, hipercromie, nucleoli unici prezenti;nu se evidentiaza incizuri nucleare / pseudoincizuri. Nodul cu risc proliferativ- aspect folicular cu celularitate de tip oxifil: Bethesda 4 (patru). Se sugereaza corelare cu valorile serice ale calcitoninei.

Urmeaza programarea pentru interventie chirurgicala.

Mentionez ca are un frate diagnosticat in urma cu doi ani cu adenom folicular cu celule Hurthle cu o componenta suspecta de carcinom slab diferentiat, pentru care a urmat terapie cu iod

As fi curioasa de urmatoarele:
1. Calcitonina a iesit in limite normale, se mai poate pune problema existentei unui carcinom medular? (cautand pe internet, gasesc acest aspect “plasmacitoid” fiind caracteristc pentru CMT)
2. Acest aspect ecografic “polilobulat”, din experienta dvs, se poate intalni si in formatiuni tumorale benigne? (Am citit ca ar fi inalt sugestiv pentru malignitate)

Va urma curand interventia chirurgicala, care stiu ca va stabili diagnosticul, dar pana atunci caut “motive” de linistire si speranta ca situatia nu e atat de grava.
Multumesc!

Raspuns:

  • valorile repetat normale ale calcitoninei, de principiu, exclud un carcinom medular;
  • niciunul din elementele de descriere ecografică NU este înalt sugestiv pentru malignitate; un nodul solid sau predominant solid cu contur polilobulat este considerat a avea un risc intermediar (evaluarea riscului depinde și de alte elemente: dimensiuni, structură, gradul lobulației);
  • în general, un scor Bethesda IV asociază un risc de malignitate de 15-30%; este posibil ca acesta să fie ceva mai ridicat în cazul tatălui dvs în contextul antecedentelor din familie;
  • așa cum ați precizat, diagnosticul definitiv este cel histopatologic (postoperator), iar încercările de a-l „ghici”, dincolo de precizările de mai sus, vor fi doar sursă de anxietate; oricum situația nu este propriu-zis gravă, chiar și un carcinom diferențiat, în acest stadiu, are toate șansele de rezolvare;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea 

Consultații și ecografii: MEDICOVER (programări la 021 98 96) și SANADOR (programări la 021 96 99).

1 thought on “Răspunsuri la întrebări (2536)”

  1. Răducanu Florentina

    Bună ziua domnule doctor sunt operata de tiroidă de un an jumătate de câteva luni mă confrunt cu palpitații am consultat un cardiolog am avut pus holdar și mi sa spus că e posibil că tot hormonal să fa acele palpitații in cazul acesta ce pot face că de la endocrine zice că nu e hormonal eu unde să mă adresez că fac niste pusee urite și nu put să mă odihnesc și sunt tot timpul obosită

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.