februarie 2016

Răspunsuri la întrebări (1464)

Florea:

buna ziua,in la sfirsitul luni Noembrie 2015 am avut TSH 5,45, interval de referinta/0,35-4,94/uUl/ml FT4 0,81/ referinta 0,70-1,48/ng/dL, Anti TPO <10.0 rezultat,/ referinta 0-35/Ul/mL , mi sa prescris tratament cu eutirox 0,25 . Dupa 2 luni jumate de tratament cu eutirox 0,25 , am repetat analiza TSH 3,69 uUl/ml rezultat/ referinta0,4-4/uU/ml, FT4 0,996 ng/dl/ rezultat referinta0,89-1,76ng/dl si ANTI-TG , Rezultat<20,UL/mL/ rezultat referinta 0-40 UL/ml. va rog sa-mi spuneti daca mai este nevoie de tratament cu eutirox0,25 in continuare. va multumesc frumos

Raspuns:

– o valoare a TSH de pana la 8-10 μUI/ml poate fi o modificare tranzitorie, fara a indica o hipotiroidie (deficit de hormoni tiroidieni) propriu-zisa; acest lucru este mult mai probabil daca anticorpii specifici (ATPO si Ac anti-tiroglobulina) sunt in limite normale si ecografia nu arata un aspect de tiroidita;

– in cazul dvs, din datele prezentate, nu sunt argumente clare pentru o hipotiroidie reala; in aceasta situatie, o ecografie de tiroida ar fi utila; daca aspectul ecografic nu este sugestiv pentru tiroidita autoimuna, tratamentul cu Euthyrox se poate intrerupe, urmand ca functionarea tiroidei sa fie monitorizata prin teste de laborator (TSH si FreeT4) periodice; daca, din contra, ecografia descrie un aspect de tiroidita autoimuna, tratamentul ar trebui continuat;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1464) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1463)

cristina i.:

Buna seara
Va scriu din nou cu rugamintea de a-mi raspunde la nelamurirea pe care o am.
Am fost operata in anul 2010 de gusa polinodulara si hiperparatiroidism primar si mi-a fost extirpata tiroida si o paratiroida.
Din 2010 ia in fiecare zi calciu 1000 si alfa D3 50 datorita hipocalcemiei postoperatorii.
Anul acesta am facut analiza Pth si rezultatul primit a fost de 40,92pg/ml cu intervalul de valori de 15-65pg/ml.
Mentionez ca am incercat sa nu iau calciu si vitamina D3 dar dupa cel mult 5zile am inceput sa iau din nou datorita starilor de rau:furnicaturi in maini,dureri de cap,agitatie,crampe musculare.
Medicul endocrinolog mi-a spus in 2010 ca mi-au fost lezate paratiroidele si din acest motiv va trebui sa iau tot restul vietii calciu si vitaminaD3 in fiecare zi.
Dupa valorile care au iesit la analiza Pth-ului nu mai inteleg nimic.
Mentionez ca am facut aceasta analiza in acelasi timp la doua laboratoare diferite iar rezultatul a fost usor diferi dar in limite normale la ambele laboratoare.
Ce trebuie sa fac in aceste conditii?
E nevoie si de alte analize pentru a stabili exact in ce stare ma aflu?
Ma tem sa iau calciu si vitamina D3 daca nu este corect sa le iau pentru ca am inteles ca se poate depune in diferite locuri cu consecinte grave.
Va multumesc pentru amabilitate.

Raspuns:

– valoarea PTH, mai ales sub tratament cu AlphaD3 si calciu, arata ca exista tesut paratiroidian functional;

– dupa intreruperea tratamentului cu calciu si AlphaD3, cand au aparut simptomele, era bine sa fie masurare calcemia totala si ionica, fosfatemia si din nou PTH; in felul acesta se putea lega (sau nu) manifestarile clinice de nivelul calciului din sange;

– alternativ, se poate scadea doza de calciu la 500 mg/zi si trece pe colecalciferol 1000 Ui/zi in loc de AlphaD3, cu repetarea analizelor dupa 1 luna; in functie de rezultate si de cum va simtiti, se poate opri apoi complet tratamentul;

– este foarte putin probabil ca la dozele pe care le luati dvs sa apara calcificari („depuneri”) ectopice;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1463) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1462)

STOICA MARIA:

Buna ziua.
Ma numasc Stoica Maria, am 43 de ani si in decembrie 2015 am efectuat punctie tiroidiana la 2 noduli de pe ambi lobi tiroidieni, noduli vascularizati si periferic si la interior, cu macrocalcificari. Pe lobul drept insa a este vorba de tesut folicular de tip oxifil,clasificat Betshda 4. Risc moderat
Ce inseamna acest lucru ? E vorba de cancer? Ce sunt celulele de tip oxifil?
Acum 2 saptamani am fost operata- tiroidectomie totala. Astept rezultatul histopatologic. Dar va rog lamuritima ce e cu celulele oxifile.

Raspuns:

– Bethesda 4 inseamna ca e vorba de un nodul de tip folicular, adica un tip de tumora la care punctia NU poate preciza daca e maligna sau benigna; doar examenul histopatologic, facut pe piesa operatorie, va stabili exact natura acelui nodul; in general, se estimeaza ca aproximativ 20-30% din nodulii cu astfel de rezultat la punctie sunt maligni, restul fiind tumori benigne (adenoame foliculare);

– celulele oxifile nu au nicio semnificatie daca nodulul este benign; daca rezultatul anatomopatologic este de nodul malign, prezenta celulelor oxifile poate arata un raspuns mai slab la tratamentul cu iod radioactiv si, in consecinta, un risc ceva mai mare de persistenta/recurenta a bolii; aceasta este importanta principala unei tumori tiroidiene cu celule oxifile;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1462) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1461)

Flori:

Buna dimineata
Sotul meu a fost operat de tiroidectomie totala, in urma depistarii unui nodul de dimensiuni mari, plonjat in mediastinul superior. La varsta de 13 ani i-a fost extirpat lobul drept tot din cauza unui nodul. Acum, dupa 30 de ani, interventia a fost din nou necesara. Diagnosticul dupa biopsie la parafina a fost:
1.adenom microfolicular si trabecular (aspect embriofetal) cu arii epiteliale hiperplazice cu aspect hiperfunctional, hemoragii, siderofagie, capsula scleroasa cu vase libere si calcificari distrofice
2. parechim adiacent micropolinodular anizofolicular cu arii epiteliale hiperplazice de tip hiperfunctional, scleroza, calcificari distrofice si metaplazie osteoida
Ceea ce ma ingrijoreaza este termenul de metaplazie osteoida, pe care nu stiu sa-l interpretez
In speranta ca veti putea sa-mi raspundeti si mie, va multumesc foarte mult!

Raspuns:

– metaplazie osteoida inseamna formarea de tesut osos histologic normal intr-un organ sau tesut care nu are in mod normal structura osoasa; in cazul sotului dvs, in tiroida;

– aceasta descoperire NU are vreo semnificatie de gravitate si nu implica metode de monitorizare sau tratament speciale;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1461) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1460)

Claudia:

Buna ziua. Am 34 de ani si 2 copii( cel mai mic 7 ani). In urma unor simptome supararatoare ( dureri osoase, de spate , luare in greutate , dureri de sani, sangerari premenstruale ) am ajuns la medicul endocrinolog. In urma palparii si a unei ecografii mamare si de tiroida diagnosticul pus a fost de tiroidita cronica si chisturi mamare. Analizele facute in ziua2 a ciclului menstrual arata asa: TSH 10( 0,25-5), FT4 14,96(10,6-19,4), ATPO 720,2(< 40) Prolactina 66,96(3-35) ,FSH 7.56, estradiol 32,66. Pe langa cele mentionate simt o oboseala permanenta, amorteala la mana dreapta spre degete si nervozitate necaracteristica. Varog daca se poate sa mi spuneti care ar fi conduita necesara in cazul meu, respectiv tratamentul. Va multumesc

Raspuns:

– rezultatele analizelor de sange sustin diagnosticul de tiroidita autoimuna (cronica); la aceasta valoare a TSH este indicat tratamentul de inlocuire cu hormon tirodian (levotiroxina); in marea majoritate a cazurilor, tratamentul este permamanent si monitorizarea periodica este necesara toata viata; dupa normalizarea nivelului TSH, eventualele probleme persistente au ALTA cauza decat boala de tiroida;

– nivelul crescut al prolactinei necesita cel putin monitorizare peste cateva luni, iar urmatoarea masuratoare este mai bine sa se faca cu precipitare cu PEG (o tehnica de laborator); daca valorile sunt peristent crescute si nu exista vreo medicatie despre care se stie ca creste prolactinemia (de ex. metoclopramid), urmatorul pas trebuie sa fie un RMN de hipofiza;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1460) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1459)

Luciana C.:

Buna ziua , ma numesc Luciana C. am 30 de ani,anul trecut in (iunie, 2015) am fost diagnosticata cu Tiroida hashimoto, hipertiroidism, nu stiu sa fie cineva in familie cu thiroida hasimoto.La varsta de 5 ani am fost operata de amogdale si vegetatii adenoide, acum 2 ani am refacut operatia de vegetatii plus aveam o rinita cronica.Observasem o alterare calitatii vietii, pierdere in greutate, 3 kg ajungand la 49 kg, oboseala, palpitatii, insomii, ,cadere masiva de par, hiperagitatie.
Primul set de analize arata asa:
Tsh-0.613- valori ref 0.27-4.2
Ft4-16.59 val ref 12-22
ac antitiroid peroxidaza -196.3 val 0-34
cortizol 499 val ref171-536
prolactina 205.9 val ref 102-496
ecografie : dimensiuni crescute spre limita superioara,capsula integra, contrur policiclic,circulatia accentuate, structura inomogene cu mici zone hipoecogene slab delimitate cu un pseudonodul hipoecogen slab delimitat pe fata posterioara a LD de1,6 cm diam, cu circulatie accentuate.In LS pseudonoduli hipoecogeni sub 5 mm diam.Fara adenopatie.
Mi s-a prescris 1 tab 20mg thyrozol pe zi,dupa aproape 1 luna ( 15 iulie) am inceput sa ma simt si mai rau, imi tremurau extremitatle , hiperagitatie , am repetat analiza tsh 0.012- valori ref 0.55-4.78 , scazuse si mai tare, am mers iarsi la medic, mi-a recomandat sa dublez doza 40 mg thyrozol de doua ori pe zi plus propanolol pentru palpitatii, dupa 3 sapt. Mi-am repetat analiza (13 august) tsh 5.63 val 0.4-4, am inceput sa reduc la 15 mg pe zi luna urmatoare ( 8 sept) am repetat tsh 92.341 val 0.55-4.78. dupa aceasta am redus thyrozolul la 5 mg o data pe saptamana, am luat tincture de sanziana 3 ori pe zi,selenium, am repetat analiza dupa aprox 2 sap( 21.sept) tsh 10,7 val 0.4-4 cu acelasi tratament ( 5 mg plus tincture sanziana, selen). Dupa 2 luni ( noiembrie) tsh 3,2.( acelasi tratament 5mg, sanziana, selen)dupa o luna jumatate am repetat tsh 4.70 val r.0.27-4.2 ft3 12.63 val ref 12-22 acelasi tratament…()de o luna am intererupt complet medicamentele urmeaza s- a imi refac analiza sa vad cum stau.
Imi spuneti va rog care este prognosticul pentru aceasta boala, o sa ajung dependent de pastille??
Ce parere aveti de osclatile pe care le-am avut ??
Ce spundeti despre ecografie? Ar trebui repetatta am motive sa ma ingrijorez?? Dna doctor spune nu e nimic ,as vrea sa mai cer o parere..
Este normal cu valorle mentionate mai sus sa nu depun kg pierdute ( 4) si sa am palpitatii,??pentru palpitatii ce este mai indicat propanolol sau betaloc?? Au efecte secundare?? Medical endocrinology mi a prescrs propanolol , medical de fam, este de parere ca betaloc zoc este mai potrivit , care este diferenta?? Este in masura sa fac ecocardiografie , pot avea fibrilatie..?( teoretic in aprox 6 luni urmeaza sa fac chirurgie bimaxilara,pentru ca am retrognatie madibulara, implica 4 , 5 ore aneste zie generala, iar in perioada de recuperare pierzi multe kilograme neputandu-te alimenta decat cu lichide,ma ingrijoreaza ca déjà sunt slabuta 49 kg la 170 )
Cum am mentional mai sus din noiembrie pana in ianuarie tsh ul meu a urcat cu acelasi doza( 5 mg sapt… tincture sanziana, selen) cum se explica acest lucru??
Ce ma sfatuiti?? Am nevoie si de alte analize??
Multumesc mult pentru raspuns si sfaturi acordate.O zi placuta!!!

Raspuns:

– in primul rand, nu e clar diagnosticul; tiroidita Hashimoto (autoimuna) duce, in mod caracteristic, la hipotiroidie (deficit de hormoni tiroidieni), nu la hipertiroidie (exces); excesul de hormoni tiroidieni poate aparea in acesta boala prin distructie in fazele mai active ale bolii (hashitoxicoza), iar acest fenomen este autolimitat si nu se tratateaza cu Thyrzol, doar cu beta-blocante (propranolol, metoprolol, etc); foarte rar, o tiroidita autoimuna vireaza in mod real spre o boala Basedow-Graves;

– in cazul dvs, cred ca a fost vorba mai degraba de un episod de hashitoxicoza; in aceste situatii, pentru clarificarea diagnosticului, sunt utile scintigrafia tiroidiana si masurarea nivelul TRAb;

– in functie de noile analize, medicul dvs endocrinolog va hotari daca e nevoie de vreun tratament; cel mai probabil, in timp boala va evolua catre hipotiroidie, dar nu se poate sti dinainte cu precizie cand se va intampla, de aceea monitorizarea este esentiala;

– legat de palpitatii, daca sunt persistente, ar trebui facut un consult cardiologic;

– restul intrebarilor (diferenta dintre beta-blocante, nevoia de ecocardiografie, etc) depasesc cadrul unui raspuns pe blog, care NU poate lamuri TOATE ingrijorarile si neclaritatile dvs;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1459) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1458)

capreanu gabriela:

Buna dimineata
Am 48 de ani sunt operata de histerectomie subtotala .chistectomie ovarianadin 2007 si anul trecut m-am operat de tiroidectomie totala
diagnosticul fiind de gusa multinodulara normofunctionala.
Nu va pot spune daca parintii au suferit de asa ceva pentru ca nu sunt de mult in viata…sora cea mica ,43 ani are tiroida marita pentru care face tratament. Operatia de tiroida am facut-o in septembrie anul trecut.Inainte de operatie eram sub tratament pentru hipertensiune arteriala de 5 ani si cu o bradicardie .De cand m-am operat imi monitorizez zilnic tensiunea care ,din septembrie daca a depasit de 2 ori 13;inainte cu tratament administrat era cel putin 15, 16 .Am facut in ianuarie analize FT4 19,88,TSH 0,543 ,CALCIU IONIC 4,5,CALCIU SERIC 9,95 PROTEINE TOTALE SERICE 6,89.In momentul de fata iau eutyrox de 100zilnic . De cand am inceput tratamentul din septembrie ,am luat in greutate 5 kg nemodificandu-mi cantitatea de alimente , de la 70 la 75kg, am pulsul ,chiar daca am bradicardia, frecvent de 45, 47, 50, rar a fost de 55-60,inainte nu il aveam la valorile astea … era cel putin 58, tesiunea este frecvent 10, 11 ,12 …prea scazuta fata de cum era inainte. si simt nevoia acuta sa mananc ceva dulce in momentele alea. O singura data am avut tensiunea 8 cu 5 si am ajuns pana la lesin asa imi era de rau. Mentionez ca la un moment dat, mai ales noaptea ,in timpul somnului am palpitatii. Ce ma sfatuiti sa fac ? Este doza neadecvata de tratament?
Cu respect,Capreanu Gabriela

Raspuns:

– testele de laborator (TSH si FT4) arata ca doza de Euthyrox este potrivita; totusi, o minoritate din pacientii operati de tiroida si aflati sub tratament substitutiv aparent optim (dupa nivelele TSH si FT4) au manifestari care pot sugera fie deficitul (ca la dvs), fie excesul de hormoni tiroidieni; s-au incercat diferite tratamente, inclusiv combinarea de T4 si T3 (Euthyrox-ul contine doar T4), fara rezultate clare insa;

– legat de greutate, solutia este doar regimul si exercitiul fizic; pentru bradicardie, nu cred ca este indicat sa se creasca doza de Euthyrox (TSH-ul e deja spre limita inferioara), ar trebui revazut tratamentul cardiologic si completate investigatiile, eventual, cu monitorizare Holter ECG;

– la fel, legat de tensiunea arteriala mai scazuta, dozele de medicamente antihipertensive ar trebui ajustate (scazute) de medicul cardiolog;

– „nevoia de dulce”, daca nu e obiectivata de o scadere a glicemiei (ceea ce se intampla foarte rar la non-diabetici), este foarte probabil un mecanism de raspuns la stres, nu o carenta reala;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1458) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1457)

Rodica:

Buna ziua, am facut analiza la tiroida si mi-a iesit T3 17,48 si intervalul de referinta este 52-185 , va rog frumos sa imi spuneti ce inseamna si ce sa fac? Va multumesc mult.

Raspuns:

– ca principiu, un asemenea nivel scazut arata hipotiroidie, adica deficit de hormoni tiroidieni; totusi, doar valoarea T3, fara masurarea concomitenta si a TSH si FreeT4, este dificil de interpretat;

– de aceea, recomandarea este de completare a investigatiilor cu TSH, FreeT4 si, eventual, ATPO si Ac anti-tiroglobulina; o ecografie de tiroida poate fi, de asemenea, necesara; in functie de consult si de aceste investigatii, medicul endocrinolog poate stabili un diagnostic clar;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1457) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1456)

Nicoleta:

Am fost operata de tiroida anul trecut in martie(basedow).Am facut de curand analizele si au rezultat urmatoarele valori:

Anti receptor TSH (TRAb) 09/02/2016

ELISA UI/L 0,891 – Limita de decizie clinica: 1.75UI/L (sensibilitate 96%, specificitate 99% pentru detectarea bolii Graves)

Free T4 40.05 – (FT4 – Tiroxina libera ) 09/02/2016

FT3 ( Triiodotironina libera) 09/02/2016
FT3 pmol/L 4,5 – 3.4 – 6.8
TSH ( Hormon de stimulare tiroidiana ) 09/02/2016

Electrochemiluminiscenta ?UI/mL 1,58 0.27 – 4.2

Tratamentul urmat de substitutie este 150 Eutirox zilnic,in ziua recoltarii nu a fost administrat Eutiroxul.
Tot timpul TSH a iesit in limite insa Ft4 a fost tot timpul 40.
Incerc sa raman insarcinata, si nu reusesc, sa fie o problema Ft4?
Medicii nu reusesc sa-mi stabilizeze doza, daca se micsoreaza doza de eutirox imi iese marit TSH.Va rog frumos daca se poate sa ma ajutati cu un rapsuns, ca nu inteleg ce se intampla.In cazul meu mi s-a recomandat operatia, si vad ca dupa operatie nu reusesc sa-mi stabilizez analizele.
Va multumesc frumos,

Raspuns:

– uneori se intampla ca pacientii cu hipotiroidie aflati sub tratament de substitutie cu levotiroxina (Euthyrox) sa aibe un FreeT4 usor peste limita si TSH perfect normal; in cazul dvs, acest fenomen este mult exagerat;

– cea mai probabila explicatie este o conversie deficitara in tesuturile periferice si in hipofiza din T4, hormonul tiroidian mai abundent si mai putin activ, in T3, hormonul mai potent si care e responsabil, in cea mai mare parte, de efectele cunoscute; despre fiziologia tiroidei: http://tiroida.ro/?cat=3;

– daca nu exista manifestari de hipertiroidie (tahicardie, tremor, hipersudoratie, pierdere ponderala, etc) la aceste rezultate (TSH normal, FreeT4 crescut), acesta e tratamentul care ar trebui urmat; nu exista tratament pentru probeleme de conversie din T4 in T3;

– intr-adevar, exista intrebarea care este efectul unor asemenea valori asupra unei sarcini; si, din pacate, un raspuns sigur nu cred sa existe; placenta are totusi modalitati de modulare, in anumite limite, ale cantitatilor de hormoni tiroidieni materni care ajung la făt;

– cea mai rezonabila cale de urmat ar fi sa ramaneti insarcinata cu acesata doza (nu cred ca e cauza de infertilitate) si apoi sarcina sa fie urmarita cu maxima atentie, mentinand TSH-ul in limite normale si cautand la făt eventuale manifestari de exces de hormoni tiroidieni; daca acestea apar, doza de Euthyrox se va scadea cu prudenta;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1456) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1455)

Oana:

Buna ziua d-le doctor!
Apelez la dvs. pt. ca mi-ati castigat increderea si va urmaresc site-ul de ceva vreme, dar totusi nu gasesc o explicatie pentru problema mea.
Am 26 de ani, sex feminin, greutate 59 kg. Am fost diagnosticata cu tiroidita autoimuna in luna mai 2014, valoarea TSH 8,63, T4 64,88 (66-181), Anti-TPO 5,46 (< 34) si Antitiroglobulina 256 (≤115), aspect la ecograf fara noduli, volum usor marit 13, 5 cm, specific tiroiditei autoimune. Am primit la recomandarea medicului endocrinolog Euthyrox cu initierera de 25 mcg pt 10 zile, apoi 50 mcg. La o luna de la administrare am experimentat palpitatii la inima, atacuri de panica, transpiratii, insomnii, tranzit rapid, tremor, scadere in greutatesi mi s-a scazut doza la 25 mcg. Dupa 5 luni am avut aceleasi manifestari, am mers din nou la consult cu TSH 3,6, volum tiroida 8,2 cm, iar medicul mi-a intrerupt medicatia pt. ca am scazut in greutate brusc (3 kg in 2 sapt.) si mi-a recomandat seleniu pt 3 luni cu repetare TSH. Am repetat TSH la 3 luni cu valoarea 5,84 si la sfatul medicului am reintrodus Euthyrox cu doza de 12,5 mcg si repetare TSH la 3/6 luni. In acest interval de timp am avut aceleasi episoade descrise mai sus alternate cu rare episoade de oboseala, apatie, digestie greoaie. Medicul a insistat ca simptomele nu au cum sa fie de la tiroida si mi-a crescut doza la 37,5 mcg pe TSH de 5,94 in decembrie 2015. De atunci am in majoritate simptome de hipotiroidism (m-am simtit obosita, apatica, depresiva, cu digestie greoiaie, constipatie, puls scazut, letargie, lipsa de energie). Medicul mi-a cerut un nou TSH la inceputul lunii februarie 2016 ce a iesit 3,51, eu continuand sa am aceste simptome de hipotiroidism, mi-a crescut doza la 50 mcg. Acum experimentez oscilatii; oboseala, lipsa de energie, lipsa de pofta de mancare, apatie, constipatie, puls scazut, si la doua, trei zile ma simt plina de energie, tranzit rapid, pofta de mancare, digestie buna, puls mai ridicat, stare care in cateva zile se schimba din nou la hipotiroidie. Aceste oscilatii se intampla si in decursul unei zile; dimineata cu lipsa de energie, lipsa pofta de mancare,puls scazut si spre seara energie, pofta de mancare, tranzit rapid, si stare de bine, sau vice-versa. Am observat ca la aceste oscilatii, dimineata am ochii slab vasularizati si uscati si fata palida, iar seara (cand ma simt bine) ochii sunt vasularizati si umezi si fata vioaie. Mai experimentez (de obicei seara) vajaieli in cap, preponderent pe partea dreapta concomitent cu urechi fierbinti si rosii, in special cea stanga, iar in cateva ore la ochiul drept observ cateva vinisoare sparte.
Va rog din suflet sa ma indrumati! Am facut multiple investigatii (la inima, ficat, stomac, ecografie abdominala totala, analize la sange, urina, minerale) toate sunt optime. Cu exceptia celor de la inima care in functie de perioadele in care au fost facute (simtpome de hipertiroidism sau hipotiroidism) au iesit conforme cu simptomele (tahicardie si bradicardie)anatomia inimii fiind perfecta.
Care ar putea fi problema? De ce acum pe un TSH de 3,5 am simptome de hipotiroidism cand anul trecut pe TSH de 3,6 aveam simptome de hipertiroidism? Ar putea exista o problema de conversie a T4, sau doza este insuficienta? Administrez medicamentul dimineata cu 1 ora si chiar 2 inainte de masa. Suplimente de calciu si fier nu iau, soia nu consum si banuiesc ca nu am intolerante alimentare la gluten sau lactoza.
Cel mai tare ma supara oboseala din care nu imi revin si simptomele de hipotiroidism (pe care le am de la inceputul lui decembrie incoace)care ma impiedica sa traiesc normal.
Sper ca dvs. sa faceti lumina in situatia mea! Va multumesc foarte mult!

Raspuns:

– nu sunt posibile oscilatii ale nivelurilor de hormoni tiroidieni care sa provoace manifestari de hipotiroidie si de hipertiroidie de-a lungul unei zile; asta inseamna ca, oricat de tare ar sugera aceste simptome hipo- sau hipertiroidia, NU aceasta e cauza;

–  in plus, nu exista corelatie intre problemele dvs si rezultatele analizelor de laborator;

– nivelul TSH este reglat, in principal, de T3 obtinut prin conversie intrahipofizara din T4; deci nu cred sa fie aceasta o explicatie;

– inteleg ca poate fi frustrant sa nu existe o explicatie medicala pentru probleme deranjante, mai ales la un om tanar, dar, dine cele postate de dvs, nu afectiunea de tiroida este responsabila;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1455) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1454)

rodica:

am facut o tiroidectomie totala ptr. gusa polinodulara si mi se administreaza tratament de substitutie de eutyrox 75 mg. ma simnt bine cu aceasta doza dar nivelul TSH este 7.096 iar FT4 15.36, medicul endocrinolog mi-a crescut doza la 100mg. dar cu aceasta doza nu ma simnt bine senzatie de lipotimie, ce ma sfatuiti

Raspuns:

– daca nu exista probleme cardiace semnificative (in special aritmii), tratamentul ar trebui facut cu o doza care sa mentina nivelul TSH in limite normale;

–  o solutie in cazul dvs ar putea fi cresterea treptata, de exemplu cu cate 12.5 micrograme la 2 saptamani, pentru a obisnui organismul;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1454) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1453)

Danciu Florin:

Buna seara d-le doctor. Va rog din suflet sa interpretati urmatorul rezultat. Mama, 66 ani a suferit tiroidectomie totala fiindu-i montata si o canula traheala. Diagnostic: 1 Carcinom papilar multifocal: focar dominant LDT 3/2cm, invaziv in tesutul fibroconjuctiv grasos si muscular striat peritiroidian,invaziv pe vase limfatice peritumorale; focare subcentimetrice: istm 0,2/0,1cm, marginal si LST 0,6/0,5 cm invaziv marginal capsular 2. Parenchim de fond micronodular cu epitelii izolate cu aspect hiperfunctional 3. Patrusprezece (14) limfoganglioni LCD cu aspect reactiv. Stadialitate post chirurgicala PT. PT 3 mb Stadialitate PN: PN 1 B Stadialitate agregata ST: ST4 B. Grad diferentiere: G1. Alte date de tip prognostic: R1,L1. Sunt posibile metastaze ? Va multumesc anticipat.

Raspuns:

– in general, carcinomul tiroidian papilar se dezvolta intratiroidian, cu tentinta la extindere la tesuturile din jurul acesteia in cazurile avansate sau mai agresive si la nivelul ganglionilor limfatici ai gatului; metastazele la distanta in acest tip de cancer apar rar si in faze avansate de boala;

– in cazul mamei dvs, care a avut o tumora destul de agresiva local, nu se pot exclude metastazele la distanta; ar fi, totusi, foarte neobisnuit ca un carcinom papilar sa aiba metastaze la distanta FARA a avea mestastaze in ganglionii gatului;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1453) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1452)

Mary:

Buna ziua,

In primul rand vreau sa va felicit si sa va mulțumesc pentru timpul acordat
Sunt insarcinata in 10 saptamani si la analize mi-a iesit ATPO-363.4 (0-16/ul/mL , FT3- 2.292
Cum ma va afecta aceasta crestere. Poate afecta si fatul?

Raspuns:

– valoarea crescuta a ATPO arata ca aveti o boala numita tiroidita autoimuna; pe larg despre aceasta afectiune: http://tiroida.ro/?p=408;

– in acest caz, analizele mai importante sunt TSH si FreeT4; in functie de acestea, in special de nivelul TSH, endocrinologul decide daca e nevoie de tratament sau doar de urmarire;

 – este foarte important ca aceste teste de laborator sa fie facute cat mai repede si vazute de medic; dezvoltarea normala a creierului la fat necesita cantitati suficiente de hormoni tiroidieni, pe care, daca tiroida materna nu-i poate oferi, trebuie sa-i inlocuim prin tratament medicamentos;

– pe larg despre hipotiroidia din sarcina: http://tiroida.ro/?p=687;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1452) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1451)

Gabi:

Buna, am 29 de ani, 1,64 inaltime, 84kg si sunt operata in 2011 de carcinom tiroidean si am fosr iradiata cu l-131.La penunltimul control ( fara tratament cu euthyrox )am avut triglobulina-6,74; anti-triglobulina-20 si tsh53,49.Am facut o ecografie care are ca si concluzie:asperct ecografic al lojei tiroidiene si latero-cervical bilateral fara modificari patologice semnificative :minim substrat tisular cu caractere sugestiv glandulare, pozitionat ectopic, fara elemente suspecte diplazic sau neo-proliferativ la momentul evaluariiactuale.
Domnul doctor care mi-a facut ecografia mi-a spus ca din cauza restului de tesut tiroidean am triglobulina marita dar sa nu imi fac griji ca nu ii nimic grav, in schimb doamna doctor Piciu nu a fost de aceeasi parere si in urma ultimelor analize si a ecografiei ma trimis sa fac un PET-CT, dar si ea mi-a spus ca valorile ultimelor analize sunt bunicele.
Rezultatul ultimelor analize fara tratament de euthyrox:triglobulina-12,26; anti-triglobulina- <10; tsh-55,79
Intrebarile mele sunt:
1.pot sa nu am nimic dar sa am triglobulina marita?
2.triglobulina mi-a fost recoltata cand am luat antibiotic si am fost foarte racita, poate influenta raceala rezultatul triglobulinei?
3.pentru ce ma ajuta controlul la PET-CT?
4.pot avea celule cancerigene si in alta parte?
5.poate fi triglobulina marita din cauza restului de tesut tiroidean rama?
Va multumesc frumos si va rog sa ma scuzati pentru deranj
O zi buna

Raspuns:

  1. valoarea tiroglobulinei arata ca exista inca tesut tiroidian in corpul dvs; acest tesut este singura sursa de tiroglobulina din organism, deci putem spune ca el trebuie sa fie prezent inca, chiar si dupa tratamentul cu iod radioactiv;
  2. nu;
  3. se presupune ca la PET-CT se vor detecta resturile de tesut tiroidian care nu sunt vizibile ecografica sau scintigrafic; exista, totusi, o probabilitate insemnata ca nici aceasta examinare sa nu decopere sursa;
  4. depinde de tipul exact de tumora; in cazul carcinomului papilar (cea mai frecventa forma) celulele ramase se regasesc de obicei fie in loja tiroidiana, fie in ganglionii limfatici ai gatului;
  5. vedeti punctul 1;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1451) Read More »

Răspunsuri la întrebări (1450)

simona e:

Buna ziua.
Am 37 ani, sex feminim, 2 nasteri cezariana, am fost diagnosticata acum 5 ani cu tiroidita autoimuna.
In familie sora mea sufera de aceeasi afectiune. In urma analizelor si ecografiei am primit urmatoarele rezultate:
Alaninaminotransferaza:15 < 35
Calciu seric: 9,6 interval 8.6-10
creatinia serica 0.8 interval <1
Free T4: 17.7 interval 12-22
TSH: 4.04 interval 0.27-4.2.

Ecografie:
LOB DREPT:
diametrul antero-posterior: 1.80 cm
diametrul transvers: 1.53 cm
diametrul longitudinal: 4.96 cm
ISTM-diametrul antero-posterior: 4.4 mm

LOB STANG
diametrul antero-posterior: 1.66 cm
diametrul transvers: 1.31 cm
diametrul longitudinal: 4.71 cm

Contur tiroidian crenelat, ecostructura parenchimului este difuz neomogena prin prezenta de plaje hipoecogene cu caracter pseudonodular si micronoduli hipoecogeni – aspectul ecografic este sugestiv pentru tiroidita.
In jumatatea inferioara a lobului stang se evidentiaza microcalcificari, cu diametrul maxim 1.2 mm, dispuse predominent la nivelul unei plaje hipoecogene ce are dimensiunile: 13.3/6.7 mm (diametrul cranio-caudal/antero-posterior).
Densitatea vasculara intraparenchimatoasa:normala.

Laterocervical dreapta se evidentiaza adenopatii cu caracter inflamator, cu diametrul maxim 8.1 mm
laterocervical stanga se evidentiaza adenopatii cu caracter inflamator, cu diametrul maxim 8.6 mm.

Fac precizarea ca in anul 2013 luna mai am efectuat la dvs o ecografie pt tiroida iar la detalii lobul stang: ecostructura similara cu a LTD, prezinta in polul inferior o arie ceva mai neomogena decat restul lobului cu o posibila calcificare intraparenchimatoasa ce lasa con posterior de umbra.

In urma rezultatelor primite imi fac griji foarte mari vizavi de microcalcificarile depistate. Pot avea aspect de malignitate? Multumesc mult.

Raspuns:

– microcalcificarile tiroidiene descrise ecografic se asociaza, intr-adevar, cu o forma de cancer tiroidian (carcinom papilar); totusi, nu toate calcificarile din tiroida sunt microcalcificari si nu toate microcalcificarile inseamna malignitate;

– in rezultatul din 2013 pe care vi l-am dat eu, descriam o posibila MACRO-calcificare, nu microcalcificari; macrocalcificarile NU au aceeasi semnificatie negativa ca microcalcificarile; desigur, din 2013 pana acum este posibil sa apara si microcalcificari reale, dar asta e alta discutie;

– in concluzie, daca medicul care va urmareste considera ca aspectul actual la ecografie ridica suspiciuni, ar trebui sa va indrume catre o punctie cu ac subtire, care va lamuri situatia;

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (1450) Read More »