Popescu Andreea:
Buna ziua!
Numele meu este Popescu Andreea, am 32 de ani. Mama este diagnosticata cu gusa nodulara si face tratament cu Eutyrox. Precizez ca in iulie 2008 am nascut o fetita.
In 24 aprilie 2009 am fost diagnosticata cu boala Basedow si am inceput tratamentul cu Tyrozol. Analizele din acea data indicau urmatoarele valori – T3 8,88 (valori normale 0,58-1,59)
– Free T4 4,5 (0,7-1,48)
– TSH 0,0031 (0,3500-4,9400)
– anticorp antireceptor de TSH (TSI) 24,55
– anticorpi antitiroidperoxidaza 25,56 (mai mic de 5,61)
La aproximativ trei saptamani de la initierea tratamentului au aparut reactii adverse de la Tyrozol, o urticarie grava, imposibil de suportat si imobilizarea degetelor mainii drepte.
Am fost internata de urgenta la I.C. Parhon, unde mi s-a sistat tratamentul cu Tyrozol si s-a initiat tratamentul cu propiltiouracil, sub care am acuzat aceeasi urticarie insuportabila.
Ca urmare in data de 21 mai 2009 mi s-au administrat 10 ml de iod radioactiv.
Valorile analizelor la 28 septembrie 2009 erau urmatoarele:
– T3 1,6 (valori normale 0,58-1,59)
– Free T4 0,97 (0,7-1,48)
– TSH 0,2148 (0,3500-4,9400)
Valorile analizelor la 20 ianuarie 2010 erau urmatoarele:
– T3 1,25 (valori normale 0,58-1,59)
– Free T4 0,9 (0,7-1,48)
– TSH 0,0094 (0,3500-4,9400)
– anticorp antireceptor de TSH (TSI) 19,07
– anticorpi antitiroidperoxidaza 80,47 (mai mic de 5,61)
– SHBG 79,9
Intrebarea mea este de ce nu se normalizeaza TSH-ul si care ar fi urmatorul pas de urmat in vindecarea bolii de care sufar, avand in vedere ca momentan ma simt bine, nu iau niciun fel de tratament, nu am puls accelerat si tensiunea este 12,8, nu am slabit, dorm bine, atat noaptea cat si la pranz.
Va multumesc anticipat pentru raspuns.
Raspuns:
– asa cum arata evolutia TSH dupa administrarea iodului radioactiv, este posibil ca doza sa fi fost insuficienta si sa se inregistreze o recadere (reaparitie a hipertiroidiei) in perioada urmatoare; in multe din cazurile in care un prim tratament cu radioiod este insuficient, la 3-4 luni apare o tendinta la ameliorare, chiar cu normalizarea testelor de functie tiroidiana (TSH, freeT4), pentru ca ulterior, la mai mult de 6 luni sa reapara semnele de hipertiroidie;
– TSH, freeT3 si freeT4 ar trebui repetate peste 4-6 saptamani; daca nivelul TSH va fi in continuare atat de scazut si, eventual, nivelul hormonilor tiroidieni va depasi limita superioara a normalului, se recomanda repetarea tratamentului cu iod radioactiv; de obicei o a doua doza rezolva definitiv hipertiroidia;
– valoarea TRAb (TSI) arata ca procesul autoimun este in continuare foarte activ si, daca iodul radioactiv nu a distrus tesutul tiroidian in mod eficient, acesti anticorpi vor stimula tiroida sa produca hormoni in exces;
– in acelasi timp trebuie monitorizati si ochii pentru a surprinde si trata precoce eventuale manifestari ale oftalmopatiei Graves;
Dr. Claudiu Ţupea