Răspunsuri la întrebări (386)

cristina:

Buna ziua domnule doctor. Ma numesc Cristina si v-am mai scris la intrebarea nr.371 in legatura cu tiroidita autoimuna si va multumesc pentru raspunsurile primite.
Asa cum ati presupus si dvs, la ecografie s-au vazut chisturi pe ambele ovare ( aspect micropolichistic, diametrul max 10 mm la dr si 13.5mm la stg, trompe nu se vizualizeaza, fund de sac douglas fara lichid). Mentionez ca am mai avut o asfel de problema acum 5 ani (chist de 3*4 cm tratat cu anticonceptionale).
Desi am efectuat ecografia in ziua 12 (joi 3 feb) medicul ginecolog mi-a recomandat sa mai fac una luni, in ziua 16. Ultima mentruatie a fost pe 5 ianuarie (penultima pe 8 decembrie), doctorul spunandu mi ca sangerearea care a inceput pe 23 ianuarie (la doar 19 zile) nu a fost o menstruatie propriu-zisa (desi a durat 6 zile si nu a fost cu nimic diferita).
Va intreb daca trebuie facuta urmatoarea ecografie chiar luni, pentru ca nu am fost intrebata exact de regularitatea CM si nici nu am primit prea multe detalii si disponibilitate din partea doctorului. Am inteles ca trebuie monitorizata situatia sa vedem daca se produce ovulatia. Mi s-a recomandat sa fac analiza FSH, LH, estradiol, testosteron, si prolactina in zilele 3-5 CM si luna viitoare alta ecografie in zilele 9, 11 sau 13.
Voi veni la dvs cu repetarea TSH la 6 saptamani si analizele de mai sus dupa ce le voi face. Aceasta fiind situatia, as vrea sa va intreb daca in afara de aceste analize ar mai trebui facute si altele in cazul ovarului polichistic si care ar trebui sa fie frecventa ecografiilor pana la urma? Tiroidita autoimuna este o posibila cauza pentru ovarul polichistic?
Va multumesc!

Raspuns:

– intr-adevar, medicul ginecolog vrea sa vada daca exista ovulatie si de aceea v-a chemat peste cateva zile la ecografie; in mod normal, atunci cand ovulatia este prezenta, un folicul (chist) ovarian creste in dimensiuni, pana la o medie de 20 mm, iar la momentul ovulatiei elibereaza un ovocit; acest folicul dominant este vizualizat cu usurinta de ecografia transvaginala si este o  dovada indirecta a ovulatiei;

– tot pentru a vedea daca exista ovulatie v-am recomandat sa faceti acel progesteon de ziua 21;

– in ziua a 3-a a urmatorului ciclu puteti face doar FSH si LH, restul sunt analize pe care le aveti deja si care nu trebuie repetate la acest moment;

– nu exista o frecventa standard a ecografiilor transvaginale pentru monitorizarea ovulatiei, depinde foarte mult de modificarile pe care le observa medicul in dinamica; de aceea eu optasem pentru o solutie mai putin costisitoare, masurarea progesteronului;

– considerati ultima sangerare ca fiind menstra si faceti progesteronul in ziua 21, asa cum am recomandat in raspunsul precedent;

– boala de tiroida nu este cauza pentru problemele cu ciclul menstrual in cazul dvs;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.