Răspunsuri la întrebări (1431)

cristina i.:

Buna seara
Am mai apelat la ajutorul dumneavoastra si va rog sa aveti amablitatea sa-mi raspundeti si de aceasta data.
Am fost operata in anul 2010 la Institutul Parhon din Bucuresti si mi-a fost extirpata tiroida in totalitate.
Am urmat tratament zilnic cu euthyrox in diferite doze pana ce analizele au iesit bune. De 3 ani doza a fost stabilita la o pastila de 100 in zilele de luni,miercuri,vineri,duminica si de 0,75 marti,joi si sambata.
Analizele au iesit bune cu aceasta schema de tratament dar in luna decembrie 2015 cand am facut analizele mi-au iesit urmatoarele valori:
TSH=0,175 intervalul de valori normale fiind de 0,4-4 uU/mL.
FT4=1,29 intervalul de valori normale fiind de 0,89-1,76ng/dL.
In aceste conditii ce trebuie sa fac? Care poate fii cauza pentru care valoarea TSH-ului este asa de mica?
Mentionez ca mai iau tratament zilnic cu calciu lactic de 1000 si alfad3
2x 0,50 datorita lezarii paratiroidelor la operatie si nebilet pentru tensiune.
La ce interval trebuie verificate valorile TSH si FT4?
Va multumesc anticipat

Raspuns:

– cea mai probabila explicatie este o variatie in absorbtia intestinala a Euthyrox-ului; ca principiu general, medicamentul trebuie luat dimineata pe stomacul gol, fara a manca nimic 30 de minute dupa aceea; calciul (in special sub forma de carbonat de calciu) trebuie luat la cel putin 3-4 ore dupa Euthyrox;

– valoarea TSH in cazul dvs este doar putin sub limita, deci nu e o problema care sa necesite interventie imediata asupra tratamentului; daca nu exista vreun fel de manifestari neplacute, in special cardiace (palpitatii), tratamentul se poate continua la fel si analizele (TSH si FT4) trebuie repetate dupa 3 luni; daca TSH-ul se mentine si atunci subnormal, se poate scadea doza de Euthyrox;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.