Liliana Adam:
Bună seara, numele meu este Liliana Adam, am 53 de ani și sunt din Deva.
Am fost diagnosticată cu “gușă multinodulară normofuncțională cu hipercalcemie în observație” din anul 2013. (În anul 2014 am beneficiat și de o histerectomie totală).
D.na dr. endocrinolog mi-a recomandat tratament cu Euthyrox 25mg.(până în 2016), 50 mg. (până în 2018).
În acest an, după evaluarea obișnuită, mi s-a recomandat să nu mai iau Euthyrox, respectiv nici un tratament, deoarece s-au schimbat protocoalele și nu se mai recomandă tratament.
Rezultatul investigației fiind:
FT4 = 12,14
TSH = 1,68
ATPO = 12,27
LD = 9,4
LS = 8,15
Tiroidă hipertrofiată pe seama ambilor lobi cu structură granulară.
La nivelul ambilor lobi există formațiuni nodulare, cele mai mari cu:
d = 2,6/1,7 pol sup LS
d = 3,2/2,9 pol inf LS
d = 3,7/2,9 LD
Întrebarea mea este:
E bine că am oprit brusc administrarea Euthyroxului și să nu mai fac nici un tratament?
Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Doamne ajută și o seară frumoasă, vă doresc!
Raspuns:
- testele de functie tiroidiana (TSH si FT4) ar trebui repetate la 2-3 luni de la intreruperea Euthyrox-ului; exista posibilitatea ca tratamentul de lunga durata sa fi inhibat intr-o masura capacitatea tiroidei de a produce hormoni; intr-o astfel de situatie, mai ales daca sunt si simptome, tratamentul se poate relua, urmand ca doza sa fie apoi redusa treptat;
- nu ati precizat daca dimensiunile nodulilor sunt in milimetri sau centimetri; evident, daca e vorba de centimetri, nodulii sunt mari si trebuie luat in calcul tratamentul chirurgical;
Toate cele bune,
Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii