Anxietatea, Depresia și Tiroidita autoimună

Iată o situație familiară oricărui endocrinolog: unii dintre pacienții cu tiroidită autoimună se plâng de stări depresive sau anxioase ÎN CIUDA faptului că producția de hormoni tiroidieni nu este încă afectată sau testele de funcție (TSH și FT4) s-au normalizat sub tratament.

Un procent este greu de estimat, din experiența mea aș zice că undeva între 5-15% dintre cei cu tiroidită autoimună au astfel de manifestări. El pot varia ca intensitate, de la ușoare și ocazionale, până la severe și invalidante.

În cele mai multe cazuri nu aveam o explicație clară, mai ales daca analizele de laborator erau în parametri.

Un articol recent (LINK) sugerează că procesul autoimun, în sine și în mod direct, joacă un rol în apariția acestor probleme psihiatrice. Altfel zis, ele nu apar ca urmare a dezechilibrului hormonal, explicând de ce le vedem și la cei cu teste de funcție tiroidiană normale. De altfel, cercetări din ultimii ani au arătat că răspunsul inflamator, în general, este o cauză importantă în apariția depresiei și anxietății.

Există, se pare, un substrat genetic comun pentru hipotiroidismul autoimun (tiroidita Hashimoto) pe de-o parte, și tulburarea depresivă și cea anxioasă pe de altă parte. Acest substrat comun favorizează autoimunitatea, care, la rândul ei, determină la nivelul tiroidei procesul inflamator, iar la nivelul creierului depresie și/sau anxietate. Nu s-a identificat o corelație între aceste tulburări și valorile TSH și FT4 , subliniind din nou că mecanismul nu e direct hormonal.

Care e relevanța acestor informații?

1. Să știm ca un pacient cu tiroidită are un risc mai mare de depresie și anexietate și să-i ascultăm cu atenție acuzele;

2. Să vedem cel două probleme (tiroidita și depresia/anxietate) ca având o posibilă „rădăcină” inflamatorie comună, fără ca neapărat să se determine una pe alta;

3. Să înțelegem că TSH și FT4 nu spun, în aceste cazuri, toată povestea; în acest context, să nu ne mai întrebăm (la fel de des), atât pacienții, cât și endocrinologii, de ce starea nu e bună dacă analizele sunt în regula;

4. Să îndrumăm pacienții către consultul de specialitate (la psihiatru sau psiholog) atunci când calitatea vieții le e afectată, oferindu-le și aceste explicații care să-i ajute să-și înțeleagă mai bine stările.

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii