Este posibilă recuperarea funcției și structurii tiroidiene în tiroidita autoimună (Hashimoto)?

Din păcate, asta se întâmplă atat de rar încât putem răspunde, fără teama de a greși, aproape niciodată.

Eu m-am ocupat și mă ocup în continuare de foarte mulți pacienți cu tiroidită autoimună, foarte probabil câteva mii consultați de-a lungul anilor.

Dintre aceștia, cred că doar o dată sau de două ori am întâlnit situații de posibilă remisie ecografică și funcțională (adică TSH și FT4 normale fără Euthyrox la pacienți care anterior avuseseră nevoie). Vorbesc de cazuri documentate adecvat, cu analize și ecografii mai vechi pe care le-am putut vedea direct, nu de informații neverificabile.

Chiar și în aceste situații EXTREM de rare și improbabile, nu putem spune că avem de-a face cu mai mult de o remisie. Adică, o „pauză” pe care o ia boala, cu posibilitatea reapariției (recidivei).

De aceea vă sfătuiesc să fiți foarte atenți când citiți povești ca cea din imaginea de mai jos, pe facebook sau în alte părți!

Sigur, „Secretul Tiroidei” este necunoscut endocrinologilor și cercetătorilor din marile centre și universități ale lumii, nu-l găsim în tratate și articole de specialitate, dar, ce minune, vi-l poate dezvălui contra cost cineva de pe internet, care nu e cercetător în domeniu, endocrinolog sau medic cu orice altă specializare!

Astfel de persoane știu cât de frecventă e tiroidita Hashimoto, știu că mulți pacienți sunt refractari la ideea de tratament permanent și încearcă să profite promițând alternative care de fapt nu există.

Mai mult, cum am scris în această postare (https://rb.gy/0ad2p), depresia și tulburarea anxioasă se asociază cu tiroidita autoimună printr-un mecanism comun inflamator, FĂRĂ a însemna ca tiroidita e cauza acestora.

Mulți pacienți se întreabă „de ce nu mă simt bine dacă analizele mele (TSH și FT4) sunt în limite normale?”, iar răspunsul este că problemele nu sunt cauzate direct de boala de tiroidă, deci nu vor răspunde la tratamentul acestia, dar e posibilă o „rădăcină comună”.

Susținând că aceste manifestări sunt cauzate de tratamentul incomplet sau chiar greșit al tiroiditei, acești oameni nu fac decât să întârzie diagnosticul și tratamentul corect, care NU e la endocrinolog și în mod cert nici la „experții” de pe facebook!

LE: Am acoperit numele, nu aș vrea să contribui la promovare.

LIKE & SHARE pentru a fi de ajutor și altora!

🟧

Toate cele bune,

Dr. C. Țupea

Consultații și ecografii: MEDICOVER (programări la 021 98 96) și SANADOR (programări la 021 96 99).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.