Răspunsuri la întrebări (1581)

Gabriela:

Buna ziua,

Am 29 de ani, am hipotiroidie Hashimoto si am probleme de 1 an si ceva de zile cu caderea parului. ATPO = 116.9 UI/ml (<34) si ANTI-tiroglobulina 271.6 ui/ML (<=115). In familie, mama are probleme cu tiroida – hipertiroidie. Am urmat tratament cu Euthyrox de aproximativ 4 luni de zile, TSH a scazut de la 6 la 1.55. FT4= 15.13 (1.2 – 22) si T3 = 1.69 (1.3 – 3.1).
Medicul dermatolog mi-a recomandat Medrol timp de o luna, incepand cu 24 de mg si scazand progresiv. Ar putea ajuta in vreun fel la scaderea anticorpilor (de la medicul endocrinolog am inteles ca valoarea nu conteaza, oricum acestia nu vor iesi niciodata in limite normale)? Ulterior, am inteles ca ar trebui sa urmez tratatemn cu Finasteride, desi reactiile adverse am vazut ca sunt multiple.
Poate doar tiroida Hashimoto sa cauzeze o cadere atat de severa a parului? Urmez si tratament cu Seroquel pentru tulburare bipolara, dar medicul psihiatru spune ca nu ar cauza caderea parului.

Multumesc frumos!

Raspuns:

– tiroidita autoimuna corect tratata, cu normalizarea TSH (cum e si in cazul dvs), NU determina in sine caderea parului; totusi, impreuna cu tiroidita poate coexista o alta tulburare autoimuna, care sa afecteze folicululul de par; chiar daca inrudite ca mecanism de baza, aceste doua probleme ar trebui tratate separat;

– medicul dvs endocrinolog are dreptate, acesti anticorpi (ATPO si Ac anti-tiroglobulina) raman de regula cronic crescuti, NU exista tratament specific pentru aceste valori si de altfel nici nu este necesar (nici pentru tiroidita si nici pentru caderea parului, ei fiind orientati DOAR impotriva tiroidei);

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu ŢupeaClick aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.