Răspunsuri la întrebări (42)

elena:

buna ziua.
as doir sa stiu de la ce nivel ridicat al tsh este nevoie de interventie chirurgicala.
va multumesc!

Raspuns:

– nivelul anormal crescut al TSH arata un deficit de hormoni tiroidieni, deci hipotiroidie; tratamentul obisnuit al hipotiroidismului este de a compensa acest deficit prin administrarea de hormoni tiroidieni (l-tiroxina in mod normal) sub forma unor comprimate zilnice;

– tratamentul chirurgical in cazul hipotiroidiei este indicat doar in cazurile (mai degraba rare) in care este prezenta o gusa de dimensiuni mari care produce simptome compresive (apasa pe organele din jur), marirea tiroidei este deranjanta din punct de vedere estetic sau sunt prezenti noduli tiroidieni asupra carora planeaza suspiciunea de cancer; deoarece nu mi-ati prezentat mai multe detalii este destul de greu sa-mi dau seama daca va referiti la una din aceste posibilitati; oricum, in general se recomanda normalizarea TSH prin tratament inainte de operatie daca nu este vorba de o urgenta; in plus, normalizarea nivelului TSH poate duce la scaderea in dimensiuni a tiroidei;

– ca idee generala: niciodata nu se recomanda interventia chirurgicala la nivelul tiroidei doar in functie de rezultatul unei analize; acel rezultat trebuie judecat in contextul general al afectiunii prezente si al datelor pacientului;

Dr. Claudiu Ţupea

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.