iulie 2011

Răspunsuri la întrebări (543)

Lucian:

Buna ziua! Am 31 de ani, sex masculin, si am pe lobul stang un nodul solid de 2 cm cu structura neomogena , partial necrozat, vascularizat, greu sesizabil la palpare. Am fost la punctie la domnul doctor IOACHIM Dumitru Lucian, unde am primit urmatorul rezultat: NUMEROASE EPITELII FOLICULOARE CU DISPOZITIE COMPACTA, TRABECULARA, ARANJAMENTE TRIDIMENSIONALE SOLIDE, ZONE CU MARCATA DISCOEZIVITATE, ANIZOCITOZA SI ANIZOCARIOZA PARCELAR PRONUNTATA, PREZENTA DE INCLUZIUNII NUCLEARE, HIPERCROMIE NUCLEARA, NUCLEOLI VIZIBILI, COLOID REDUS CANTITATIV, DENSIFICAT CENTROFOLICULAR:
NODUL CU MARCAT RISC PROLIFERATIV: ASPECT FOLICULAR BINE DIFERENTIAT (SUSPECT DEGENERARE – VARIANTA FOLICULARA CARCINOM PAPILAR);
Dupa aflarea rezultatului am fost mult prea trist sa pot sa inteleg tot ce mi-a explicat domnul doctor. Va rog pe dumneavoastra sa-mi explicati raportul citopatologic pe care l-am primit. Va multumesc anticipat.

Raspuns:

– rezultatul este clar: exista o suspiciune majora pentru o forma de cancer tiroidian diferentiat si interventia chirurgicala se impune atat pentru stabilirea diagnosticului exact (dupa examenul histopatologic) cat si ca prima etapa a tratamentului (indepartarea nodulului si, foarte probabil, a intregii tiroide);

– punctia presupune aspirarea unor celule prin intermediul unui ac subtire introdus in nodulul suspect; uneori, celulele izolate nu pot stabili un diagnostic cert, pentru asta fiind necesara examinarea tesutului in ansamblu – examen histopatologic din piesa operatorie; in astfel de situatii, din cauza riscului crescut, se prefera operatia, mai ales daca un anatomopatolog cu experienta (cum e dr. Ioachim) sugereaza ca o tumora maligna este probabila;

– cea mai proasta idee pe care cineva in stiuatia dvs o poate avea este sa ignore ca exista o posibila problema importanta de sanatate; la acest moment, operatia, cu sau fara tratament adjuvant cu iod radioactiv, poate vindeca boala in procent de cel putin 80-90%; este deci, in primul rand, obligatorie programarea pentru operatie; ulterior, in functie de rezultatul definitiv, se vor decide urmatorii pasi;

– pe larg despre cancerul tiroidian aici;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (543) Read More »

Răspunsuri la întrebări (542)

Mihaela Panaitescu:

Buna ziua, in urma recomandarii dumneavoastra de la intrebarea 353, in care spuneati ca trebuie repetata echogarfia pentru ca este neclara, sora mea a aprimit urmatorul raspuns:
lobul drept diametrul longitudinal-3,7 cm, anterosterior – 1,4 cm, transversal – 1,5 cm
Structura -discret hipoecogena, relativ omogena.
Circulatie normala

Lobul stang diametrul longitudinal -3,8 , anteroposterior – 1,3, transversal – 1,2 cm
Structura discret hipoecogena, relativ omogena.
Circulatie normala.
Istm -dimensiune 0,2 cm
Adenopatie laterocervicala bilateral – micropoliadenopatie nespecifica

A repetat si urmatoarele analize:
T3 – 150, 0 Val normale 80-200 ng/ dl
T4 – 10, 0. 4,5-13
TSH- 5,02. 0,5-4,5

Va rog frumos sa – mi spuneti ce parere aveti dumneavoastra de aceste rezultate si cum le interpretati, mentionez ca sora-mea are 35 de ani, nu a slabit in ultimul timp, nu sunt antecedente in familie de boli ale tiroidei si are urm sp: palpitatii aproape in fiecare noapte, tahicardie, amorteli ale membrelor, senzarie de frig, dureri de cap si hipertensiune! Va multumesc frumos,

Raspuns:

– niciunul din elementele neclare/suspecte din ecografia anterioara nu mai apare in aceasta; cu alte cuvinte, rezultatul de mai sus descrie o tiroida cvasinormala;

– nivelul usor crescut al TSH inclin sa-l consider o eroare de laborator, in special luand in considerare rezultatele anterioare ale testelor de laborator si ecografia de mai sus;

– din precautie, ar trebuie repetate TSH si FreeT4 peste 3 luni la un laborator de incredere; pana atunci ramane valabila concluzia din raspunsul precedent:tiroida nu are niciun rol in simptomatologia surorii dvs;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (542) Read More »

Răspunsuri la întrebări (541)

Patrascu Monica:

Buna ziua!
Mama mea a fost diagnosticata cu probleme de tiroida (gusa tiroidiana)la varsta de 19 ani (in urma unui soc puternic) eu nu stiu prea multe detali pentru ca nu eram nascuta pe vremea aceea, stiu doar ca a fost operata, totul a decurs normal, dar trebuia sa urmeze tratament si acest lucru nu l-a facut. Au trecut aproape 30 de ani de la interventie si pe parcursul anilor a slabit aproape 14 kg, i-a aparut din nou o gusa pe partea dreapta, este agitata, nervoasa. Aceasta formatiune se observa acum mai proeminent deoarece are 56.5 kg si o inaltime de 1.64 cm. Ce ma sfatuiti sa fac? Care sunt pasi pe care trebuie sa ii urmez? Mamei ii este frica de diagnostic, credeti ca poate fi ceva grav, fatal? Mentionez ca nu are modificari de ciclu menstrual, are hipertensiune, poarta ochelari 3.25 si respectiv 3.50 la celalalt ochi, nu are modificari ale temperaturi.

Va multumesc anticipat!

Raspuns:

– absenta tratamentului postoperator de substitutie cu l-tiroxina pentru o perioada atat de lunga a avut in mod cert un rol in recidiva gusii;

– pasii obligatorii sunt:

  1. consult endocrinologic;
  2. teste de functie tiroidiana: TSH, FreeT4;
  3. ecografie tiroidiana;

– ulterior, in functie de rezultate, se vor stabili eventualele investigatii suplimentare si tratamentul; daca gusa asociaza hipertiroidie (TSH supresat, FreeT4 normal sau crescut) se poate explica astfel pierderea in greutate si agitatia;

– ca intotdeauna, evaluarea completa si corecta urmata de stabilirea diagnosticului si tratamentului sunt cele mai bune solutii, nu ignorarea problemei; foarte rar problemele tiroidiene sunt fatale si destul de rar foarte grave; mai multe nu se pot spune doar pe baza istoricului pacientei;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (541) Read More »

Răspunsuri la întrebări (540)

Mihaela I:

Am fost operata in data de 15 iun 2011 de tiroida (tiroidectomie totala), iar rezultatul biopsiei arata asa:

Diagnostic HP: 1) Carcinom papilar “varianta foliculara”, focar incapsulat, intraparenchimatos lst de 3.6/2.5 cm
2) Parenchim adiacent si de fond polinodular, anizofolicular cu arii epiteliale de tip oxifil, sclerohialinoza circumscrisa posthemoragica
Cod morfologic M: M8340/3
Stadialitate post chirurgicala PN: PNX
Stadialitate agregata ST: ST1
Grad diferentiere G: G1
Alte date de tip prognostic: RX

Medicul mi-a recomandat o sedinta cu iod radioactiv, insa nu este posibil pana in ianuarie din cauza marilor solicitari. Este foarte probabil ca la consulatatia din decembrie sa se constate ca nu va fi nevoie de aceasta sedinta cu iod radioactiv, dupa spusele medicului.
Mi-e teama sa nu fie prea tarziu pana in ianuarie. Mentionez ca am varsta 44 de ani.
Va rog sa-mi spuneti dvs. cum credeti ca ar trebui sa procedez in aceasta situatie?

Raspuns:

– in opinia mea, focarul de carcinom are dimensiuni suficient de mari pentru a necesita tratament cu iod radioactiv, chiar daca  nu s-a evidentiat la examenul histopatologic tendinta la extindere in afara glandei tiroide; la aceste dimensiuni exista un risc ceva mai mare pentru extindere microscopica la nivelul ganglionilor limfatici cervicali, iar iodul radioactiv poate distruge aceste eventuale grupuri de celule maligne;

– carcinomul papilar are in marea majoritate a cazurilor o crestere lenta, asa ca o perioda de cateva luni nu va schimba situatia; pana la tratamentul cu iod radioactiv ar mai trebui facut cel putin un consult si o ecografie de regiune cervicala pentru a vedea eventualele resturi tiroidiene si ganglionii limfatici regionali;

– cu monitorizarea periodica corecta si tratamentul cu radioiod (chiar programat pentru ianuarie 2012) sansele de vindecare completa sunt mari;

– pe larg despre tratament si monitorizare aici;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (540) Read More »

Răspunsuri la întrebări (539)

Andrea:

Buna ziua!

Am fost diagnosticata cu Hyperthiroidism la 10 ani am primit un tratament cu Thyrozol. La sfatul medicului dupa ce analizele au fost ok nu am mai luat medicamente. Pentru verificare faceam analize, ultimele analize s-au facut in Ianuarie 2011 TSH normal. La inceputul luni mai am ramas insarcinata, aprox in saptamana a 8 am facut analize TSH:0.075, FT4:1.6, FT3:7. La sfatul medicului am facut si alte analize. LATS:<0.03, aTPO:0.2, aTG:11.9. Nu am simtome clinice de hypertiroidism, puls 82, scaun normal. Medicul a spus in prima faza sa nu iau medicamente fiindca totul este de la sarcina, la sfarsitul consultatiei s-a razgandit si a prescris propycil 1 tableta pe zi. Datorita modificarii parerii de la un minut la altul, am decis sa ma consult si cu un alt medic. Medicul nou a sugerat sa opresc tratamentul cu propycil fiindca FT3 si TSH sunt anormale din cazul sarcini si nu este nevoie de tratament cu medicament doar de supravechere continua, totdata a spus ca datorita medicamentului propycil am marit sansa de a reveni boala in timpul sarcini. Mentionez ca am luat propycil timp de 8 zile. Dupa acest consult chair nu mai stiu ce este bine sa continui tratamentul cu propycil sau nu. Va rog datim o parere.

Va multumesc

Imi cer scuze, revin cu valorile de referinta:

TSH: 0.075 (0.400-4.000 ulU/ml)
FT4: 1.6 (0.89-1.76 ng/dl)
FT3: 7.00 (1.5 -4.1 pg/ml)

LATS:0,30 UI/L (Negativ 1.75 UI/l)
anticorpi anti TPO : 0.2 IU/ml valori de referinta <5.6 IU/ml
anticorpi anti tiroglobulina: 11.9 UI/mL (<34)
VSH 22 mm la 1h (2-10)

Va multumesc

Raspuns:

– hipertiroidia de sarcina este una dintre problemele dificile ale endocrinologiei; intelegeti, deci, ca nu se poate face corect managementul bolii pe internet; de aceea, tot raspunsul meu are caracter informativ; pentru recomandari, tratament si monitorizare este obligatoriu consultul direct, la clinica;

– primul trimestru de sarcina asociaza niste modificari biochimice (tranzitorii si care nu necesita tratament) asemanatoare hipertiroidiei; de aceea, este greu de stiut cu precizie la acest moment daca responsabile pentru analizele anormale sunt acestea sau recidiva hipertiroidiei; nivelul normal al LATS (TRAb) pledeaza impotriva unei recidive a bolii Basedow-Graves; ecografia tiroidiana ar putea ajuta in diagnsoticul diferential si o recomand;

– daca starea dvs este buna si nu exista simptomatologie de hipertiroidie, cea mai buna solutie la acest moment este abtinerea de la instituirea unui tratament cu Propycil si monitorizarea frecventa (TSH, FreeT3 si FreeT4); odata cu depasirea primului trimestru de sarcina testele ar trebui sa se normalizele daca este vorba doar de hipertiroidia indusa de sarcina; un interval de 3-4 saptamani intre evaluari este optim;

– Propycilul nu creste sansa de recidiva si este destul de probabil ca cele 8 zile de tratament cu 50 mg/zi sa nu aibe vreo influenta semnificativa;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (539) Read More »

Răspunsuri la întrebări (538)

Cristina A.:

Domnule Doctor,

Am 30 de ani, sunt casatorita de 5 ani, iar de 3 ani incercam sa avem un copil. Dupa un an de incercari nereusite, am descoperit ca am trompele infundate, asa ca am apelat la FIV … doua incercari nereusite la Cluj. In tot acest timp, am facut mereu toate analizele, inclusiv FSH, care se invartea in jurul valorii de 4 (valori normale fiind 0,27 – 4,2), dar niicun medic nu mi-a spus ca pentru o posibila sarcina valorea 4 e prea mare. Ma pregatesc pentru FIV 3 in Budapesta, iar medicul de aici mi-a spus ca nu se pune problema sa incepem procedura daca valoarea TSH nu scade sub 2,5 … si se stabilizeaza in jurul valorii de 2. Am apelat la un medic endocrinolog si mi-a recomandat Euthyrox 25 (1 pastiluta pe zi dimineata), insa dupa o luna de tratament, valoarea TSH nu s-a schimbat. Stiu ca necesita timp pentru a se prodece schimbarea, dar as vrea sa stiu daca tratamentul este corect si nu ar trebui crescuta putin doza.

Am facut cam toate analizele de tiroida si suna cam asa:
TSH – 3,38 uUI/mL (valori normale 0,27 – 4,2)
FT4 – 18,1 pmol/L (valori normale 12-22)
Anti – tiroglobulina – 14 UI/ml (valori normale <34)
Anti TPO – 18 UI / ml (valori normale <115)

Stiu ca problema mea nu pare atat de grava ca cele de pe acest forum, dar imi doresc tare mult sa am un copil. Va rog tare mult sa-mi raspundeti!

Va multumesc,
Cristina A.

Raspuns:

– primul „FSH” din textul dvs cred ca era, in intentie, tot TSH; este important acest aspect pentru ca si FSH este un hormon hipofizar, de altfel foarte important in stabilirea sanselor de succes la FiV;

– pe scurt, parerea mea este urmatoarea: nu cred ca insuccesul la primele doua cicluri de FiV a avut vreo legatura cu nivelul TSH (sau cu tiroida in general); mai mult, nu cred nici ca tratamentul recomandat creste, obiectiv, sansele de succes; desigur, nici nu le scade;

– nivelurile normale ale ATPO si Ac anti-tiroglobulina exclud (in procent de peste 95%) o tiroidita autoimuna; in general, recomandarile privind un nivel „optim” al TSH se fac la paciente cu o forma de hipotiroidie, cand o astfel de precautie este justificata; in opinia mea, atat timp cat nu exista vreo dovada a unei afectiuni tirodiene organice, asemenea „praguri” nu au relevanta; ecografia tirodiana este o metoda sensibila (uneori mai sensibila in fazele incipiente ale bolii decat testele de laborator) pentru diagnosticarea unei tiroidite cronice; poate fi utila in cazul dvs;

– cu toate cele de mai sus, nu trebuie ignorata experienta personala a medicului respectiv sau a clinicii; nu este deloc improbabil ca urmatorul ciclu de FiV sa fie reusit, si atunci va conta mai putin care au fost exact factorii care au dus la asta;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (538) Read More »

Răspunsuri la întrebări (537)

Vintilescu Angelica:

BUna ziua, am revenit la dvs cu o noua intrebare Am 55 de ani dupa operatia de tiroidectomie din aprilie 2011 ma simt bina dupa opaeratie tsh a fost 42.6 timp de 2 luni am luat euthyrox 100 am repetat analiza de tsh iar valoarea este foarte scazuta adica 0,05.
va rog sa ma sfatuiti la cit sa reduc doza zilnica de euthyrox. va multumesc

Raspuns:

– ar trebuie masurat impreuna cu TSH-ul si nivelul FreeT4; de asemenea e e important daca valoarea dvs (0.05 μUI/ml) este exacta (adica TSH=0.05 μUI/ml) sau a fost sub limita de detectie a kitului respectiv (TSH<0.05 μUI/ml);

– informativ, o scadere la 75 micrograme/zi este atitudinea uzuala in asemenea cazuri, cu repetarea TSH si FreeT4 la 6-8 saptamani; practic, modificarea dozei trebuie facuta doar in urma unui consult;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (537) Read More »

Răspunsuri la întrebări (536)

Alexandra Hreeniuc:

Buna ziua,

am 29 de ani si sunt diagnosticata cu Basedow-Graves de 4 ani. Am facut tratament cu Carbimazol pana acum 11 saptamani cand am ramas insarcinata natural, cu gemeni(sunt in primul trimestru).
Din luna mai am inlocuit Carbimazolul cu Propycil, mai exact am luat o doza de 150mg. In urma cu 2 saptamani trebuia sa merg din nou la control, numai ca din pacate doamna doctorita care ma monitorizeaza este plecata pana saptamana viitoare. Eu intre timp am mai facut singura analize in urma carora am vazut ca se ameliorau valorile si de teama hipotiroidiei (am tot citit si am inteles ca e preferabila hipertiroidia in sarcina decat hipotiroidia care am inteles ca e mai periculoasa pentru bebe)mi-am scazut singura doza la 100mg, in lipsa unui medic. Saptamana trecuta am facut iar analize si se pare ca e mai rau.
Dati-mi un sfat va rog, pana saptamana viitoare cand voi reusi sa ajung la doctor.

am inceput sa iau 150mg Pryopycil – 24.05.2011
TSH – <0,005 ——µUI/mL (valori de referinta: 0,27 – 4,2)
FT3 – 8 pmol/L (valori e referinta: 3,9 – 6,7)

am inceput sa iau 100mg Propycil – 27.06.2011
TSH – 0,005 ——µUI/mL (valori de referinta: 0,27 – 4,2)
FT3 – 6,3 pmol/L (valori e referinta: 3,9 – 6,7)
FT4 – 17,3 pmol/L (valori e referinta: 12 – 22)

Valori actuale. 14.07.2011
TSH – 0,01 ——µUI/mL (valori de referinta: 0,35 – 4,94)
FT3 – 4,25 pg/ml (valori e referinta: 1,71 – 3,71)
FT4 – 1,17 ng/dL (valori e referinta: 0,70 – 1,48)

Va multumesc anticipiat,

Alexandra H.

Raspuns:

– in primul rand, cel mai bine este ca o gravida sa aiba o functie troidiana normala si acesta trebuie sa fie scopul terapiei; modificarea tratamentului pe principiul „raului mai mic” este mare greseala; hipertiroidia materna, in functie si de severitate, se asociaza cu risc mai mare de pierdere a sarcinii, cu crestere intrauterina deficitara la fat, cu greutate mica la nastere a copilului (si toate problemele ce pot decurge de aici), cu complicatii la nastere; o sarcina gemelara creste suplimentar aceste riscuri;

– analizele prezentate arata ca dvs erati in hipertiroidie clinica la momentul aparitiei sarcinii; asta inseamna ca boala nu a fost complet/corect tratata pana la acel moment;

– presupunand ca TSH-ul ramane o perioada supresat (are o latenta variabila in acest sens), scopul initial al tratamentului ar fi trebuit sa fie readucerea Freet4 si FreeT3 in limite normale, in jumatatea superioara a intervalului de normal; lucru care s-a intamplat sub Propycil 150 mg/zi; ulterior, tratamentul trebuia continuat in aceeasi doza, cu monitorizarea TSH, FreeT4 si FreeT3 la 4 saptamani (sau la 3 saptamani daca apareau manifestari clinice ingrijoratoare); in plus fata de acest plan de monitorizare, nivelul TRAb trebuie masurat de mai multe ori in timpul sarcinii pentru ca acesti anticorpi traverseaza placenta si pot stimula excesiv tiroida fatului;

– scaderea dozei, conform ultimelor analize, a dus la reaparitia hipertiroidiei clinice, cu nivelul FreeT3 depasind din nou limita superioara a normalului;

– decizia privind tratamentul pe mai departe nu se poate lua doar in urma testelor de laborator prezentate; examenul clinic (stare generala, greutate, puls, tegumente, frecventa respiratorie, etc), ecografia tiroidiana si, posibil, cea de sarcina influenteaza aceasta decizie; sfatul meu este sa faceti un consult endocrinologic cat mai curand si, mai ales, sa nu mai modificati tratamentul fara a avea indicatie; cateva ore sau zile de cautat informatii pe net nu echivaleaza studiile medicale de specialitate si chiar daca uneori lucrurile pot parea simple si logice, realitatea este de obicei alta;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (536) Read More »

Răspunsuri la întrebări (535)

Mihaela Panaitescu:

Buna ziua, ma numesc Mihaela Panaitescu si as vrea sa va vorbesc despre sora mea! De aproximativ o luna are palpitatii, junghi in piept, frisoane, repiratie ingreunata, senzatie de sufocare, senzatie de frig! Dupa ce a fost la urgenta de multe ori si dupa ekg-uri care au iesit normale fara modificari, i-au fost prescrise suplimente de calciu, magneziu, fier si vit D3 care initial si-au facut efectul! Dupa un timp nici suplimentele acelea nu isi mai faceau efectul iar palpitatiile au devenit din ce in ce mai suparatoare.
In urma disperarii a inceput sa mearge la diferiti doctori printre care si endocrinolog!
Dupa anamneza ia facut un echo cu urmatorul rezultat:
Lobul TD aspect neomogen, central si median microcalcifieri interstitiale cu diametrul de 2,3/5 mm. Semnal Doppler usor intensificat perilezionar.
Lobul TS aspect neomogen prin vendeecogenitate ( nu inteleg exact termenul ) fara leziuni cu caracter organic. Semnal Doppler prezent subcapsular. Aparent fara adenopatii peritiroidian.
Dg- focar microcalcifieri lob drept central si median!
Cand s-a dus la control avea deja niste analize facute:
anti- TPO -7 ul/ml. < 34 val normala
T3 – 1,5 nmol/l 1,3 – 3,1 nmol/l
T4 – 112, 9 nmol. 66 – 181 nmol/l
TSH – 2,26. 0,26 – 4,2
Fiti amabil sa-mi spuneti ce parere aveti de acest rezultat si ce inseamna since e de facut! Precizez ca are 35 ani si nu a vem antecedente in familie de bolnavi cu tiroida!
Va multumesc!

Raspuns:

– ecografia prezentata este neclara:

  1. microcalcificarile sunt punctiforme, greu de masurat, in general submilimetrice; o calcificare de 5 mm diametru nu este o microcalcificare; este importanta diferenta pentru ca microcalcificarile pot indica prezenta unei forme de cancer tiroidian (carcinom papilar), pe cand calcificarile grosiere nu asociaza acest risc;
  2. termenul neclar din descrierea lobului stang este, cel mai probabil, hipo- sau hiperecogenitate; asta inseamna o modificare tisulara organica;

– in concluzie, ecografia ar trebui repetata (de alt medic) pentru a clarifica aceste aspecte;

– testele de laborator arata ca tiroida functioneaza normal, deci manifestarile pacientei au alta cauza, nu glanda tiroida; repetarea ecografiei o recomand pentru a exclude o eventuala afectiune tiroidiana coexistenta, nelegata de simptomatologia actuala;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (535) Read More »

Răspunsuri la întrebări (534)

crisan bianca:

mama mea a fost operata in 2009 de tiroidectomie iar la biopsie a fost diagnosticata cu carcinom diferentiat papilar tiroidian.a urmat o iradiere cu iod iar acum este pe tratament cu novotyral .dorim in concediu sa plecam la Marea Ionica si dorim sa stim daca are voie sa faca baie in apa marii iar de stat la soare stim ca nu poate fi vorba. va multumesc

Raspuns:

– daca nu este programata in urmatoarele 2 luni pentru un nou tratament cu iod radioctiv nu exista nicio restrictie; inclusiv in ceea ce priveste expunerea la soare;

– toate restrictiile legate de aportul de iod (alimentar sau nealimentar) se aplica doar in perioada premergatoare tratamentului cu iod radioctiv; explicatia este ca un aport crescut de iod (ne-radioactiv, obisnuit) poate „incarca” eventualul tesut tiroidian ramas, impiedicand astfel captarea iodului radioctiv (terapeutic) si scazand eficienta tratamentului;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (534) Read More »

Răspunsuri la întrebări (533)

maria l.:

Buna ziua ma numesc Maria am 30 de ani si am fost diagnosticata pe 4 februarie 2011 cu hipotiroidism am luat ieutyrox 25 una pe zi timp de 3 luni.Am fost la control si mi-am facut analizele din nou anti tpo 849.00 tsh 5.80 mi s-a dat sa i-au eutirox 50 pe zi am luat o luna si ma simt tot rau mi se umfla fata mainile picioarele mi se inmoaie tot corpul am ameteli si stari de somnotelnta i-am spus medicului endocrinolog si mi-a spus ca nu imi este rau de la glanda mi-am facut si alte analize care mi-au estit bine (ca.mg….)doctorul de familie imi spune ca mi se face rau de la glanda .Va rog frumos sa a ajutati.Multumesc!

Raspuns:

– pentru a vedea daca este o problema cauzata de tratamentul cu Euthyrox ar trebuie facute 2 analize: TSH si FreeT4; daca vor fi in limite normale inseamna ca nu acest tratament este cauza; de altfel, luand in considerare date prezentate, este destul de putin probabil ca noua doza de Euthyrox (50 μg/zi) sa fie responsabila;

– in general, Euthyroxul nu determina umflarea mainilor si picioarelor sau somnolenta, nici macar atunci cand este administrat in exces;

– o strategie posibila, daca nu se gaseste alta explicatie pentru simptomele dvs, este de a reduce doza la 37.5 μg/zi (Euthyrox 25, 1cp+1/2cp/zi);

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (533) Read More »

Răspunsuri la întrebări (532)

lazar doina:

buna ziua
am fost diagnosticata cu tiroidita Hashimoto, rezultatul ecografic este: hipertrofie difuza a ambilor lobi cu structura inomogena, predominant izoecogena, vd=10 ml, vs=6.9ml
ce ar trebui sa fac in continuare?
multumesc

Raspuns:

– trebuie confirmat diagnosticul prin masurarea nivelului auto-anticorpilor specifici (ATPO ± anticorpi anti-tiroglobulina) din sange, care ar trebui sa fie in titru crescut;

– este necesara, de asemenea, masurarea TSH si FreeT4 (tot analize de sange) pentru a verifica daca tiroida produce cantitati normale de hormoni; daca se descopera o forma de hipotiroidie este indicat tratamentul substitutiv cu l-tiroxina;

– desigur, investigatiile si tratamentul trebuie sa fie facute sub coordonarea directa a unui endocrinolog;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (532) Read More »

Răspunsuri la întrebări (531)

SIMONA:

Domnule Doctor,

In primul rand vreau sa va felicit si sa va multumesc pentru nepretuitul ajutor pe care il dati oferind informatii bolnavilor de tiroida.
Ma numesc Simona si am 39 ani. In data de 22.06.2011 am fost operata – tiroidectomie totala cu disectie recurentiala si conservarea paratiroidelor ( mentionez ca si tatal meu a fost diagnosticat acum un an cu carcinom papilar varianta foliculara )
Rezultatul examenului histopatologic realizat la Institutul Parhon a fost:
1. microcarcinom papilar tiroidian sclerozant, focar marginal, invaziv capsular pol superior LST – 0.6/0,5 cm
2. parenchim tiroidian de fond micropolinodular, cu aspect de tiroida cronica focala M8350/3 PT3 PNX ST1 61 R1
As vrea sa va rog sa aveti bunavointa de a-mi raspunde la cateva intrebari:
1. programarea la tratamentul cu iod radioactiv a fost facuta pt data de 03.11.2011. Este un termen bun? Nu este prea tarziu? As putea face mai repede la Cluj!
2. cum pot monitoriza aceasta boala in timp in conditiile in care Ac Anti-tiroglobulina inainte de operatie a fost 584,68(interval de referinta < 4,11 ul/ml). Se poate ca aceasta valoare sa scada dupa aperatie si sa poata fi folosita impreuna cu tireoglobulina ca marckeri tumorali? Exista si alte abordari pe plan international ( alte analize inlocuitoare sau alta aparatura). Scintigrafia facuta anual in cazul in care nu se pot folosi marckerii nu este daunatoare?
3. Tot restul vietii va trebui sa mananc sare fara iod? Anul viitor as putea merge la mare – aerul marin poate fi periculos prin incarcatura de lui de iod? Dar soarele in conditiile in care expunerea este limitata?
4. daca scintigrafia efectuata dupa terapia cu iod nu evidentiaza metastaze, ele pot aparea in timp? Ce sunt recidivele si care este diferenta intre ele si metastaze? In ce ordine apar si cum se pot descoperi la timp? Raspund la terapia cu iod?
5. dumneavoastra faceti ecografii la clinica? As vra sa stiu daca va pot gasi la clinica in luna august?
Va mutumesc din suflet pentru ajutor ! Raspunsurile dumneavoastra vor deveni instrumente sigure cu care voi incerca sa monitorizez aceasta boala care m-a socat atat pe mine cat si pe inteaga familie.

Raspuns:

  1. nu este tarziu daca primiti iodul radioactiv in noiembrie; este vorba de un microfocar de carcinom papilar, riscul de evolutie semnificativa in acest interval este neglijabil;
  2. cat timp anticorpii anti-tiroglobulina sunt crescuti nu se poate face monitorizarea prin masurarea tiroglobulinei deoarece rezultatele pot sa nu reflecte realitatea; raman urmatoarele metode: scintigrafia diagnostica sau post-terapie cu iod radioactiv, ecografia de regiune cervicala si examinarea clinica; in general, dupa operatie, nivelul acestor anticorpi are tendinta sa scada in urmatorii 2-3 ani; daca asta se intampla, masurarea tiroglobulinei devine utilizabila; nu exista alte metode echivalente;
  3. nu; dieta saraca in iod trebuie urmata doar cu mai multe saptamani inainte de tratamentul cu iod radioactiv pentru a-i creste eficienta;
  4. un singur microfocar de carcinom papilar nu se asociaza la momentul diagnosticului cu metastaze la distanta virtual in nicio situatie; teoretic, dezvoltarea unor metastaze ulterioare este posibila, dar daca tratamentele sunt urmate conform recomandarilor probabilitatea este redusa; tendinta carcinomului papilar este de a disemina in primul rand pe cale limfatica la ganglionii din regiunea gatului; metodele de la punctul 2 vor fi utilizate in monotorizare;
  5. da, puteti veni pentru ecografie in august; programul este acesta; orice eventuale modificari vor fi anuntate din timp aici, pe blog;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (531) Read More »

Răspunsuri la întrebări (530)

laura:

Buna ziua,
D-nul doctor va rog sa aveti amabilitatea sa-mi raspundeti la problema pe care o am si care nu imi permite sa am o viata normala.Am 51 de ani si in anul 2010 am fost operata la Institutul Parhon din Bucuresti de adenom de paratiroida.Mi-a fost extirpata una din paratiroide si tiroida in totalitate deoarece am avut noduli pe ambii lobi.Rezultatul histopatologic a fost cu precizarea ca nodulul era bening.La controalele facute ulterior mi s-a spus ca cele 3 glande paratiroide functioneaza bine(nu au fost lezate ,PTH=8)dar cu toate acestea nu pot daca nu iau zilnic calciu 1000 si vitamina D3(4 pastile de 0,25 de ROCALTROL) In momentul in care nu iau aceste pastile valoarea calciului in sange scade brusc si nu ma simt bine(imi amortesc mainile,ma doare capul,ma dor oasele de la maini si de la picioare)Valoarea calciului variaza intre 7,8-8,8mg/dl chiar sub tratament. Precizez ca sunt operata si de teratom ovarian practicanduse histerectomie totala si am si hepatita c.Iau zilnic euthyrox de 100 si am si osteoporoza(pentru care am luat actonel un an de zile).Mi s-a spus ca trebuie sa iau calciu si vitamina D3 in fiecare zi tot restul vietii dar cateodata am dureri de oase chiar si atunci cand iau aceste pastile.Intrebarea mea este daca intr-adevar trebuie sa iau calciu si vitamina D3 in ficare zi,nu vor aparea alte probleme de sanatate daca iau asa de mult calciu chiar si in anotimpul cald?Cum influenteaza celelalte boli pe care le am absorbtia calciului?Care considerati ca este cel mai bine asimilat calciu? Ce analize a-si mai putea face ca sa se stabileasca care este cauza pentru care nu asimilez si nu se fixeaza calciu?Exista posibilitatea ca dupa mai mult timp (mai multi ani)de administrare a calciului sa nu mai fie nevoie sa iau calciu?
Va multumesc pentru amabilitatea de a-mi raspunde

Raspuns:

– daca cele 3 glande paratiroide ramase functioneaza bine inseamna ca metabolismul calciului este normal si dvs nu aveti nevoie de tratamentul zilnic cu calciu si vitamina D; in aceste conditii este obligatoriu sa se obiectiveze scaderea nivelului calciului din sange in absenta tratamentului; daca asta deja s-a intamplat (calcemia totala sub 7 mg/dl), inseamna ca paratiroidele ramase sunt lezate; aceasta este in cazul dvs explicatia de departe cea mai probabila si nu o alta cauza neclara („nu se absoarbe” sau „nu se fixeaza”);

– leziunea postoperatorie poate fi temporara sau permanenta; daca au trecut mai mult de 6 luni de la operatie leziunea este foarte probabil permanenta; in aceasta situatie, intr-adevar, tratamentul va trebui luat toata viata;

– obiectivul unui astfel de tratament este de a mentine calciul din sange in limite normale, indiferent de anotimp;

– hipocalcemia in sine nu determina dureri osoase, in orice caz nu hipocalcemia acuta; osteoporoza determina dureri oasoase doar daca apar fracturi; astfel incat simptomatologia osteo-articulara invocata nu are in mod obligatoriu legatura cu tratamentul urmat si valoarea calcemiei;

– nu exista un supliment universal recomandat; orice tratament care-si atinge obiectivul este bun; celelalte afectiuni nu influenteaza in mod direct problema cu calciul/paratiroidele;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (530) Read More »

Răspunsuri la întrebări (529)

Liliana Ciubotariu:

Buna ziua dle Doctor,

Cu speranta ca sunt prima postare pe ziua de azi, va prezint situatia analizelor efectuate. Precizez ca sunt o femeie cu varsta de 30 ani si mama mea a fost diagnosticata cu afectiuni ale glandei tiroide in trecut.

Recunosc ca sunt foarte speriata de aceste valori mari si astept cu nerabdare raspunsul dumneavoastra.

TSH ( Hormon de stimulare tiroidiana ) 29/06/2011
Electrochemiluminiscenta UM: ?UI/mL
Valoare: 8,19 Referinta: 0.27 – 4.2

Free T4 (FT4 – Tiroxina libera ) 07/07/2011
Electrochemiluminiscenta kit-3 UM: pmol/L
Valoare: 10,8 Referinta:12 – 22

Anti-TPO (Anti – tiroidperoxidaza) 07/07/2011
Chemiluminiscenta 2 kit1 UM: UI/mL
Valoare: 373 Referinta: < 34

Anti- tiroglobulina 07/07/2011
chemiluminiscenta 2 kit1 UM: UI/mL
Valoare: 477 Referinta: <= 115

Rezultatul ecografiei 06/07/2011:

Lobul drept tiroidian: – diametrul antero-posterior: 1,7 cm; – diametrul transvers: 1,65 cm; – diametrul longitudinal: 4,51 cm. Ecostructura neomogena prin prezenta unor formatiuni hipoecogene diseminate in intreg lobul, cea mai mare 0,5/0,3 cm situata posterior si medioglandular , precum si a unor septuri hiperecogene ce intretaie parenchimul glandular. Fara adenopatii latero-cervicale drepte. Vascularizatie intensa la nivelul intregului lob. Istmul: 0,25 cm. Ecostructura omogena.

Lobul stang tiroidian: – diametrul antero-posterior: 1,78 cm; – diametrul transvers: 1,5 cm; – diametrul longitudinal: 4,2 cm. Ecostructura neomogena prin prezenta de multiple formatiuni hipoecoogene, diseminate in intreg lobul, cea mai mare de 0,55/0,33 cm situata la polul superior, precum si a unor septuri hiperecogene ce intretaie parenchimul glandular. Fara adenopatii latero-cervicale stangi. Vascularizatie intensa la nivelul intregului lob. Concluzii: Se recomanda consult endocrinologic.

Cu respect,
Liliana C

Raspuns:

– toate datele indica prezenta unei tiroidite autoimune; boala a afectat tiroida suficient de mult pentru a determina instalarea deficitului de hormoni tirodieni (hipotirodia); urmatorul pas este initierea tratamentului de substitutie cu l-tiroxina (Euthyrox/ L-Thyroxin), o doza adecvata la nivelul TSH fiind, de exemplu, 50 μg/zi; tratamentul trebuie luat dimineata, pe stomacul gol, fara a manca nimic 30-60 minute dupa aceea; obiectivul principal al tratamentului este de a readuce si mentine nivelul TSH in limite normale; aproape intotdeauna tratamentul este pe viata;

– in cazul unei sarcini tratamentul trebuie atent monitorizat de endocrinolog, nevoia de hormoni tiroidieni in aceasta perioada fiind crescuta;

– respectand cele de mai sus, boala este usor de tratat si controlat, fara niciun fel de limitari in privinta activitatilor zilnice;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (529) Read More »