Pagini

Categorii

Arhiva blogului

Meta

Răspunsuri la întrebări (990)

June 21, 2013

Gabriela:

Buna ziua , an 26 ani , 1,64 si 87 de kg ,sunt operata de carcinom tiroidean papilar in 2011 si am facut 2 terapii cu iod.IN martie am fost la control la cluj fara sa intrerup doza de eutyrox si am avut tsh -0,042 ( 0,27 – 4,2) si ft4 23,1 ( 12- 22) atunci mi sa spus sa reduc doza de la 150 eutyrox zilnic la 125 2 zile pe saptamana iar restul zilelor 150.acum cand mi-am repetat analizelele am avut tsh – 0,064 ( 0,47-4,64) si ft4 -1,83 (0,7-1,48) si sideremia 47(50-170).am dat rezultatele celor de la cluj si mi-au spus sa reduc doza de eutyrox la 125 in fiecare zi si sa iau doua luni de zile ascofer pentru lipsa de fier.intrebarile mele sunt:  pot avea simptome de sufocare ,stare de rau general ,agitatie din cauza analizei mari de ft4 sau din cauza lipsei de fier?intoleranta la caldura poate fi de la analiza de ft4 marita?
Va multumesc

Raspuns:

– cel mai probabil, simptomele descrise sunt cauzate (macar partial) de hipertiroidia aparuta din cauza dozei prea mari de Euthyrox; pe larg despre manifestarile clinice din hipertiroidie aici;

– in cazurile ceva mai avansate de cancer tiroidian papilar se prefera supresia TSH la valori sub limita inferioara a normalului pentru a scadea riscul de recidiva; totusi, obiectivul este de a tine nivelul TSH in jur de 0.1 μUI/ml, nu mai putin de atat; rezultatele dvs arata un TSH sub acest nivel recomandat si un nivel al FreeT4 peste limita; recomandarea de a scadea doza de Euthyrox este corecta in aceste conditii;

– necesitatea de a mentine nivelul TSH supresat depinde de stadiul bolii la momentul diagnsoticului, de raspunsul la tratamentele aplicate si de rezultatele testelor de monitorizare;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (989)

Minica S:

Stimate domnule doctor,

Am rugamintea sa evaluati urmatoarea situatie: am 40 de ani si nu am avut afectiuni tiroidiene pana acum nici eu, nici in familie. Singura problema de sanatate cu care ma confrunt este aparitia si recidivarea unor calculi renali.

In urma cu o luna mi s-a descoperit intamplator un nodul tiroidian care a fost investigat ecografic si prin punctie cu ac fin. Valorile de TSH, FT4, anti TPO, anti tiroglobulina, calcitonina si prolactina sunt, toate, in limite normale.

Descrierea ecografica a fost urmatoarea: in polul inferior al lobului drept un conglomerat nodular de 24/19/18 mm, cu zona chistica in interior, ecostructura conglomeratului – zone izoecogene alternand cu zone hipoecogene, formatiunea prezinta semnal periferic si mai redus intranodular. (La examenul Doppler color, vascularizatie normala in parenchim bilateral. Latero-cervical bilateral fara adenopatii.)

Raportul punctiei: Epitelii micromezofoliculare cu dispozitie compacta, trabeculara, cu moderata discoezivitate, pluristratificare centrofoliculara, arii celulare cu aspect marcat hiperplazic, clearing nuclear izolat, anizocitoza si anizocarioza discreta, hipercromie nucleara moderata, nucleoli mici vizibili, coloid densificat centrofolicular asociat si cu microcalcificari izolate prezent si in rest: nodul cu risc proliferativ (aspect dens celular folicular bine diferentiat).

V-as ramane recunoscatoare daca v-ati putea exprima opinia in legatura cu oportunitatea/necesitatea/urgenta unei tiroidectomii. De asemenea, as dori sa stiu daca aveti cunostinta de eventuale succese ale medicinii naturiste in astfel de cazuri.

Va multumesc anticipat!

Raspuns:

– rezultatul la punctie spune ca exista un risc important ca nodulul respectiv sa fie malign; singurul diagnostic cert in aceasta situatie se pune dupa indepartarea chirurgicala a tiroidei si examinarea anatomopatologica a tiroidei;

– tiroidectomia este clar indicata pe baza acestui rezultat; nu este vorba de o maxima urgenta, dar faca indoiala ca nu ar trebui intarziat foarte mult; de regula, un interval de 1-3 luni nu modifica prognosticul;

– cand vorbim de un posibil cancer tiroidian, o afectiune potential grava (chiar daca cu sanse foarte bune de vindecare), eu cred ca trebuie sa va bazati pe metodele dovedite de tratament; nu exista metode de tratament naturist cu efect DOVEDIT in astfel de cazuri; ce pretind cei care comercializeaza astfel de remedii este o alta discutie, dar recomandarea mea ferma este sa aveti incredere doar in opiniile medicilor care se ocupa de tiroida (endocrinologi) si sa nu intarziati tratamentul medical adecvat;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (988)

Luc33:

Buna ziua, am făcut niște analize pentru tiroida, având in vedere ca mama mea se afla sub observatie cu diagnostic Hipertiroidie: Tsh 3,85 (0,35-4,94), Free T3 2,7 (1,71-3,71), Free T4 1,05 (0,70-1,48). Ecografia tiroidiana arată in cm: LD 3,8 / 1,6 / 1,4 cu ecostructura omogena. LS 3,5 / 1,4 / 1,2 cu ecostructura omogena. ISTM de 0,33 cm – ecostructura neomogena prin prezenta paramedian drept a doua imagini de chisturi coloidale de 0,27 / 0,2 / 0,31 cm, respectiv 0,39 / 0,19 / 0,41 cm. Latero-cervical bilateral adenopatii inflamatorii infracentimetrice. Ce ma sfatuiti? Multumesc!

Raspuns:

– rezultatele analizelor de laborator arata ca tiroida functioneaza normal, deci niciun tratament nu este necesar;

– chisturile prezente la nivelul istmului trebuie doar urmarite ecografic periodic –  la 6 luni initial, apoi anual daca raman stabile; sunt de dimeniuni mici si prezenta lor nu are nicio consecinta negativa;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (987)

June 9, 2013

Monica:

Buna ziua,

Am si eu o fetita de 4 ani care are hipertiroidie. Ia tyrozol (5 mg) 7.5 mg pe zi si 1/2 propanolol (10 mg). A ramas pe aceasta doza desi analizele de tiroida arata ca ft3 e 10 (sub 11 e scazut) si tsh 22 acum. Doamnele doctor (2 o vad) au spus ca o lasa pe aceasta doza deoarece atnci cand raceste face mereu caderi ale valorilor tsh-ului (adica reveniri). Una din doctorite mi-a spus sa ii asociez si Eutyrox – 25 mg ca sa controlez ft4. O fi bine? nu stiu ce sa mai zic, sunt incurcata complet. e corecta asocierea tyrozol cu euttox. Unul stimuleaza producerea de hormoni altul o inhiba. e corect sa asociezi aceste 2 medicamente? Insa doar pe o doza prea mare de Tyrozol poate sa se ingrase prea mult.
Fetita este operata de inima anul trecut, DSA.

Multumesc,

Monica

Raspuns:

– hipertiroidia este (foarte) rara la aceasta varsta; deci este nevoie ca acest diagnostic sa fie foarte bine documentat;

– si in cazul copiilor obiectivul este acelasi ca si la pacientii adulti, mentinerea TSH si FreeT4 in limite normale; o valoare a TSH de 22 μUI/ml NU este in mod clar in aceste limite;

– asocierea de Thyrozol si Euthyrox se numeste regim block-and-replace si este o metoda valida de tratament; Euthyrox-ul NU stimuleaza producerea de hormoni tiroidieni, contine ca substanta activa T4 (levotiroxina), principalul hormon secretat de tiroida;

– recomandarea mea, daca nu cumva deja ati facut-o, este sa aduceti fetita la un endocrinolog cu experienta in tratamentul copiilor (endocrinopediatru); la Institutul National de Endocrinologie “C. I. Parhon” exista o sectie de endocrinologie pediatrica unde face un consult;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (986)

Baetu Anca:

Buna ziua,

Ma numesc Anca, am 32 de ani si la vasta de 27 de ani (adica in 2007) am fost diagnosticata cu Boala Basedow. Dupa ani de tratament cu tirozol si fara rezultate, am hotarat impreuna cu medicul endocrinolog (in septembrie anul 2012) sa ma operez de tiroida total. Anul asta (2013), luna martie am ramas insarcinata. :) Iau 125 Eutirox/zi.
Rezultatele peste sarcina sunt FT4: 1.33 (valori referinta: 0.89-1.76)
TSH: 1.09 (valori referinta: 0.4-4)
La morfologia fetala din 13 saptamani medicul ginecolog a zis ca ar fi o problema cardiaca la bebe (ceva legat de o vascularizatie bogata la nivel cardiac). Medicul mai spune ca problema asta ar putea fi de la boala mea autoimuna, mai exact de la anticorpi.
Am fost din nou la medicul endocrinolog si rezultatele la anticorpi sunt urmatoare:
Anti-TG*: < 20 (valori de referinta: 0-40)
AAT-TGO*: 297 (valori de referinta: 0-35)

Intrebarea mea la Dvs este daca acesti anticorpi AAT-TGO mariti imi pot afecta bebelusul?

Raspuns:

– nu sunt studii care sa arate un astfel de efect negativ al ATPO (anticorpi anti-tiroperoxidaza) si ATGL ( anticorpi antitiroglobulina) asupra fatului;

– avand in vedere istoricul dvs de Boala Basedow-Graves cred ca ar fi mai utila masurarea TRAb, anticorpi specifici din aceasta boala; acestia pot traversa placenta si afecta fatul intr-o mai are masura decat ATPO si ATGL; chiar si in acest caz, nu sunt citate efecte adverse de tipul celui precizat de dvs;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (985)

ramona:

as avea si eu o intrebare: valoarea ant-tg este 63 , valoarea tg: 6,43
Se poate stabili corect doza de iod ( sunt la 4 sapt de la indepartarea totala a tiroidei) ?-inainte de inceperea terapiei cu iod
Va multumesc anticipat

Buna ziua,
revin tot eu fiindca sunt ingrijorata despre sansele de vindecare a unui carcinom papilar de tip folicular si trabecular – pT1mnxG1( pe ambii lobi ) pe fondul unei tiroide de tip Hashimuto , care , din pacate nimeni nu a descoperito timp de 24 de ani si care a dezvoltat nodulii acestia . Sunt inaintea terapiei cu iod si am Ant-Tg;63 si tg 6,34 .
Va multumesc din suflet pentru tot ceea ce faceti si va dedicati pacientilor ingrijorati . Ramona

Raspuns:

– doza de iod nu se stabileste de regula in functie de aceste rezultate;

– nivelul tiroglobulinei da relatii privind volumul de tesut tiroidian ramasa dupa operatie (tiroidectomie); prezenta unei valori peste limita a anticorpilor anti-tiroglobulina (Anti-Tg) poate interfera cu metodele de laborator care masoara tiroglobulina; in concluzie, daca acesti anticorpi sun crescuti nu putem masura in mod real tiroglobulina si nu avem disponibila aceasta metoda de monitorizare a bolii;

– pentru o mai buna intelegere a problemei va rog sa cititi cu atentie articolele dedicate cancerului tiroidian;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (984)

Tatiana:

Stimate dle Dr,

Ma numesc Tatiana si as dori sa va cer parerea in cazul meu:
Am 36 ani, fara antecedente in familie de boli tiroidiene, am varice si mi se formaza nisip si pietricele la rinichi mai mereu, am o amorteala in spate in dreptul omoplatului drept, spre coloana, greutate normala spre subponderala.
Simptome:

-oboseala continua (am nascut si alaptat 3 copii unul dupa altul si am crezut ca de aici mi se trage..dar au trecut deja 4 ani de la ultima nastere si 2 de la intarcare).Ma trezesc dimineata greu si sunt deja obosita
– afectarea memoriei…nu mai pot invata si uit lucruri
– intoleranta la frig (dar asta e de mult timp…sunt mai friguroasa)

Am efectuat analize cu urmatoarele rezultate:

– FT4(StatFax 2100): 14,6 (interval 8-20/ng/l)
– TSH(StatFax 2100): 1,1 (interval 0,3 – 4,5 /uUl/ml)
– Ca=8,82: (interval 8,6 – 10,3/mg/dl
– Mg = 2.1: (interval 1,7 – 2,4 mg/dl
– Trigliceride serice (Flexor E): 48,1 interval (50-150/ mg/dl)
– Gamma-globuline %: 21,58 (interval 13-21%)
– si altele care au iesit in limite normale

In schimb la ecografia glandei tiroide mi s-au descoperit urmatoarele:

LD=42,1 / 13,9 / 17,7 mm, cu un chist de ….gnit(??? nu inteleg termnenul) 5,4 / 4,6 / 4,7 mm

LS= 39,7 / 13,4 / 13,9 mm, structura omogena

Mentionez ca mai am niste infectii netratate din sfera ORL (sau poate nu e infectie ci doar o sinuzita, caci am niste secretii intre nas si gura de care nu scap, iar analizele nu arata ca ar fi vreun microb ceva, oricum vreau sa le repet si sa merg la ORL- ist) si de asemenea, sunt pe cale de a-mi rezolva o infectie din zona genitala.

Diagnosticul medicului din orasul meu este:
GUSA ENDEMICA
TETANIE CRONICA, iar tratamentul recomandat consta in :

1. euthyrox 25 mg 1 cps dim.- 6 luni
2. artrocalcium 1 cps/zi
3. vit A+D2 1cps/2x/zi
4. Vagostabyl 1cps/2x/zi la nevoie(in caz de stress)

Am citit opinii diferite in legatura cu starea mea si as dori sa stiu si parerea dvs, considerati ca TREBUIE adiministrat EUTHYROX sau nu?

Va multumesc anticipat!
Cu stima,
Tatiana

Raspuns:

– analizele de laborator  (TSH si FreeT4) arata ca functia tiroidei este normala; asta inseamna ca NU tiroida este cauza simptomelor dvs; de asemena, prezenta unui chist tiroidian de aproximativ 5 mm NU are niciun fel de repercursiuni asupra starii dvs;

– tratamentul cu Euthyrox este, din punctul meu de vedere, nenecesar in conditiile date; la fel de adevarat este ca la doza respectiva nu are nici efecte adverse;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (983)

ioana georgescu:

Inteleg ca substitutia se face in urma rezultatelor analizelor, iar medicul hotaraste dozarea, care este extrem de fina. Se poate face substitutia astfel incat sa se pastreze valorile tiroidiene actuale, adica organismul sa functioneze la fel si dupa tiroidectomie?
Multumesc mult.

Raspuns:

– da, acesta este obiectivul tratamentului de substitutie, de a mentine valorile hormonilor tiroidiniei si mai ales a TSH in limite normale;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (982)

June 2, 2013

ioana georgescu:

45 ani
hiperparatiroidism primar, adenom paratiroidian
+ alte afectiuni
mi s-a spus ca nu exista decat solutia chirurgicala, care implica si tiroidectomie totala (in cazul meu), apoi euthyrox
tiroidectomia implica ingrasare?!

Raspuns:

– marea majoritate a pacientilor cu tiroida exclusa chirurgical si substitutie adecvata cu levotiroxina (Euthyrox/L-Thyroxin) NU isi modifica semnificativ greutatea;

– altfel zis, scoaterea tiroidei NU implica obligatoriu castig ponderal;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (981)

maria:
Buna ziua,
am urmat tratament cu euthyrox cu mici intreruperi timp de 2 ani;am fost diagnosticata cu Hashimoto in ianuarie 2011;la sfatul unui medic endocrinolog am urmat un tratament cu remedii homeopate(mi s-a recomandat sa intrerup tratamentul medicamentos de la 1 ianuarie de catre acelasi endocrinolog;m-am simtit foarte bine din ianuarie pana in mai,cand au inceput din nou sa apara simptomele bine cunoscute de dereglare a tiroidei);de o saptamana si cateva zile am inceput din nou tratamentul cu euthyrox,25mg.Cat timp i-ar trebui tiroidei sa se stabilizeze?iau in acelasi timp calciu coral de okinawa si mumio.
multumesc anticipat pentru raspuns,
Maria

Raspuns:

– initierea tratamentului cu Euthyrox si ajustarea dozei se fac doar in urma unor analize de laborator;

– recomandarea de a inlocui un tratament cu eficienta recunoscuta de multi ani (levotiroxina – Euthyrox) cu remedii homeopate este o eroare; cel mult se poate adauga tratamentul homeopat la cel alopat;

– in cazul dvs, ar trebui repetate testele de functie tiroidiana (TSH, FreeT4 ± T3) si in functie de rezultate se va satabili doza de Euthyrox; reluarea tratamentului intr-o doza la intamplare NU este o solutie; este foarte importanta ca doza sa fie individualizata, in functie de statusul dvs actual;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (980)

valy:

Va rog din suflet sa-mi spuneti daca in cazul unei tiroiedctomii, cu rezultatul anatomopatologic:
1.Carcinom papilar, varianta foliculara, focar incapsulat ltd de 2/2 cm,dezvoltat pe fondul unui adenom microfolicular compact si trabecular preexistent.
2. Administrare de iod I31 la 2luni de la operatie.
3. Operatia a avut loc la data de 25.09.2012.
……..AM VOIE SA MERG LA MARE ???….
Va multumesc respectuos.

Raspuns:

– da, nu este nicio problema;

– in mod optim, nu ar trebui programate investigatii de tipul scitigrafiei sau o noua cura de iod radioactiv cel putin 2-3 saptamani dupa ce va intoarceti;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (979)

Adriana:

Buna ziua,
Ma numesc Adriana, am 28 ani si am fost diagnosticata in feb. 2013 cu boala Basedow. Momentan urmez tratament cu 20mg/zi de Thyrozol impartit in 2 doze (doza scazuta dupa prima luna de la 60mg/zi) combinat cu 25mcg Euthyrox.
Din ce am citit pe blog in sectiunea dedicata acestei afectiuni, dupa oprirea tratamentului cu antitiroidiene de sinteza, boala va reveni. Totusi medicul mi-a spus ca este posibil ca dupa vreo 2 ani de tratament functia tiroidiana sa se stabilizeze si sa nu fiu nevoita sa ma operez. Este posibila o astfel de evolutie? Daca nu, atunci pot sa mentin tratamentul cu Thyrozol pe o perioada mai mare de 2 ani (va intreb asta pentru ca ma sperie operatia si as face orice ca sa nu se ajunga acolo)?

Va multumesc anticipat pentru raspuns!

Raspuns:

– 30-50% din pacientii cu boala Basedow-Graves tratati cel putin 6-12 luni cu antitiroidian de sinteza (Thyrozol) intra intr-o remisie care poate dura luni sau ani; remisie in cazul acestei afectiuni inseamna ca tiroida functioneaza normal (TSH, FreeT4 ± T3 in limite) fara niciun tratament;

– dintre pacientii mei, am un caz care se mentine de aproape 2 ani in remisie;

– deci recomandarile medicului dvs sunt corecte si ar trebui urmate;

– teoretic se poate merge multi ani cu Thyrozol daca nu sunt reactii adverse; totusi, in marea majoritate a cazurilor, inclusiv cele cu recidiva dupa o perioada de remisie, se opteaza pentru unul dintre cele 2 tratamente definitive, chirurgia sau iodul radioactiv;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii