Răspunsuri la întrebări (173)

Liliana Crina:

Buna ziua domnule doctor,

Am 42 de ani, 60 kg (in ultimii 3 ani am ajuns de la 51 kg la 60 kg), 1.72 m;
In februarie am facut un examen ecografic la tiroida si s-au constatat urmatoarele:

3 formatiuni nodulare (2 noduli bine delimitati si nevascularizati) insa al 3-lea este hipoecogen, neomogen, slab delimitat de 0.9/0.6 cm vascularizat periferic si central cu microcalcificari incluse. (3 microcal.)

Am facut analizele:
calcitonina: 1.5 pmol/L, progesteron 15.9 (in ziua 21 de ciclu),
FreeT4 13.5 pmol/L, TSH 3.64 mIU/L, Anti-TPO 0.5 UI/Ml

Doamna dr. endocrinolog mi-a spus ca arata urat nodulul si ca va trebui operat;

Azi mi-a prescris 3 luni tratament: Euthyrox 50 si Duphaston (ciclul imi vine mai repede pe la 23, 24, 25 de zile si e abundent)

Mai adaug: am si litiaza renala ( o piatra 7 mm rinichi drept), in ultimile luni mi se umfla pleoapele sau zona ochilor, tusesc periodic de vreo 4 luni fara sa fiu racita (nu sunt fumatoare); Mai am 3 formatiuni chistice la sanul drept dar sunt sub observatie anual la Cluj;

Lucrez de la varsta de 23 de ani la calculator…deci stau zilnic peste 10 ore in fata monitorului;

Sunt constienta ca diagnosticul ar putea fi urat (malign); e dificila operatia pentru extirparea nodulului?
Se face anestezie locala sau totala?

Va multumesc pentru rabdarea de a-mi citi randurile….si in masura in care aveti timp m-ar bucura sa–mi dati un sfat…o parere….

Raspuns:

– caracteristicile ecografice enumerate de dvs (slab delimitat, vascularizat la interior, cu microcalcificari) ridica intr-adevar suspiciunea de malignitate la un nodul tiroidian; dimensiunile, pe de alta parte, sunt reduse, sub 1 cm; cea mai buna solutie in acest caz este punctia tiroidiana cu ac fin sub ghidaj ecografic, nu direct interventia chirurgicala; in urma acesteia se va stabili clar daca este sau nu indicata operatia, iar riscurile legate de punctie sunt nesemnificative;

– punctia tiroidiana cu ac fin este o manevra minim invaziva care consta in recoltarea de celule tiroidiene de la nivelul unui nodul folosind un ac de aspiratie subtire; disconfortul este similar cu al unei injectii obisnuite;

– interventia chirurgicala de indepartare a tiroidei se numeste tiroidectomie si se desfasoara sub anestezie generala; nu este o operatie simpla, iar frecventa si gravitatea complicatiilor postoperatorii sunt  invers proportionale cu experienta chirurgului pe acest tip de interventie;

Dr. Claudiu Ţupea

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.