Elena:
Buna ziua,
Am 26 ani, 1.64 cm si 56 kg. In urma cu un an am identificat un nodul la lobul drept al tiroidei. Analizele din iunie 2009: T3 194 ( 80 – 200) si T4 9.5 (4.5 – 13). Am urmat tratament cu Eutyrox 100 mg (1/zi) pana in august 2009 cand analizele au fost urmatoarele: T3 277 (80 – 200), T4 11 (4.5 – 13) si TSH <0.03 (0.5 – 4.5). Mi s-a schimbat tratamentul si am luat Thyrozol 10 mg timp de 45 zile (pornind de la 2 pe zi pana la 1/2 zi.
In octombrie, analizele au fost: TSH 0.006 (0.27 – 4.2), fT3 9.01 (2.8 – 7.1), fT4 17.6 (12 – 20.6) si AntiTG 347 (<115 UL/ml). De atunci nu am mai luat niciun tratament iar in iunie 2010 analizele sunt urmatoarele: TSH 0.013 (0.27 – 4.2), fT3 7.65 (2.8 – 7.1) si fT4 13.20 (12 – 20.6).
Despre marimea si natura nodulului nu va pot da informatii exacte. Marimea este de aproximativ 4 cm si in urma punctiei cu ac fin s-a constatat ca este benign. Cat despre operatie am auzit pareri contrarii, un doctor mi-a recomandat iar alti doi nu, sugerand ca trebuie doar urmarit ecografic. M-ar interesa si parerea dvs. despre ce analize si/sau tratament ar fi recomandabil in continuare.
Va multumesc si felicitari pentru acest proiect!
Raspuns:
– primul tratament recomandat (Euthyrox, 100 μg/zi) a fost nu doar inutil ci si daunator; cu nivele normale ale hormonilor tiroidieni (T3, T4) si fara masurarea TSH (cea mai buna analiza care evalueaza functia tiroidiana), administrarea de hormoni tiroidieni, mai ales intr-o doza atat de mare, nu se justifica;
– nivelul crescut al anticorpilor anti-tiroglobulina (Anti-TG) arata prezenta unui proces autoimun tiroidian, posibil o tiroidita cronica aflata in faza de debut; nivelul supresat al TSH la analizele ulterioare (octombrie 2009 si iunie 2010) indica prezenta unui exces de hormoni tiroidieni (hipertiroidie);
– la varsta dvs, cea mai frecventa, statistic vorbind, cauza de hipertiroidie este boala Basedow-Graves; totusi, prezenta unui nodul de dimensiuni atat de mari (4 cm), precum si hipertiroidia cu exces relativ de T3, ridica suspiciunea unui adenom tiroidian toxic; acesta este o tumora benigna care secreta hormoni tiroidieni in exces;
– primul pas ar fi efectuarea unei scintigrafii tiroidiene, care va arata clar daca acest nodul este „fierbinte” (capteaza iodul) sau nu; daca va capta iodul, inhiband restul glandei, este un adenom toxic; daca nu, trebuie cautata alta cauza a hipertiroidiei (de ex. boala Basedow-Graves);
– tratamentul definitiv al adenomului toxic tiroidian se face cu iod radioactiv sau chirurgical; in niciun caz nu este indicat sa ramaneti fara niciun tratament, in hipertiroidie; riscurile majore sunt legate de complicatiile cardiace (aritmii), osteoporoza (care poate aparea chiar la aceasta varsta) si de scaderea generala a calitatii vietii;
Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii
Buna ziua
Am 36 ani si in octombrie 2009 in urma unei operatii pentru indepartarea unui nodul pe lobul drept al glandei tiroide am primit diagnosticul cancer papilar. A urmat o a doua operatie la doua saptamini pentru indepartarea lobului sting si a unor ganglioni limfatici ; rezultatele analizelor de laborator au fost positive, cancerul nu s-a extins la lobul sting sau in ganglioni.
Tratament cu iod radioactiv in Decembrie 2009. Scintigrafia din ianuarie 2010 si CT scan in mai 2010 nu au evidentiat recidiva. In prezent tratament cu 150 mcgr Eutirox/zi.
In tot acest timp am fost in concediu medical doar cite o saptamina dupa fiecare din cele doua operatii si doua saptamini dupa tratamentul cu iod radioactiv. Ma simt in general bine si nu am avut reactii adverse la tratament.
As dori sa stiu parerea dumneavoastra vis-à-vis de regimul de viata dupa diagnostic si tratament. Eu m-am intors la activitatea zilnica normala imediat dupa diagnostic si in perioada dintre operatii, iar apoi imediat dupa tratamentul cu iod. Am considerat ca atita vreme cit ma simt bine nu e nici un motiv pentru a ramine in concediu medical si a sta acasa in stres. Ma gindesc insa uneori daca e o decizie inteleapta, in conditiile in care organismul meu a avut de luptat cu o boala grava . Exista un pericol in a merge inainte? E posibil ca oboseala si agitatia unei vieti normale sa influenteze riscul de recidiva a bolii?