Răspunsuri la întrebări (653)

Cristina:

Buna ziua,

Ma numesc Cristina, am 26 ani si sunt diagnosticata cu tiroidita cronica autoimuna (din noiembrie 2011) si macronodul LTD – dimensiuni 1,08 cm (DA-P)/ 2,17 cm (DT)/ 4,20 cm (DL) ; ecostructura intens hipoecogena. Am efectuat punctie cu ac subtire (pe data de 16.01.2012), rezultatul fiind : epitelii foliculare tipice predominant atrofice in alternanta cu arii epiteliale izolate cu aspect discret hiperplazic si de tip oxifil cu buna coezivitate, arii izolate de colesteatom cu rare impregnatii calcare de tip distrofic, moderat si parcelar marcat infiltrat inflamator cronic sclerogen perifolicular, coloid prezent : nodul adenomatos folicular foarte bine diferentiat cu fond hemoragic vechi si inflamator cronic sclerocicatricial.
Nodulul a fost depistat in 2007, cand i s-a mai facut punctie, si conform medicului dimensiunea nu a suferit modificari majore. Am refacut analizele la 6 luni dar nu am luat niciodata tratament, fiind tot timpul la limita de hipertiroidie. In 2007 TSH-ul avea valoare 0.10(interval biologic de referinta 0.35-4.94), TT3-0.90 (interval biologic de referinta 0.58-159.00), TT4-5.98 (interval biologic de referinta 4.86-11.7)
Ultimele analize :
FT4 – 15.08 (interval biologic de referinta 12-22)
TSH – 0,12 (interval biologic de referinta 0.270-4.20)
ANTI-TIROGLOBULINA – 260.3 (interval biologic de referinta <115)
ANTI-TPO – 125.7 (interval biologic de referinta 5-34)
Calcitonina – 2.53 (interval biologic de referinta <13)

De-a lungul timpului nu au aparut modificari semnificative ale greutatii corporale (momentan am 51 kg si 164 cm), am uneori stari de oboseala, insomnii,am mainile si picioarele mereu reci, imi cade parul excesiv, am palpitatii (doar atunci cand depun mult efort sau trec printr-o perioada mai stresanta), foarte rar transpiratii reci si stari de nervozitate inexplicabile.
Antecedente personale: – apendicectomie – 1995
Precizez ca am o matusa care a fost operata in urma cu 2 ani de nodul la tiroidita, descoperit ulterior ca fiind malign.

Si eu si sotul ne dorim un copil si nu stim ce trebuie facut in astfel de conditii, pentru a putea ramane insarcinata, dar mai ales pentru a nu afecta dezvoltatea fatului. Dna doctor mi-a recomandat sa inlatur nodului prin operatie si pe urma sa incercam sa concepem un copil, iar dl dr Ioachim, la care am facut punctia, a afirmat ca nu vede rostul unei operatii. Dumneavoastra cum credeti ca e mai bine sa procedam pentru a putea aduce pe lume un copil sanatos ?

Raspuns:

– pe baza datelor prezentate mai sus consider ca indicatia pentru interventia chirurgicala este corecta; motivele:

  1. este un nodul mare, pentru care nu exista tratament medicamentos care sa-i reduca dimensiunile;
  2. dvs sunteti tanara, asta insemanand, fara operatie, multi ani de acum incolo de controale frecvente, analize, ecografii si chiar alte punctii; dupa indepartarea tirodiei si gasirea unei doze optime de levotiroxina controalele se fac anual, deci totul este mai simplu;
  3. valorile crescute ale anticorpilor sugereaza o tiroidita cronica – deci risc de hipotiroidie, iar TSH-ul usor supresat indica, de principiu, o productie autonoma de hormoni tiroidieni; tabloul asta complica oarecum monitorizarea pe timpul sarcinii; cu sau fara operatie veti avea nevoie de monitorizare frecventa pe timpul sarcinii, dar aceasta ar fi, in opinia mea, mai simplu de facut postoperator;
  4. natura nodulului, desi foarte probabil benign, este stabilita cu certitudine la examenul histopatologic;

– o scintigrafie tiroidiana ar putea indica daca nodulul este „cald”, adica acesta capteaza iodul, ceea ce ar insemna ca e 99% benign; totusi, aceasta investigatie nu ar schimba recomandarea pentru operatie si este optionala;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.