Răspunsuri la întrebări (971)

Art K. Dennis:

Am 53 de ani, 1.50 inaltime si 70 kg. De 3 ani de zile sunt in observatie cu noduli tiroidieni, pe langa aceasta problema sufar de depresie pe care o tratez de 10 ani, de cardiopatie ischemica si am un nodul pulmonar pe care l-am tinut sub observatie de 4 ani de zile, nemodificat. Legat de glanda tiroida, am gusa polinodulara, iar ultima ecografie a relevat: 1. un nodul pe LTS 38/13/14 mm ecogenitate normala, structura usor neomogena, cu o mica imagine hipoecogena (ar trebui sa ma ingrijoreze aceasta imagine hipoecogena?) 2. un Nodul LTD 44/22/21 mm, ecogenitate normala, structura neomogena, prezinta in 2/3 inferioara nodul cu structura mxta cu predominanta componentei chistice bime delimitat, cu cateva calciicari mici la nivelul componentei solide, fara haolu cu dimensiuni 26/21/17 (Ce inseamna “fara halou”? microcalcifierile indica un nodul malign din cate am citit, este aceasta o regula?) Mi s-a recomandat o punctie cu ac fin pentru nodului din LTD doar, insa as dori sa stiu daca din cele descrise, riscul de malignitate este crescut, intrucat as prefera direct operatia daca acest risc este mare, si de asemenea as dori sa stiu, in situatia in care un nodul este malign si i se face punctie, creste riscul raspandirii cancerului in organism?

Raspuns:

– microcalcificarile reprezinta intr-adevar un element de suspiciune ecografica in cazul nodulilor de tiroida; este totusi important sa nu fie confundate cu microcalcificarile anumite artefacte fara semnificatie care apar in nodulii micsti; experienta medicului care face ecografia este aici foarte importanta;

– absenta haloului, in sine, nu are mare importanta diagnostica; nodulii benigni au adesea aceasta limita de demarcatie (halou) vizibila ecografic; dar si dintre nodulii fara halou, cea mai mare parte sunt tot benigni; acest element se judeca in contextul celorlalte caracteristici ecografice;

– recomandarea de punctie este in esenta corecta; punctia tiroidiana cu a subtire NU creste in niciun fel riscul de diseminare al unui eventual cancer;

– nodulii tiroidieni predominant chistici sunt in general benigni, deci nu pare sa fie cazul sa va indreptati direct spre operatie, fara punctie;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.