Laura C.:
Bună seara,
Am 52 de ani si de aproximativ 2 ani sunt la menopauză. La un control de rutină am avut TSH 5.55, după 10 zile am repetat și a fost TSH 6.27, iar celelalte valori au fost: Ft 4 13.4, anti TPO 164, Trab 1.14. Credeți că este nevoie de investigații suplimentare, respectiv alte analize și eventual ecografie? Având în vedere valorile de la acest moment, credeți că ar fi recomandat Euthyrox și în caz afirmativ, în ce doză? Vă mulțumesc!
Răspuns:
- rezultatele arată o tiroidită autoimună (Hashimoto), aflată în faza de deficit ușor de hormoni tiroidieni;
- tratamentul NU este absolut obligatoriu la acest moment (depinde de eventualele simptome și alte teste de laborator), dar, în general, preferăm inițierea terapiei cu levotiroxină (Euthyrox);
- o ecografie de tiroidă ar fi utilă, fără să fie obligatorie dacă palparea nu dectectează noduli;
- doza de Euthyrox și intervalul de monitorizare trebuie stabilite doar în urma unui consult propriu zis; tratamentele medicale, mai ales cele din bolile cronice (cum e și această tirodită), nu ar trebui niciodată inițiate după o postare de câteva rânduri;
Toate cele bune,
Dr. Cristian-Claudiu Ţupea
