Răspunsuri la întrebări (1342)

Claudia:

Buna ziua, am tiroida scoasa in totalitate (carcirom papilar cu metastaze in ganglioni), tratament cu euthyrox 125. Am intrerupt tratamentul 3 saptamani pentru analize , mi-a iesit tsh >100, tg=8.4, asta inseamna ca mai am resturi ? Domnul doctor spune ca fiind in scadere (acum doi ani 10.3) nu e rau. Totusi cum se explica TSH atat de mare (stiu ca se secreta in lipsa hormonului tiroidian) si totusi prezenta Tg ? Daca am resturi de tiroida n-ar fi trebuit sa am un tsh mai mic la intreruperea euthyroxului ? M-am simtit foarte rau, m-am umflat (ochi, maini, abdomen) si desi am reluat acum tratamentul ( de o saptamana) nu-mi revin. Poate avea vreo influenta regimul vegetarian ? Am citit pe net (Cristian Margarit) ca la vegetarieni se face mai greu conversia t4 in T3. Pot sa fac niste analize in acest sens ? Imi recomandati sa vin la o consultatie la dumneavoastra ? (oricum vin la Parhon odata la 6 luni). Multumesc !

Raspuns:

– eventualele resturi tiroidiene ramase sunt foarte mici si in niciun caz nu produc hormoni tiroidieni in cantitate destul de mare ca sa influenteze TSH-ul.

– o valoare a tiroglobulinei (Tg) de 8.4 ng/ml pe intrerupere de Euthyrox arata, de principiu, prezenta de tesut tiroidian restant; presupunand ca ati primit deja tratament cu iod radioactiv si ca beneficiul maxim a fost atins si alte doze nu se mai justifica, supravegherea periodica are rolul de vedea daca este vreun trend in valorile Tg si de a descoperi din timp o eventuala reaparitie a bolii la nivelul gatului, situatie in care e recomandata reinterventia chirurgicala; faptul ca la dvs pare sa fie un trend desendent al Tg este incurajator;

– raspunsul la intreruperea tratamentului de substitutie este variabila, dar cei mai multi pacienti au manifestari neplacute; nu cred ca un regim vegetarian schimba fundamental acest fapt; restaurarea echilibrului hormonal tiroidian este un proces destul de lent, adesea e nevoie de mai multe saptamani, uneori chiar cateva luni;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.