Răspunsuri la întrebări (2339)

Raluca T:

Buna ziua! Ma numesc Raluca, am 41 ani. In urma unor analize mi-au iesit urmatoarele valori: Free T4: 12 34, TSH: 0,698, TPO: 252, mi s-a pus diagnosticul de tiroidita Hashimoto. Mi s-a dat indicatia unei ecografii tiroidiene, unde am primit rezultatul:
Glanda tiroida de dimensiuni:
Lob drept: long max 47.3 mm, antero post: 14,8 mm, transv: 20,6 mm, vol 7,6 cm3
Lob stang: long max 57,8 mm
Antero-post 21 mm, transv 21,8 mm, vol 13,9 cm3
Istm antero post 1,8 mm
Ecostructura:
LDT: Neomogena cu mici leziuni transonice izolate in tot lobul, cu diam max pana la 1,3 mm, 2 leziuni in portiunea mijlocie si una spre baza cu diam.max de 3,2 mm.
LST: in portiunea mijlocie si inferioara, 3 noduli grupati cumuland un diam max de 44,7/:18,9 mm, discret hipoecogeni, heterogeni, cel din baza fiind cel mai mare 25,7/ 17, 7 mm, prezentand central arie transonica, semnal vascular minim prezent intranodular. In rest structura asemanatoare cu cea din LDT.
In rest vascularizatie in limite normale. Fara adenopatii patologice laterocervicale.
Mentionez ca mama mea prezinta cativa noduli tiroidieni milimetrici, pe care ii urmareste ecografic ( i s-a transmis ca nu prezinta risc)

Imi puteti transmite care sunt pasii urmatori si daca ecografia prezinta ceva detalii de suspiciune maligna? Va multumesc! O zi frumoasa!

Raspuns:

  • avand in vedere valoarea crescuta a ATPO, diagnosticul de tiroidita autoimuna este corect;
  • tiroida functioneaza deocamdata normal, deci nu e nevoie de niciun tratament; totusi, boala duce in timp la deficit de hormoni tiroidieni (hipotiroidie), moment in care e nevoie de tratament; de aceea, monitorizarea e obligatorie;
  • legat de formatiunile din lobul stang, diferenta estentiala este intre niste noduli propriu-zisi si modificari pseudo-nodulare aparute din cauza tiroiditei; pseudonodulii NU reprezinta o problema, sunt prin definitie benigni si nu necesita investigatii suplimentare; nodulii tiroidieni propriu-zisi, chiar daca sant aparuti pe fondul unei tiroidite, trebuie urmariti si evaluati; poate fi suficienta monitorizarea ecografica sau poate fi indicata o punctie; rezultatul dvs nu are elemente tipice de suspiciune pentru cancer, dar la 25 mm diametrul maxim poate fi recomandata punctia;
  • in majoritatea cazurilor, un ecografist cu experienta va putea spune daca e vorba de noduli sau pseudonoduli;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.