Pitiu:
Să trăiți! Operat la inst. Parhon in 2015 tiroidoctomie.nodul malign, carcinom medular tiroidian.Pana in anul 2020, calcitonina a fost nedetectabila.in 2021 0,98 pg/ml..azi 1,32 pg/ml.Incepe sa se trezească monstrul din mine??52 ani, bărbat .Cu respect!!
Răspuns:
- este foarte greu de spus ca e vorba de o recidiva la valori atat de mici; pot fi kituri de laborator diferite, cu sensibilitati diferite, care nu se pot compara direct; chiar si acelasi laborator mai schimba uneori kit-ul;
- riscul de recidiva depinde si de stadiul bolii la momentul operatiei; daca boala a fost limitata la tiroida, fara ganglioni limfatici invadati, si valoarea calcitoninei nu a fost preoperator foarte crescuta (sa zicem sub 150-200 pg/ml), riscul de recidiva e mai mic; in plus, recent s-au introdus niste criterii histopatologice care impart aceste tumori in doua tipuri: grad scazut (risc mai mic de recidiva) si grad inalt (risc crescut); se poate face astfel o reevaluare pe piesa operatorie din 2015 pentru a vedea unde se incadreaza tumora dvs;
- oricum, e indicata monitorizare prin analize de laborator (calcitonina si CEA – antigen carcinoembrionic) la fiecare 3-6 luni si ecografie cervicala la 6-12 luni;
- situatia poate ramane neclara timp de mai mult luni sau chiar ani, de aceea monitorizarea adecvata e extrem de importanta;
Toate cele bune,
Dr. Cristian-Claudiu Ţupea
Consultații și ecografii: MEDICOVER (programări la 021 98 96) și SANADOR (programări la 021 96 99).
Bună ziua. Calcitonina e secretata doar de celulele C? In cazul descris, administrarea de Omeprazol sau alte medicamente similare ar putea fi luata in calcul pentru creșterea calcitoninei?