Răspunsuri la întrebări (2436)

Raluca:

Bună ziua! Fetita mea în vârstă de 10 ani a fost diagnosticată cu hashitoxicoza având TSH = 0.0194, Ft4 =12.90 ( 9-19 pmol/l), T3 = 147.48 ( 35 -193), ATPO și ATGL intens pozitive., Trab negativ.
După 12 sapt, fără niciun fel de tratament, rezultatele au fost: TSH = 9.1867, FT4 = 9.87 ( 9-19), ATPO> 1000, ATG> 4000 UI/mL.
Eco – ecostructura hipoecogena, neomogena prin prezenta a numeroase arii hipoecogene,milimetrica,imprecis delimitate,nevascularizate,accentuarea elementelor interstițial, vascularizatie moderat crescuta difuz.Laterocervical bilateral polioadenopatii inflamatorii, laterocervical stânga, submentonier, adenopatie cu hil de 21,55 mm, Inferior de LDT -adenopatie inflamatorie de 11/8.5mm. Aspect global al tiroidei sugestiv ptr boala tiroidiana autoimuna.
Actualmente boala a virat spre hipotiroidism primar subclinic cu inițierea terapiei cu levothyroxine.
I s-a recomandat euthyrox de 25 mcg.
După 3 luni, am revenit la medic iar TSH-ul, sub euthyrox, avea o valoare de 4.24, FT4 12,61,cortizol seric 12.32 când i s-a modificat doza de euthyrox la 37.5 mcg.
De asemenea, în lunile cu r,ni s-a recomandat vigantolletten de 1000 unități.
Ni s-a recomandat evaluarea funcției tiroidiene peste 6 luni. Ce părere aveți d-le doctor? Există posibilitatea ca boala fetiței să intre în remisie? Ar trebui schimbat tratamentul cu altceva? Avem speranțe că își va reveni vreodată tiroida? Vă mulțumim!

Răspuns:

  • pe baza datelor prezentate, diagnosticul este corect; hashitoxicoza este o faza a tiroiditei autoimune in care apare o distructie accelerata a tesutului tiroidian, cu eliberarea in circulatia sangvina a unor cantitati mari de hormoni depozitati la nivelul glandei; aceasta faza este invariabil tranzitorie, dar exista posibilitatatea repetarii (rar, din experienta mea);
  • recomandarea de tratament e corecta, desi eu as fi chemat-o la control ceva mai repede, la trei luni de la modificarea dozei, nu la sase;
  • remisia adevarata e rara in tiroidita autoimuna (Hashimoto), prin remisie intelegand un pacient care a avut nevoie de tratament pentru o perioada de luni-ani (documentat prin analize) si care mentine o functie tiroidiana normala la intrerupere pentru o perioada de cel putin cateva luni; remisia e cu atat mai putin probabila in cazul fiicei dvs cu cat valorile auto-anticorpilor sunt atat de mari si structura tiroidei e modificata, dupa cum arata ecografia; cu toate astea, tratamentul e foarte eficient, relativ usor de urmat si, daca e administrat corect si controalele sunt facute la timp, nu va avea nicio problema;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea 

Consultații și ecografii: MEDICOVER (programări la 021 98 96) și SANADOR (programări la 021 96 99).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.