Răspunsuri la întrebări (1732)

Mariana:

Buna seara!
Pentru ca tatalui meu (74 ani) cu tiroidectomie totala in noiembrie 2016 si cu 1 sedinta de iodoterapie in ian 2017, i s-a accentuat tremorul (sufera de tremor essential si hipertensiune arteriala) si transpira abundent in ultima perioada, m-am gandit sa repete TSH si FT4 in aceasta perioada caniculara.
Valorile au fost urmatoarele: FT4 = 1.40 ng/dL si TSH = 0.091 uUI/ml.
La acest moment ia Euthyrox 150.

Ce parere aveti si ce ne sfatuiti sa facem? Trebuie sa micsoram doza de Euthyrox ?

Analizele anterioare le-a facut in mai, cand rezultatele au fost: FT4 = 1.51 ng/dL si TSH = 3.629 uUI/ml in urma cărora s-a stabilit doza de 150.
Apelez la dvs întrucât medicul ce a facut prescripțiile este plecat in vacanta.

Cu respect, Mihaela.

Raspuns:

– este, intr-adevar, posibil ca accentuarea tremorului si transpiratia excesiva sa fie rezultatul tratamentului cu o doza mai mare de Euthyrox; pe de alta parte, in multe cazuri de cancer tiroidian este nevoie de o o doza mai mare de Euthyrox decat cea strict necesara, pentru a scadrea riscul de reaparitie a bolii;

– in functie de tipul exact de tumora, dimensiuni si extindere, precum si de valorile markerilor (tiroglobulina si anticorpi anti-tiroglobulina) la momentul intreruperii tratamentului, se incadreaza pacientul intr-o grupa de risc; luand in considerare toate aceste date , dar si cate de afectat e pacientul de simptomele descrise, se poate decide scaderea dozei de Euthyrox; de aceea e nevoie de un control propriu-zis, o astfel de decizie nu se ia (in mod corect) pe internet;


Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.