Diana Maria:
Buna seara, stimate domnule doctor. Imi cer scuze ca va deranjez. In urma analizelor medicale recomandate pentru o cadere a parului de catre medicul dermatolog, s-a constatat ca anticorpii tiroidieni sunt cu mult peste valorile normale, desi TSH ul si FT4 se afla in limite normale.Pana voi reusi sa ajung la un medic endocrinolog, din pacate, am de asteptat, iar eu sunt super speriata. Pe langa acestea, mai am si dermografism. Am 21 de ani si sunt coplesita de ganduri negative, nu vreau sa ma ingras/slabesc brusc, sau sa nu mai pot face copii. Va rog din suflet, daca ma puteti ajuta cu un raspuns la intrebarile mele, si anume daca este grav si daca va duce la infertilitate, daca trebuie sa fac modificari in alimentatie si daca are vreo legatura cu dermografismul. Va atasez aici valorile de la analize medicale. Va multumesc pentru timpul acordat si sper din suflet sa primesc raspunsul dumneavoastra. TSH rezultat: 1,87, interval de referinta 0.35 – 4,94 uUl/mL, Free T4 rezultat 1,04 interval de refeinta 0,7-1,48 ng/dL, ac anti tiroglobulina rezultat 103.3 U/mL interval de ref: normal – < 4,11, Ac Anti-Tireoperoxidaza rezultat 40.66 Ul/ml, interval de ref: 0-5,61 Ul/ml
Raspuns:
- valorile crescute ale ATPO si anticorpilor anti-tiroglobulina arata de principiu o tiroidita autoimuna; aceasta este o afectiune foarte frecventa in care sistemul imun ataca si in timp poate distruge tiroida;
- valorile normale ale TSH si FreeT4 arata ca tiroida functioneaza la acest moment in parametri; asta inseamna ca NU exista niciun fel de manifestare care sa poata fi pusa pe seama tiroiditei (inclusiv caderea parului sau dermatografismul); vedeti si: https://youtu.be/BgBv6vFWQuE;
- tiroidita autoimuna se tratateaza cand capacitatea glandei de a produce hormoni incepe sa scada, moment evidentiat cel mai precoce prin analize de sange (si nu prin simptome);
- tratamentul este foarte eficient si, daca este corect recomandat si urmat, nu apar nici oscilatii de greutate, nici infertilitate;
- nu este necesar niciun regim alimentar, dar sunt de evitat suplimentele alimentare cu continut mare de iod, cum sunt cele cu spirulina;
Toate cele bune,
Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii