Răspunsuri la întrebări (870)

Gabriela:

Buna , am fost operata in 2011 de nordul tiroidian cancerigen , am făcut terapia cu iod de 2 ori la Cluj si acum 3 saptamani am intrerupt doza de eutirox pentru a merge la al treilea control oncologic . Acum o saptamana am fost la Cluj unde mi-au spus ca totul ii bine si sa reincep tratamentul cu eutirox următoarea zi.de când am reluat tratamentul cu eutirox au început sa mă doare foarte rău sânii si sa am o secretie albă si cateodata transparenta din sâni nu foarte mult dar destul sa mă sperie.precizez ca la Cluj mi-au făcut următoarele analize : TSH – 64 .TG – 11,3 , Calciu – 9,1.As vrea sa știu ii posibil ca acea scurgere sa fie din cauza dereglarii hormonale ?sau poate sa fie ceva mai grav ?insarcinata nu sunt deoarece mă protejez.ce control trebuie sa îmi fac? Sau sa stau linistita ca ii vorba de dereglarea hormonala? Va rog ajutati-mă cu un raspuns.
Multumesc

Mă acuzați dar am uitat sa precizez ca peste 4-5 zile trebuie sa îmi vina menstruati si deobicei cu o săptămâna inainte mă dor foarte rău sanii dar pana acum nu am mai avut scurgere din ei.

Raspuns:

– oprirea tratamentului de substitutie cu Euthyrox determina cresterea importanta a nivelului TSH; aceasta este necesara pentru scintigrafia whole-body, pentru tratamentele cu iod radioctiv si pentru o relevanta maxima a nivelului tiroglobulinei;

– in acelasi timp, oprirea tratamentului determina si secretia unor cantitati crescute de TRH, un hormon hipotalamic care stimuleaza hipofiza sa produca TSH; acest hormon (TRH), cand este foarte crescut, poate stimula si secretia de prolactina din hipofiza; prolactina este  hormonul responsbabil de lactatia care apare dupa nastere; astfel se poate explica secretia mamara aparuta dupa aceasta perioada de intrerupere a tratamentului cu Euthyrox;

– dupa reluarea tratamentului, scurgerile mamare ar trebui sa dispara in 1-3 luni; este important sa evitati stimularea mamelonului si compresia frecventa pentru a vedea daca secretia persista; aceste manevre intretin problema;

– ar trebui masurat un nivel al prolactiei din sange, iar rezultatul sa fie vazut de un endocrinolog; o valoare usor crescuta se poate urmari in dinamica; un nivel semnificativ crescut (x 3-4 normalul) poate necesita investigatii suplimentare;

– despre reglarea functiei tiroidiene cititi aici;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (870) Read More »

Răspunsuri la întrebări (869)

mihaela:

Buna seara
Ma confrunt cu o incertitudine, sunt insarcinata in 30de saptamani – tiroida scoasa total – 175mg novothyral doza zilnica.
Repet analizele lunar – iar la inceputul lunii noiembrie mi-a aparut ft4 scazut:
TSH – 3.02 μUI/mL 0.27 – 4.2
FT4 – 8.49 pmol/L 12 – 22
Analizele respective au fost facute lunar iar singura problema am avut-o la 3 luni cand mi-a scazut tshul – insa am marit doza si a fost ok.
Acum medicul meu endocrinolog la ft4 – respectiv a zis sa raman pe aceasi doza de 175mg iar ginecologul m-a trimis sa mai cer o parere – unde am primit sfatul sa cresc doza. Sincer eu am incredere la medicul la care am fost si in plus pe siteul de la synevo am vazut ca e normal sa fie mai scazute valorile in sarcina. As avea tare nevoie de parerea dumneavoastra. Precizez ca fac si clexane injectabil 0.4 dimineata – 0.4 seara.

Raspuns:

– in esenta, valorile prezentate sunt bune; este important sa intelegeti ca nu vorbim de niciun risc serios pentru copil la aceste rezultate;

– studiile internationale nu au lamurit inca daca scaderea izolata (adica cu TSH in limite) a valorii FreeT4  are vreo consecinta reala; oricum, incepand cu a doua jumatate a sarcinii tiroidia fatului devine functionala si acesta este mai putin dependent de hormonii materni;

– in cazul dvs, eu probabil ca as recomanda o mica doza de Euthyrox (25 micrograme/zi) in plus fata de tratamentul actual; oricum, chestiunea este interpretabila pentru ca nu exista date certe pentru a lua o decizie sau alta; pararea mea este ca de fapt aceste subtilitati nici nu conteaza foarte mult si ca, din punctul de vedere al tratamentului substitutiv, copilul nu va avea nicio problema;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (869) Read More »

Răspunsuri la întrebări (868)

alexandradelia:

Buna seara am facut analizele pentru tiroida tsh este 5,3 maxima admisa este 4.2 de cateva zile ma trezesc dimineata la ochi cu cearcane dar numai la unul temperatura corpului este de 35.5 este ceva periculos va rog sa-mi raspundeti multumesc anticipat.Este posibil de o agravare cu si cand se declanseazacoma mixedenmatoasa va rog sa-mi explicati multumesc anticipat.

Raspuns:

– valoarea usor crescuta a TSH arata, cel mult, o forma foarte usoara de hipotiroidie; intr-un asemenea caz nu exista, de regula, nicio manifestare fizica; deci cercanele si temperatura scazuta nu au legatura cu o problema tiroidiana;

– investigatiile ar trebui completate cu masurarea nivelurilor FreeT4 si a anticorpilor specifici (ATPO ± Ac anti-tiroglobulina) si, eventual, cu o ecografie de tiroida; cea mai frecventa cauza de hipotiroidie este o boala autoimuna, tiroidita Hashimoto/cronica;

– este de retinut ca un nivel doar putin crescut al TSH, cum este si la dvs, poate sa apara si tranzitor, fara a fi prezenta o boala tiroidiana propriu-zisa;

– coma mixedematoasa este o complicatie rara care apare in forme foarte severe si prelungite de hipotiroidie; NU este un risc in cazul dvs;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (868) Read More »

Răspunsuri la întrebări (867)

Filiuta Elena:

Buna dimineata,

am diagnostic gusa multinodulara, toate analizele au iesit bine, analizele in valori normale (ft4, tsh, calcitonina si atpo. In urma punctiei, am primit urmatoarea:
EXAMEN CITOLOGIC: punctie aspirativa cu ac
fin nodul tiroidian lob stang
6 lame colorate MGG:
– substanta de fond (material proteic
plasmatic, coloid apos in cantitate abunadenta
si hematii)
– frecvente celule epiteliale foliculare cu
dispozitie predominat pseudopapilar,
trabecular si microfolicular, fara atipii nucleare
– macrofage spumoase, limfocite si PMN
Concluzie: Aspectele citologice pledeaza
pentru o leziune predominat chistica, coloida,
dezvoltata pe fondul unei leziuni foliculare.
Nota. Se recomanda urmarire clinica,
ecografica si repetarea punctiei la un interval
considerat optim de catre medicul curant.

iar pana la interpretarea lor, mai am de asteptat alte 10 zile :( Am 38 de ani si in familie nu exista nicio problema legata de sanatate.

Multumesc frumos,
Elena

Raspuns:

– punctia prezinta un gard maxim de acuratete in 2 situatii:

  1. cand e vorba de noduli benigni hiperplastici sau de modificari nodulare  degenerative sau inflamatorii;
  2. in cazurile de carcinom tiroidian papilar;

– punctia tiroidiana este mai putin exacta in cazul leziunilor foliculare, care pot fi adenoame foliculare (tumori benigne) sau carcinoame foliculare (tumori maligne); asta se intampla din cauza ca celulele propriu-zise nu sunt in mod clar diferite intre cele doua tipuri de tumori; doar depasirea (invazia) capsulei tumorale face diferenta intre benign si malign si aceasta se certifica doar la examenul histopatologic efectuat din tiroida indepartata chirurgical;

– revenind la rezultatul dvs, anatomopatologul sugereaza ca este mai probabil vorba de un nodul benign; totusi, fiind vorba de o leziune foliculara, nu poate preciza acest lucru cu siguranta (din motivele expuse de mine mai sus); in esenta recomandarea este de urmarire ecografica si de repetare a punctiei (sau operatie direct) daca acest nodul creste in dimensiuni;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (867) Read More »

Răspunsuri la întrebări (866)

pop claudia:

tata a facut un ecograf la tiroida de unde a rezultat ca are 3 noduli tiroidieni si suspiciune de carcinom papilar multicentric de natura maligna,i s-a recomandat operatia la Cluj ,doar ca tatal meu a suferit un infarct,are probleme cu inima si este diabetic,credeti ca ar putea fi operat?
Va multumesc

Raspuns:

– in general, aceasta decizie o ia echipa formata din chirurg si anestezist, eventual consultand si cardiologul;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (866) Read More »

Răspunsuri la întrebări (865)

virgi6nia:

Buna seara!
Mi s-a extirpat tiroida acum o luna si la analiza anatomo patologica am primit urmatorul rezultat;
Adenom microfolicular si trabecular {aspect embriofetal} LS cu arii epiteliale hiperplazice cu aspect hiperfunctional, partial transformat chistic, hemoragii, siderofagie, capsula fina scleroasa cu moderat infiltrat limfoid subcapsular.

Parenchim adiacent si de fond cu aspect de adenomatoza a6nizofoliculara cu arii epiteliale cu aspect hiperfunctional, arii cu hiperplazie limfoida. Puteti va rog sa imi explicati ce inseamna.
Multumesc!

la cat timp de la operatie se stabilizeaza doza de eutyrox

Raspuns:

– in esenta, rezultatul spune ca a fost vorba de un nodul tiroidian benign; descrierea exacta a modificarilor celulare nu prezinta importanta parctica;

– intervalul de timp in care se gaseste doza stabila de Euthyrox este foarte variabil de la pacient la pacient; uneori prima doza stabilita postoperator se dovedeste potrivita, alteori este nevoie de tatonari repetate; de aceea e important sa fie facute controalele periodice conform recomandarilor;

– ca regula generala: Euthyrox-ul se administreaza intotdeauna dimineata, pe stomacul gol, fara a manca nimic 30 de minute dupa aceea; preparatele cu calciu si fier (daca sunt indicate) trebuie luate la cel putin 3-4 ore dupa Euthyrox;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (865) Read More »

Răspunsuri la întrebări (864)

melania andreea:

buna ziua!as vrea sa stiu daca e cazul de operatie .ACESTA ESTE REZULTATUL ECOGRAFIEI:GLANDA TIROIDA CU VOLUM NORMAL,CU STRUCTURA DE FOND IZOECOGENA,RELATIV OMOGENA.SE EVIDENTIAZA IN LD CATRE POLUL CAUDAL DOUA FORMATIUNI:UN MICRONODUL HIPOECOGEN DE 5,9/3,9 MM,CU DELIMITARE NETA,CU SEMNAL VASCULAR PREDOMINANT IN PERIFERIE IAR CRANIAL DE ACESTA UN MICRONODUL HIPOECOGEN DE 2,2 MM.IN LS CATRE POLUL CRANIAL,SUBCAPSULAR POSTERIOR SE EVIDENTIAZA UN ALT MICRONODUL DE 7,3/5,6 MM,DE ASEMENEA HIPOECOGEN,FARA HALOU,CU SEMNAL VASCULAR PREZENT INTRANODULAR.PARENCHIMUL TIROIDIAN APARE NORMAL VASCULARIZAT.MAMA MEA A AVUT ACEEASI PROBLEMA S-A OPERAT SI I S-A PUS DIAGNOSTICUL DE CARCINOM PAPILAR TIROIDIAN.VA MULTUMESC ANTICIPAT!

Raspuns:

– diagnosticul de carcinom tiroidian papilar se poate stabili doar in urma punctiei cu ac subtire sau a evaluarii anatomopatologice dupa indepartarea chirurgicala a tiroidei; deci nu se poate pune cu certitudine in urma unei ecografii, cel mult se ridica o suspiciune;

– in cazul ecografiei prezentate nu sunt niste elemente inalt sugestive pentru o forma de cancer tiroidian; in general, cand este vorba de noduli care sunt mai mici de 10 mm, se prefera monitorizarea ecografica;

– nu exista un raspuns simplu, asa cum cred ca va doriti dvs; aspectul ecografic al tiroidei, asa cum este descris mai sus, nu impune o interventie chirurgicala; retineti totusi ca pot exista alte elemente, dincolo de ecografie, care sa schimbe situatia; raspunsul clar il puteti primi de la un endocrinolog doar in urma unei consultatii;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (864) Read More »

Răspunsuri la întrebări (863)


ionescu camelia:

domnule doctor,am 44 ani ,in familie fara probleme de tiroida..,in 2008 am o interventie tiroidectomie totala,carcinom papilar v.capsulatin lob stang,cu invaziune focara si vasculara cu depasirea capsulei peritumorale,capsula peritumorala fara neoplazie,cu prezenta 1 paratiroidei,lob drept adenom folicular,fara neoplazie…am facut o sedinta de iod,totul bine analize in limite,cu doze de eutirox oscilante in functie de analize….acum am facut analizele din nou..TSH,0,01[0,55-4,78],FT4,1,99[0,89-1,76],FT3,3,93[2,30-4,20],IAU eutirox de 150,am acum 77 kg ,1,64cm…..consumind multa apa,in ultimele doua luni am slabit 6 kg,mentionez ca in urma cu trei luni analizele erau aproape la fel,si de la 175 eutirox am scazut la 150….va rog din suflet ce sa fac ?eu acum sunt plecata la lucru,analizele le am facut in italia,dar vizita la endocrinolog e abia in februarie?uneori am dureri de cap,si imi bate inima grozav de tare,iar analizele ficat,sunt usor crescute,colesterol 242,trigliceride 172,ldl 162,multumesc mult de ajutor,cu multa stima,ionescu camelia

la anatomo patolog,capsula peritumorala fara neoplazie[toata investigatia a fost facuta in italia la institutul de tumori milano,unde lucram in acea perioada,unde m am operat]

Raspuns:

– exista o contradictie in cele prezentate: „cu depasirea capsulei peritumorale, capsula peritumorala fara neoplazie„; ori capsula focarului de carcinom papilar a fost depasita (invadata), ori nu; oricum, luand in considerare invazia vasculara, se poate considera ca este vorba de un risc ceva mai mare si de aceea se justifica supresia nivelului TSH, pentru a scadea riscul unei recidive/recurente;

– in astfel de cazuri nivelul recomandat pentru TSH este undeva in jurul valorii de 0.1 μUI/ml; la dvs valoarea este de 10 ori mai mica, iar nivelul FT4 este peste limita superioara a normalului, ceea ce indica prezenta unei hipertiroidii clinice (adica mai severa); comparativ cu hipertiroidia subclinica (TSH supresat, FT3, FT4 in limite), forma clinica asociaza mult mai frecvent manifestarile si riscurile tipice ale excesului de hormoni tiroidieni;

– doza de Euthyrox ar trebui scazuta, iar o schema cu 125 μg/zi, alternativ cu 150 μg/zi se poate utiliza; dupa 2 luni cu noul tratament ar trebui repetate TSH, FT3, FT4; medicamentul se administreaza intotdeauna dimineata, pe stomacul gol, fara a manca nimic 30 de minute dupa aceea; preparatele cu calciu si fier (daca sunt indicate) trebuie luate la cel putin 3-4 ore dupa Euthyrox;

– nivelul crescut al colesterolului si trigliceridelor NU este cauzat de tratamentul cu Euthyrox; valori usor crescute ale transaminazelor (TGP, TGO) pot aparea pe fondul unei hipertiroidii si ar trebui sa se amelioreze/dispara dupa scaderea dozei de Euthyrox;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (863) Read More »

Răspunsuri la întrebări (862)

f:

Buna seara,
Am 32 ani si sunt insarcinata in 9 saptamani,am facut analize hormonale si valorile au iesit:
t3;4.13(normale 1.30-3.10)
t4:172.6(normale 66-181);
tsh:0.005(normal=0.27-4.20).
Momentan nu am luat medicatie , ce ma sfatuiti sa fac.
Mulumesc anticipat.
PS:Pot solicita o consultatie?

Raspuns:

– exista 2 posibilitati:

  1. o forma reala de hipertiroidie – care poate necesita tratament; in general, la varsta dvs, este vorba de boala Basedow-Graves;
  2. modificari asociate cu primul trimestru de sarcina care mimeaza hipertiroidia; HCG-ul (gonadotropina corionica umana), un hormon pe care-l secreta in mod normal placenta in cantitati mari, poate stimula intr-o masura secretia de hormoni tiroidieni; acest fenomen este autolimitat si necesita doar monitorizare si hidratare adecvata;

– pentru a discerne intre cele 2 posibilitati trebuie facute cateva teste suplimentare (ecografie tiroidiana + analize de laborator); este esentiala stabilirea diagnosticului exact pentru ca riscurile asociate si tratamentul sunt foarte diferite;

– pentru o programare, aveti in pagina de Consultatii toate datele de contact ale clinicilor cu care colaborez;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (862) Read More »

Răspunsuri la întrebări (861)

nicoleta c.:

Buna ziua!
Ma numesc Nicoleta, am 34 de ani, nu stiu sa existe rude cu afectiuni la tiroida.
Problemele au inceput in 2009, cand dupa o sarcina pierduta, am inceput sa devin foarte agitata, nervoasa, sa am insomnii, si mai ales diaree, avand si un colon iritabil dupa cum spun gastroenterologii. am fost la numerosi si cunoscuti gastroenterologi, din punctul lor de vedere sunt ok,(am efectuat colonoscopii si endoscopii cu prelevare de biopsie si au rezultat foarte bun) doar ultimul mi-a spus ca o hipertiroidie si un colon iritabil dau ceea ce am eu.
in 2010 dupa control amanuntit mi-a fost prescris thyrozol 2,5 mg/zi, si TSH-ul s-a reglat la 1,0-1,2 dar starile mele nu s-au ameliorat.
anul acesta trebuia sa renunt la thurozol, numai ca am suferit o interventie chirurgicala :tumoare retroperitoneala, rezultatul biopsiei este favorabil, nimic canceros.dupa aceasta iunterventie medicul endocrinolog mi-a recomandat scoaterea tiroidei asta daca doresc un copil normal si sanatos.
dupa aceasta interventie am inceput sa am si palpitatii, atunci mi-a fost marita doza la 7,5 mg, si scaunele au devenit mai ok.
cum a inceput perioada rece, deja scaunele mele erau mult mai bune, si am inceput treptat sa mananc legume, fructe, lactate, ceea ce de ani de zile nu le puteam tolera.
la recomandarea endocrinologului am mers la parhon, acolo m-a luat alt medic in evidente, am mers acolo cu un TSH – 2,2 din (0,68- 4.5), am fost scoasa de pe thyrozol, starile mele au reinceput sa apara, diaree, insomnii si palpitatii.
dupa 2 sapt analizele mele au fost TSH – 1,42, si T3 -213,5 nu am avut interval de referinta, dar mi-a spus ca t3 este crescut.
Mi-a reintodus thyrozolul si mi s-a spus ca nu este nevoie de operatie, si ca pot ramane linistita insarcinata.
Sunt putin derutata, mai ales ca in cele 2 sapt jumatate fara tratament am fost terminata fizic.
1. chiar pot ramane insarcinata cu tratament cu thyrozol?
2. scaderea TSH-ului este normala?
3. exista posibilitatea ca eu sa ma simt normal la un TSH mai crescut cum a fost cel de 2,2?
4.ce imi recomandati sa fac in continuoare?
Va multumesc anticipat

Raspuns:

  1. da, cu conditia ca boala sa fie strict monitorizata de endocrinolog; in majoritatea cazurilor doza scade pe parcursul sarcinii, de multe ori putandu-se chiar opri complet tratamentul cu Thyrozol;
  2. nivelul TSH este tot in limite normale, iar intervalul de 2 saptamani este destul de scurt; de aceea, aceasta variatie este mai greu de interpretat;
  3. in mod normal, nu; nivelul TSH este foarte sensibil la oscilatiile hormonilor tiroidieni (T3 si T4) si o variatie de la 2.2 μUI/ml la 1.42 μUI/ml reflecta variatii nesemnificative ale hormonilor tiroidieni;
  4. daca nu s-a facut deja, investigatiile ar trebui completate cu o ecografie tiroidiana ± masurarea anticorpilor specifici (TRAb, ATPO, ATGL);
  5. din cele scrise de dvs nu reiese clar cum s-a stabilit initial diagnosticul de hipertiroidie; oricum, fara documentarea unui nivel semnificativ scazut al TSH (sub 0.1 μUI/ml), cu sau fara valori crescute ale FreeT3 si FreeT4, acesta este discutabil;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (861) Read More »

Răspunsuri la întrebări (860)

Elena Jucan:

Bună ziua D-le Doctor,
Vă mulţumesc pentru consultaţia anterioară pe care mi-aţi acordat-o ceva timp în urmă. Mi-a fost de mare ajutor.
Mă numesc Elena Jucan şi am 79 ani. Am fost diagnosticată cu Tiroidă Hashimoto, Tiroidism Primar şi Astm Bronşic după două operaţii laparoscopice: una pentru Litiază Biliară şi a doua pentru Hernie Hiatală.
În zilele acestea mi-am făcut un control efectuându-mi analizele următoare: FT4 cu rezultatul 13,7 pmol/L, deci încadrat în valorile normale de referinţă şi TSH cu rezultatul 8,35, aproape dublul valorii maxime de referinţă.În urmă cu 6 luni aceste analize se prezentau astfel: FT4 cu rezultatul 12,3 şi TSH cu rezultatul 5,88 Am luat pentru tratament Euthyrox de 50 şi acum mi s-a indicat Euthyrox de 75. Mai precizez că am înălţimea de 1,52 m. şi greutatea în doi ani mi-a crescut de la 42 kg. cât am avut după cea de a doua operaţie la 52kg. acum. Am luat între timp tratamentul de Seretyde , Spiriva pentru Astmul Bronşic şi stimulentele alimentare Polen şi Supradyn. Am fost întrebată de către d-na dr. la care sunt în tratament dacă iau medicamente pentru inimă? Nu am probleme cu inima!
Nu-mi explic ce a determinat creşterea atât de mare a TSH şi ce ar trebui să fac acum pentru a ajunge la normal cu rezultate sau mult mai aproape de normal.Nu am ţinut regim alimentar pentru problemele de tiroidă, oare este cumva să fac aceasta?
Aştept răspunsul D-vs şi vă mulţumesc anticipat, Elena Jucan

Raspuns:

– cresterea nivelului TSH arata ca productia de hormoni tiroidieni a scazut suplimentar in acest interval de 6 luni; asta tine de evolutia bolii si solutia este simpla: cresterea dozei de Euthyrox pentru a acoperi necesarul; ceea ce vi s-a si recomandat deja;

– in concluzie, acest fenomen (cresterea valorii TSH) este frecvent intalnit in evolutia tiroiditei autoimune si scopul monitorizarii este tocmai de a modifica precoce tratamentul, inainte de a aparea efectele hipotiroidiei;

– nu exista un regim alimentar care sa influenteze evolutia tiroiditei autoimune; este bine sa evitati totusi suplimentele alimentare cu continut crescut de iod (de ex. cele pe baza de alge marine); sara iodata NU este interzisa;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (860) Read More »

Răspunsuri la întrebări (859)

Diana:

Buna seara,

Am 29 de ani si am tiroidita autoimuna- hipotiroidism ce e mentinut sub control cu levotiroxina 50ug-TSH si FT4 in limite normale, ATPO sunt 800 iar limita maxima e de 5. Anul trecut in luna august am pierdut o sarcina la 6 saptamani(ATPO erau 500) si de atunci nu am mai ramas insarcinata. Credeti ca acenti anticorpi provoaca infertifilate? Am sanse la aceasta valoare a ATPO sa raman insarcinata?

Multumesc anticipat,
Diana

Raspuns:

– daca nivelul TSH este mentinut sub tratament in jumatatea inferioara a normalului,  sansele unei sarcini sunt maxime;

– nu sunt dovezi clare ca anticorpii care apar in tiroidita autoimuna scad per se fertilitatea; oricum, mai mult decat mentinerea TSH in parametri optimi nu se poate face;

tiroidita cronica corect tratata NU este o cauza de infertilitate, indiferent de nivelul ATPO;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (859) Read More »

Răspunsuri la întrebări (858)

deea:

Buma ziua, vreau in primul rand sa va multumesc pentru faptul ca ca va gasiti timp sa ne ajutati. Tot respectul pentru medici ca Dvs!
Despre mine: am 39 de ani, am fost diagnosticata si operata pentru carcinom papilar sclerozant,din pacate, desi macroscopic ganglionii, dupa spusele dr. Sranescu, erau OK, microscopic se pare ca , conform buletinului de analiza anatomo-patologica, tumora, de numai 1,5/1,4, ar fi “invadat in tesutul fibroconjunctiv peritiroidian si pe vasele capsulare de calibru mediu”. Stadializarea este: M8350/3, PT3, PNX, ST1, G1, R1,V1. Urmeaza sa efectuez in decembrie o seinta de iod radioactiv.Intrebarile mele sunt urmatoarele.
– avand in vedere ca intre punctia cu ac fin si operatie au fost doar 5 zile, si ca exam. extemporaneu a spus acelasi lucru (despre invazia vasculara), ar fi posibil ca aceasta invazie vasculara sa fie determinata de punctia cu ac fin?
– eu fac acum o dieta foarte drastica fara iod si de ieri trebuie sa iau amoxicilina, datorita timpului rece am facut o amigdalita pultacee. Am avut emotii cand mi-am dat seama ca, capsula de amoxicilina are o “jumatate” rosie, mie fiindu-mi interzise substantele/legumele/fructele de culoare rosie. Are intr-adevar vreo importanta si ar trebui intrerupt trat. cu amoxicilina? Substanta care ar da culoare rosie capsulei de amoxicilina este de fapt E129, adica Rosu Allura AC.
– La o intrerupere de 4 saptamani a Euthytoxului si avand in vedere ca sunt la prima cura de iod si ca , probabil mai exista niste resturi de glanda tiroida, ar trebui sa-mi fac probleme pentru felul in care ma voi simti in urmatoarele saptamani? Sunt putin cam stresata.
– Cand ma voi simti mai nelinistita, am voie sa iau, pe toata aceasta perioada, Xanax serile?
Va multumesc din suflet si sper sa primesc un raspuns la intrebarea mea, pentru ca am rasfoit toate paginile si nu am gasit un raspuns la toate intrebarile mele. O zi buna.

Raspuns:

– in mod cert, NU; invazia vasculara este un proces care apare lent, in niciun caz in cateva zile;

– nu cred ca eventualul continut de iod al respectivelor comprimate este relevant si influenteaza eficienta tratamentului cu iod radioactiv; oricum, colorantul respectiv, din ce am gasit pe internet, nu contine iod;

– foarte probabil, vor exista manifestari de hipotiroidie; pot fi deranjante, dar de obicei sunt tolerabile;

– tratamentul anxiolitic nu este contraindicat; totusi, este bine ca doza sa fie tinuta la minimum, in special in perioada de oprire a tratamentului;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (858) Read More »

Răspunsuri la întrebări (857)

Radu Ardelean:

Buna dimineata ,

Am 25 de ani , barbat , 1.96m intaltime , 97 de kilograme . In ulmele 6 luni am avut o varietie de greutate intre 91-98 de kg dar am si tinut dieta in aceasta perioada(cand am slabit , ulterior am crescut iar in greutate)

In urma cu 4 luni am descoperit la un control de rutina ca am gusa polinodulara.

Volumul lobului drept este de 7.9 cc, iar volumul lobului stang este de 18.5 cc

Lob toroidian drept : Parenchimul ocupat de mai multe formatiuni parenchimatoase , bine delimitate , cu contur regulat , bogat vascularizate , cu diametrul de 9.3/11.7 mm si 6/8.3 mm.

Lob tiroidian stang: Parenchimul ocupat de o formatiune parenchimatoasa , cu contur regulat, inomogena, bogat vascularizata atat periferic cat si intranodular . Este ocupat cvasitotal de o formatiune macronodulara hipoecogena. Dimensiuni : 25/24.9/39.4 mm (12.7ml)

Analizele efectuate pana acum sunt :
TSH 1.57 (0.39-6.16)
FT4 1.39 (0.8-2)
Anticorpi anti tiroglobulina 8.7UI/mL (<34)
FT3 Triiodotironina libera 2.44pg/ml (1.45-3.48pg/ml)
CEA ( Antigen carcinoembrionic )0.3ng/mL (<3.4)
Calcitonina 2.64pg/ml <13

In urma cu 6 ani am suferit o operatie de indepartare a unui varicocel(anestezie locala) , iar in urma cu 6 luni am suferit o operatiela umar (am avut o fisura a labrumului -anestezie generala) . Nu am antecedente in familie care sa fi avut astfel de probleme cu tiroida in familie .
Intrucat nimeni nu poate sa spuna clar daca este cancerigen sau nu (sau daca se poate transfarma din benign in malign in timp?? ) vreau sa imi dati o parere despre ce sa fac pe viitor ? Si care sunt riscurile daca aman operatia ?

Va multumesc mult ,
Radu

Raspuns:

– la varsta dvs, o gusa polinodulara cu un nodul de aproape 4 cm trebuie operata; daca la 25 de ani este atat de mare, este aproape cert ca operatia se va impune mai devreme sau mai tarziu, chiar daca ar fi vorba de noduli benigni; cu atat mai mult este indicata in cazul unui cancer tiroidian;

– precizari certe in privinta naturii benigne/maligne a unui nodul tiroidian se pot face in 2 situatii:

  1. punctie tiroidiana cu ac subtire;
  2. evaluare histopatologica a tiroidei indepartata la operatie – metoda definitiva de stabilire a unui diagnostic cert;

– fara una dintre cele 2 se pot face doar presupuneri, mai mult sau mai putin fundamentate;

– nivelul normal al calcitoninei exclude doar carcinomul tiroidian medular – o forma care reprezinta doar 5% din totalul tumorilor maligne de tiroida; pentru formele comune nu exista markeri tumorali;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (857) Read More »

Răspunsuri la întrebări (856)

capatana mimi:

dl doctor, am diagnostic de gusa polinodulara care la echografie se prezinta astfel : LTD un nodul hipoecogen median de 5,3/5,2mm, ISTMUL TIROIDIAN mici noduli usor hipoecogeni diseminati in medie de 5,6/4,4 mm, LTS ocupat in totalitate de o formatiune nodulara hipoecogena, neomogena cu mici zone de necroza diseminate si cateva calcificari centrale cu halou periferic.
anti-tiroglobulina <20.0 UI/mL, VAL NORMALA <40, Anti-TPO 20.0 VAL NORMALA <35 UI/mL
1. este interventia chirurgicala unica solutie ?

2. DEOARECE AM SCLEROZA MULTIPLA rr va intreb daca medicamentul pt. ac boala COPAXONE poate fi contraindicat. De asemenea med imunostimulator TIMALIN -ADICA EXTRACT DE PEPTIDE DE TIMUS recomandat mie, poate fi adm. fara a-mi afecta tiroida asa cum se prezinta ea acum. VA MULTUMESC

Raspuns:

– din pacate, in rezultatul ecografic nu sunt precizate dimensiunile nodulului din lobul stang; presupun ca are cel putin 3-3.5 cm daca ocupa aproape complet lobul; in functie de dimesniunea exacta, de acuze (disconfort la deglutitie, probleme estetice, senzatie de apasare) de testele de laborator si de varsta dvs, se poate recomanda operatia;

– de principiu, pentru un nodul tiroidian atat de mare nu exista tratament medicamentos si nici nu are tendinta sa se micsoreze spontan; deci operatia este singura metoda de tratament prin care se poate indeparta;

– medicamentele care intervin in imunitate (cum sunte si cele doua precizate de dvs) pot precipita o forma de boala tiroidiana autoimuna; deocamdata, cu nivele normale ale ATPO si anticorpilor antitiroglobulina, nu exista vreun motiv sa ne suspectam asa ceva in cazul dvs; oricum, o boala tiroidiana autoimuna se poate trata eficient in marea majoritate a cazurilor si in general nu este necesar sa opreasca medicamentele care au contribuit la declansare;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

 

Răspunsuri la întrebări (856) Read More »