Răspunsuri la întrebări (20)

Sandra:

Bine v-am gasit,
Sunt foarte placut impresionata de existenta acestui site care se dovedeste a fi foarte util celor care au tangente cu problemele de tiroida…
In consecinta, dupa cele citite peste tot si cele aflate de prin spitale, va adresez si eu rugamintea de a-mi oferi o parere, o viziune, oarecum integratoare daca se poate asupra problemelor care ma framanta.
Astfel:
Sunt Sandra din Iasi, am 34 de ani,iar in urma cu o luna de zile am fost diagnosticata cu tiroidita autoimuna, status eutiroidian. (TSH=1,3; FT4=1,2; ATPO=94,3)la Spitalul Univ. Sf. Spiridon din Iasi, Clinica de Endocrinologie. Nu am rude apropiate cu tiroida afectata. Am realizat acolo si alte investigatii simultan, respectiv test de osteodensiometrie (coloana vertebrala) cu valoarea medie de -1.5 (cu -2.1 la regiunea L4). La aceste diagnostice se adauga si artroza, plus sindrom tietze la nivelul sternului (unde exista formatiuni calcifiate intre stern si coaste). Se presupune astfel ca problemele de tiroida (care ar fi aparut pe terenul unei perioade de doi ani de stres si consum nervos)ar fi afectat sistemul articulor si cel osos. Pentru tiroida am fost chemata la control dupa 6 luni, nu mi s-a administrat tratament.
Pentru artroza mi s-au recomandat proceduri balneologice, laser.. etc.
Pentru osteoporoza tratamentul consta in Ca lactic(1*2/zi) + recaltrol (1/zi) timp de 1 an. Daca peste 1 an, la urmatoarul test de osteoporoza coeficientul va creste, atunci mi s-a recomandat tratament hormonal.
Starea generala de sanatate (calitatea vietii de fapt) lasa de dorit: am stari de oboseala accentuata, deprimare, dureri articulare (cel mai grav la nivelul sternului), cefalee. Greutatea este de 52 kg la 1,64 m inaltime (variaza in ultimii 2 ani intre 47-53 kg). La acestea se adauga si o usoara scadere a capacitatii de concentrare a atentiei, sau de memorare.
Daca ati avut rabdarea si bunavointa sa treceti cu privirea peste toata povestea mea, va multumesc si sper din toata inima sa ma aflu printre cele carora le veti raspunde.
Va salut respectuos,
Sandra

Raspuns:

– analizele de sange prezentate sustin diagnosticul de tiroidita cronica (autoimuna) cu functie tiroidiana normala; cu o precizare: valoarea ATPO nu este foarte crescuta, in general consideram valori relevante cele peste 200, chiar daca limitele labratoarelor sunt mai jos (pe la 30-40 UI/ml); asta inseamna ca exista mari sanse ca la dumneavoastra sa nu se declanseze niciodata hipotiroidia (care este principala complicatie a tiroiditei cronice); o ecografie de tiroida ar fi utila, deoarece ar arata daca exista modificari ale glandei compatibile cu aceasta boala; daca exista, riscul este ceva mai mare pentru a dezvolta pe viitor hipotiroidia; daca ecografic tiroida se prezinta normal, acest risc este mult redus; in orice caz, monitorizarea periodica este obligatorie, pentru a diagnostica si trata o eventuala disfunctie la timp;

– este posibil ca acest raspuns autoimun (reprezentat de valoarea crescuta a ATPO) sa se fi declansat dupa o perioada de stres mai ridicat;

– functia tiroidei este normala (TSH in limite normale), deci nu avea cum sa sa va afecteze densitatea osoasa; doar hipertiroidia (excesul de hormoni tiroidieni) duce la demineralizare osoasa si la osteoporoza, pe cand tiroidita autoimuna este cauza de hipotiroidie (deficit de hormoni tiroidieni); suferintele articulare (artrite, artroze, etc) nu sunt cauzate de afectiuni tiroidiene;

– nu imi este foarte clar de ce vi s-a recomandat o densitometrie osoasa (in sensul ca nu o gasesc necesara); nivelul de hormoni tiroidieni fiind normal, asa cum am precizat mai sus, se exclude o afectarea a densitatii osoase de cauza tiroidiana; daca ciclul menstrual este regulat se exclude suspiciunea de demineralizare cauzata de deficitul de estrogeni; rezulatatul este de osteopenie (nu osteoporoza), ceea ce arata ca aveti o densitate mai scauza care va predispune la osteoporoza postmenopauza; tratamentul cu calciu si vitamina D este util, alt tratament poate fi chiar daunator si-l consider nenecesar; aceste teste pentru masurarea densitatii osoase se fac in situatii bine stabilite, in care pacientul are un risc clar care-l predispune la demineralizare osoasa; cel mai adesea, acest risc este instalarea menopauzei, dat mai sunt si altele; din datele pe care mi le-ati oferit eu nu am identificat niciunul la dvs; fac aceste afirmati cu rezerva ca poate exista o alta afectiune pe care nu ati mentionat-o si care poate sa duca la pierdere de masa osoasa;

– afectarea starii generale nu este cauzata de tiroida, atat timp cat nivelul de hormoni tiroidieni este normal, asa cu reiese din nivelul normal al TSH;

Dr. Claudiu Ţupea

3 thoughts on “Răspunsuri la întrebări (20)”

  1. buna ziua,
    in urma unui eco doppler carotida am fost diagnosticat cu ateromatoza bilaterala incipienta si adenom tiroidian stg. lobu tiroidian 7.5/6.5 mm, fara adenopatie laterocervicala. si ingrosarea intimei cu raport crescut intima/medie stg. si dr. imi puteti spune ce inseamna asta si cum se poate trata? e grav? ce urmari poate avea?
    va multumesc,
    vasile

  2. Buna ziua,
    Domnule doctor, in speranta ca voi fi printre primii trei, va rog frumos sa va spuneti parerea pentru urmatoarele:
    -am 40 ani,
    -mama are glanda de „slabire”,
    -opertie ochi stang 11 ani (acoperire conjuctivala+proteza),
    -operatie cezariana 30 ani (copil cu trizomie 21 in mozaic cu cromozomi derivati),
    -examen ecografic: lob stang tiroidian discret marit prin prezenta spre polul inferior a unei formatiuni chistice de aprox.8.4mm, cu contur intern neregulat, fara semnal vascular.
    -am luat tot luat in greutate fara a-mi schimba obiceiurile alimentare(7kg in ultimul an),pilozitate marita(nu am uter fibromatos),inapetenta sexuala, oboseala cronica, nervozitata marita cu accese de plans frecvente, gat uscat, uneori dureros, cu raguseala si cu accese de tuse cand ma enervez, in primavara : spasmofilie, ciclul regulat dar diminuat cantitativ in ultimul an.

    Intrucat medicul ce m-a trimis la eco e in concediu…nu am facut alte analize…va rog din suflet, pentru ca nu mai am rabdare, pentru a-mi spulbera nelinistea…astept parerea dumneavoastra.

    Cu mult respect pentru munca dumneavoastra de aici de pe blog,
    multa sanatate,
    Nicoleta

  3. Domnule doctor,
    Va multumesc mult de tot, m-am linistit, am citit numai de bine. Da, tiroida mea arata bine la ecograf, asa mi s-a spus. In consecinta, trebuie totusi sa caut in continuare cauza pentru pierderea masei osoase…
    Multumesc si pentru sfat.
    Sa auzim numai de bine. Iar binele pe care il faceti tuturor aici pe site, sper sa vi se intoarca in oricare forma ar fi…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.