Răspunsuri la întrebări (39)

Alina:

Buna ziua, numele meu este Alina. Am 34 de ani. In vara anului 2005 am fost operata la tiroida care a fost scoasa afara in proportie de 99%. in urma analizei atomopatolpgice diagnosticul a fost de carcinom papilar tiroidian. am urmat 2 serii de iradiere cu iod radioactiv in acelasi an. Acum ma aflu in fata celui de-am trei-lea control oncologic (19.10.2009). 2 saptamini inainte de aceasta data trebuie sa intrerup tratamentul cu Novotyral pe care il luam intr-o doza unica (3sfert dintr-o pastila). La fel ca si la controalele anterioare am foarte mari emotii. Intrebarea mea este care trebuie sa fie comportamentul alimentar, regimul de efort si ce alte lucruri ar trebui sa stiu, sa fac pentru a trece cu bine de cele 2 saprtamini de ?pauza de medicamente?. Imi amintesc ca anul trecut am avut destul de greu de prin aceasta perioada. Va multumesc anticipat pentru raspuns.

Raspuns:

– in cazul cancerelor tiroidiene diferentiate (papilar si folicular) iodul radioactiv se poate folosi in doua scopuri:

  1. diagnostic, atunci cand se administreaza o doza mica pentru a urmari daca la nivelul intregului corp mai exista tesut tiroidian; acest tesut tiroidian capteaza iodul si poate fi identificat la o scintigrafie whole-body; prezenta celulelor tiroidiene la un pacient cu cancer tiroidian care a fost operat (tiroidectomie totala) si a primit deja cel putin un tratament cu iod radioactiv ridica suspiciunea de recidiva locala sau disemnare la distanta;
  2. terapeutic: cand se administreaza in doze mai mari, urmarindu-se ca acest iod sa fie captat la nivelul celulelor tiroidiene ramase si sa le distruga;

– pentru ca folosirea iodului radioactiv sa fie eficienta, indiferent de scopul urmarit, este necesar ca nivelul TSH sa fie foarte ridicat (cel putin 30-40 microunitati/mililitru) inaintea administrarii; TSH-ul stimuleaza capatarea iodului de catre celulele tiroidiene direct proportional cu concentratia sa din sange , iar in absenta acestui efect iodul nu mai ajunge la nivelul tesutului tinta;

– exista doua posibilitati pentru a atinge valoarea tinta a TSH:

  1. oprirea tratamentului de substitutie, cu scaderea marcata a nivelului hormonilor tiroidieni si, in consecinta, cu cresterea valorii TSH; este considerata inca „standardul de aur” pentru ca foloseste calea fiziologica de stimulare a ridicarii nivelului TSH; dezavantajul major: expunerea pacientului, asa cum ati mentionat si dvs, la o perioada de hipotiroidism sever pe care multi nu o tolereaza foarte bine;
  2. administrarea de Thyrogen (TSH obtinut prin inginerie genetica), fara oprirea tratamenului de substitutie cu hormoni tiroidieni; avantaj major: pacientul nu mai trece prin etapa de hipotiroidie inaintea folosirii iodului radioactiv; dezavantaje: medicament scump, eficienta poate fi ceva mai mica decat „metoda clasica”;

– legat strict de intrebarea dvs: nu exista niste recomandari unanim acceptate pentru a diminua efectele hipotiroidismului in cele doua saptamani; in principiu, regimul de efort (fizic si intelectual) nu trebuie sa fie exagerat, in orice caz nu trebuie fortate limitele in aceasta perioada; trebuie evitate (pe cat posibil) activitatile care presupun un nivel mare de atentie si concentrare, deoarece aceste capacitati scad in cazul deficitului de hormoni tiroidieni; sunt de evitat sedativele, somniferele; nu exista restrictii alimentare, cu posibila exceptie produselor cu continut mare de iod (ex. fructe de mare);

Dr. Claudiu Ţupea

1 thought on “Răspunsuri la întrebări (39)”

  1. Buna ziua!
    Ma numesc Bogdan Ana Maria, am 25 de ani si sunt din Sibiu. In urma cu 4 ani, in vara lui 2006 mai exact, in urma unor oscilatii relativ mari de greutate de la o zi la alta (intre 1 si 2 kg in functie de cantitatea de mancare consumata in ziua respectiva), am primit de la medicul de familie o trimitere la un endocrinolog. In urma unei ecografii tiroidiere (nu mai detin rezultatele, dara imi aduc aminte ca d-na care mi-a facut ecografia a mentionat aspect neregulat) am fost diagnosticata cu hipotiroidie si mi s-a prescris IodTyrox ptr 3 luni de zile. Dupa cele 3 luni, la control, s-a observat o crestere a circumferintei gatului in zona tiroidei (de la 32 la 32.5 cm). Mi s-a schimbat tratamentul in Euthyrox de 100, fara a mi se preciza modul de administrare. Eu il luam dimineata cu max 5-10 minute inainte de masa.
    In toamna anului 2007 m-am adresat unui medic din Targu Mures, care in urma unor dozari hormonale mi-a recomandat Eutyrox de 25. De atunci am continuat (mai mult sau mai putin consecvent) tratamentul cu Eutyrox 25.
    Ieri mia- facut o noua dozare hormonala. rezultatele sunt:
    – T4 – 1,02 ng/dl
    – TSH – 4.453 uui/ml
    – Anticorpi microzomiali tiroidieni TPO – 245.5 U/ml
    Din cate am inteles de la laboranta, diagnosticul care se intrevede ar fi tiroidita imuna.
    As dori ca anul viitor sa am un copil.
    Ce imi recomandati?

    In asteptarea unui raspuns cat mai promt,
    Ramane,
    Cu stima
    Ana- Maria Bogdan

Dă-i un răspuns lui Bogdan Ana Maria Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.