Alina Bercu:
Buna ziua!
Fac tratament pentru tiroidita autoimuna cu Tyrozol 10 mg/zi si Euthyrox 0,5mg/zi de un an. Ultimele valori ale TSH <minim interval de referinta 0,4-7, iar FreeT4 19,3 pmol/L valori de referinta 12-22. Ce conduita terapeutica sa adopt?
Va multumesc!
Alina Bercu, Bacau
Raspuns:
– sunt niste lucruri neclare in postarea dvs:
- tiroidita autoimuna este cea mai importanta cauza de hipotiroidie, iar tratamentul in aceste cazuri consta in substitutia cu hormoni tiroidieni (l-tiroxina); schema de tratament sub care va aflati (antitiroidian de sinteza si l-tiroxina) este de tip „block-and-replace” si se utilizeaza in hipertiroidie; presupunand ca medicatia a fost prescrisa de un endocrinolog, inclin sa cred ca suferiti de o afectiune care determina hipertiroidie (boala Basedow-Graves, gusa nodulara hipertiroidizata, adenom tiroidian toxic?) si nu de tiroidita cronica;
- doza de Euthyrox, asa cum ati precizat-o, este de 0.5 mg/zi, adica 500 micrograme/zi; aceasta este o doza extrem de mare, care nu se utilizeaza niciodata in practica; daca, intr-adevar, luati 500 micrograme de Euthyrox pe zi este vorba de un tratament absurd care nu are nicio justificare; daca doza este, de fapt, de 50 micrograme zilnic (asa cum suna mai plauzibil) si nivelul TSH este sub limita inferioara (nu ati precizat cu cat), doza de Euthyrox ar trebui redusa sau chiar oprita administrarea, in functie de valoarea exacta a TSH;
– tinand cont de aceste date discordante, precum si de absenta detaliilor (varsta dvs, cauza reala a hipertiroidiei, date despre starea generala, etc), nu se poate spune decat ca doza de Euthyrox ar trebui redusa si functia tiroidiana ar trebui reevaluata dupa 6-8 sapatamani; obiectivul terapiei este de a normaliza valoarea TSH si de a ameliora, daca exista, simptomatologia; in fuctie de cauza hipertiroidiei si de evolutia ulterioara se poate opta pentru tratamentul definitiv al hipertiroidiei: iod radioactiv sau intreventia chirurgicala;
Dr. Claudiu Ţupea