Răspunsuri la întrebări (196)

Laurentiu S:

Dl. doctor Tupea,

in urma unei operatii de tiroida (scoaterea in totalitate a tiroidei) s-a consemnat:

“adenom microfolicular cu celule hurthle
exista incluzii nucleare cu semnificatie neprecizata definitiv la parafina
evoluatia postoperatorie favorabila sub tratament antibiotic, antialgic, antiinflamator, calciu

care sunt sansele pt tumoare maligna sau benigna?

Raspuns:

– precizez de la inceput ca acest diagnostic trebuie lamurit de medicul anatomo-patolog, nu de endocrinolog; anatomo-patologul este cel care face interpretarea lamelor de tesut preparate;

– diferentierea dintre o tumora cu celule Hurthle benigna si una maligna este data, in general, de gradul de invazie celulara la nivelul vaselor de sange sau a capsulei tumorale; altfel spus, daca celulele care formeaza tumora erodeaza vasele de sange sau capsula care inconjoara respectivul nodul se considera ca au un comportament malign; daca aceste modificari nu sunt prezente, sunt considerate benigne;

– aspectul microscopic al celulelor, desi poate arata modificari (dimensiuni, aspectul nucleului, incluziuni, etc), nu este deobicei suficient pentru un diagnostic clar benign/malign;

– desigur, prezenta unor diseminari tumorale la nivelul ganglionilor limfatici din zona gatului sau la distanta inseamna ca este vorba de un nodul tiroidian malign;

– presupun ca, in conditiile in care rezultatul prezentat de dvs precizeaza ca este vorba de un adenom, s-au exclus elementele de invazie celulara a vaselor de sange si a capsulei si, implicit, a unei tumori maligne;

Dr. Claudiu Ţupea

1 thought on “Răspunsuri la întrebări (196)”

  1. Multumesc pt raspuns.
    Nu avem inca raspuns de la medicul anatomo-patolog.
    De aceea am facut aceste precizari pentru a imi face o idee care ar fi sansele ca acea tumoare sa fie maligna sau benigna.

    Multumesc

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.