Răspunsuri la întrebări (2126)

Monica Radulescu:

Buna ziua, Am 53 de ani si am descoperit valori modificate ale glandei tiroide in urma unui control anual. Singurele valori modificate sunt: TSH- 0.09 µUI/ml si FT3- 3.50 pg/ml. Simptome ar fi scaderea in greutate de cand a inceput pandemia (2.5-3 kg) si bufeuri+nervozitate, pe care le-am pus pe seama premenopauzei. Nu am cazuri in familie. Datorita situatiei actuale, doctorul de familie mi-a recomandat pentru inceput pastile naturiste pentru tiroida (Fares- Tiroida) si consultarea unui endocrinolog dupa 2-3 luni. M-ar ajuta mult parerea dvs. Cu multumiri, Monica Radulescu

Buna dimineata dl.doctor, multumesc pentru raspuns, mai jos va redau analizele hormonale cu valori si intervale:
TSH -0.09 uUI /ml normal 0.35-4.94
Free T3 -3.50 pg/ml interval 1.88-3.18
Free T4-0.94 ng/dL normal 0.70-1.48
Alte analize hormonale in valori normale:
Estradiol <24 pg/ml faza foliculara 21-251,varf preovulator 38-649,faza luteala 21-312 si menopauza <28
FSH 128.84 mIU/ml faza foliculara 3.03-8.08, faza ovulatie 2.55-16.69,faza luteala 1.38-5.47 si postmenopauza 26.72-133.41
LH 43.87 mIU/ml faza foliculara 1.8-11.78,faza ovulatie 7.59-89.08,faza luteala 0.56-14.00 si postmenopauza 5.16-61.99
Progesteron 0.50 ng/ml faza foliculara <0.1-0.3,faza luteala 1.2-15.9 si menopauza <0.1-0.2
Multumesc mult

Raspuns:

  • analizele prezentate arata un exces de hormoni tiroidieni; cele mai probabile cauze sunt boala Basedow-Graves si gusa nodulara hipertiroidizata;
  • chiar si o forma relativ usoara de hipertiroidie, cum e in acest moment la dvs, are consecinte asupra inimii si oaselor; de altfel, e foarte probabil ca cel putin o parte din simptome sa fie cauzate de aceasta disfunctie tiroidiana;
  • recomandarea mea este de a face acum consultul endocrinologic, nu de a astepta inca 2-3 luni;
  • suplimentele alimentare, indiferent de numele lor, nu au niciun efect dovedit in hipertiroidie;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.