Răspunsuri la întrebări (2243)

Mihaela Radulescu:

Bună ziua. Am o valoare a ATPO de 130 in analize. Restul fiind în limitele normale, doar acest ATPO este depășit cu mult. Am de asemenea și un chist ovarian de 11 cm iar pentru a îl reduce mi s-a spus sa iau un anticoncepțional fără estrogen(doar cu progesteron) . Are efect asupra glandei tiroide? Ce poate fi acel ATPO crescut

Raspuns:

  • valoarea crescuta a ATPO (anticorpi anti-tiroperoxidaza) arata o boala numita tiroidita autoimuna; aceasta este o afectiune tiroidiana foarte frecventa, in care sistemul imun ataca si progresiv distruge tiroida; pe masura ce acest proces avanseaza, capacitatea glandei de a produce hormoni scade si atunci este necesar tratamentul de substitutie (inlocuire) cu levotiroxina;
  • daca valorile TSH si FT4 sunt in limite, inseamna ca ca tiroida functioneaza normal, iar tratamentul nu este deocamdata necesar;
  • totusi, boala este cronica, deci va fi prezenta toata viata, iar tratamentul este necesar mai devreme sau mai tarziu in marea majoritate a cazurilor; de aceea, monitorizarea la endocrinolog este obligatorie;
  • nu exista nicio interferenta sau contraindicatie cu tratamentul chistului ovarian, deci recomandarile medicului ginecolog ar trebui urmate;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

1 thought on “Răspunsuri la întrebări (2243)”

  1. Bună ziua domnule doctor, mă numesc Valentina Apostol si acum o săptămână am facut o tiroidectomie din cauza unui nodul destul de mare care comprima traheea.
    Mi s-a recomandat sa merg la endocrinologie, dar nu mi s- a specificat la cat timp după intervenția chirurgicală.
    Mi s-a spus sa iau Euthyrox de 100, dar eu cred ca ar trebui sa fac niste analize pentru a se stabili cu exactitate dozarea Euthyroxului.
    Încă o intrebare: fac fibrilatii de vreo trei ani, fibrilatii recurente, credeti ca Euthyroxul imi poate da aceste aritmii?
    Oricum eu le aveam inainte de tiroidectomie. Am avut speranța ca după operație voi scăpa de ele, din păcate fibrilatia continua și după interventie.
    Bineinteles ca am tratament de la cardiolog, important fiind anticoagulantul.
    Si ultima problemă, de cand am intrat la menopauză (22 ani) bufeurile cu stări de rău mă însoțesc zilnic.
    După operație văd ca s-au întețit. Credeam că scap. Dimpotrivă. Tiroidectomia poate exacerba bufeurile?
    Mulțumesc frumos in eventualitatea unui răspuns.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.