Cristina:
Buna ziua. Am.fost diagnosticata cu Basedow recent.
Trab-ul este 4.71, valoarea de detectie a laboratorului fiind <3.10
Tsh 0.0083
Ft3 7.8 (1.53-3.91)
Ft4 1.93 (0.7-1.48)
Care ar fi pronosticul bolii?
Raspuns:
- in general, prognosticul in boala Basedow-Graves este bun; marea majoritate a celor afectati raspund bine la tratamentul medicamentos; ulterior, in functie de acest raspuns, varsta, probleme asociate, dar si de preferinta pacientului, se poate recurge la un tratament definitiv (iod radioactiv sau chirurgie);
- probleme mai serioase apar la pacientii mai in varsta, la cei cu boli cardio-vasculare semnificative asociate, precum si in cazurile in care boala evolueaza netratata perioade lungi de timp;
- testele de functie tiroidiana (TSH, FT4, FT3) ne arata prezenta hipertiroidiei clinice (adica a excesului important de hormoni tiroidieni), iar valoarea crescuta a TRAb confirma boala Basedow-Graves drept cauza; fara alte date, singurele aprecieri legate de prgnostic sunt cele generale, mentionate mai sus;
- aveti aici primul articol din cele dedicate acestei afectiuni: https://tiroida.ro/2009/09/17/boala-basedow-graves-definiie-frecven-factori-de-risc/ ;
Toate cele bune,
Dr. Cristian-Claudiu Ţupea
Consultații și ecografii: MEDICOVER (programări la 021 98 96) și SANADOR (programări la 021 96 99).