Răspunsuri la întrebări (2553)

Natalia:

Bună ziua domnul doctor,

Sunt o pacienta cu boala Basedow care timp de 12 ani a fost in remisie la fiecare control chiar și înainte de concepție.

Acum sunt insarcinată in săptămâna 6 și analizele arăta așa :

TSH 0.951 (valori de referință în sarcina trimestrul 1 cuprinse intre 0.10-2.5 )
Free t4 16 (valori de referință în sarcina trimestrul 1 cuprinse intre 10.7-16.4)
Free t3 5.26 (valori de referință în sarcina in trimestrul 1 cuprinse intre 3.78-5.97)

Ce părere aveți despre rezultate? Ajung mâine la endocrinolog însă până atunci sunt puțin îngrijorată.

Răspuns:

  • la pacientele cu boală Basedow-Graves aflate în remisie, care rămân însărcinate, există un risc ceva mai mare de recidivă a hipertiroidiei în primul trimestru; ulterior, pe măsura ce sistemul imunitar matern este supresat, acest risc scade în ultimele trimestre;
  • prima modificare care anunța o recidivă este scăderea nivelului TSH; de asemenea, o valoare crescută a TRAb (anticorpii specifici din boala Basedow) arată un risc crescut de reactivare a bolii;
  • rezultatele dvs sunt bune, funcția tiroidiană va trebui monitorizată, cel puțin in primul trimestru, la fiecare 4-6 săptămâni;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea 

Consultații și ecografii: MEDICOVER (programări la 021 98 96), SANADOR (programări la 021 96 99) și Sphera Clinic (programări la 0751 92 92 92 / 031 00 50 333)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.