Răspunsuri la întrebări (2612)

RAMONA STEFANIA DEMETER:

Buna ziua ,domnul doctor .Ma numesc Ramona ,am 55 de ani. Mentionez ca nu stiu sa existe in familie rude cu boli de tiroida,deoarece parintii sunt decedati de foarte mult timp. In anul 2011 am fost operata de hernie de disc cervicala ,in anul 2006 de colecist .In luna Februarie 2024 am avut palpitatii si m-am dus la cardiolog ( nu am probleme la inima ) ,mi-a recomandat sa merg la endocrinolog,in luna Februarie a inceput starea rea ,nu am asteptat si m-am programat imediat . M-am programat la doamna endocrinolog ,in prima faza mi-a facut o ecografie ,analizele le aveam facute ,am fost diagnosticata cu Tiroida Hashimoto .Primele analize au indicat :
– TSH 28,7340 cu valori normale intre 0,3500-4,9400 :
– FT3 2,77 cu valori normale intre 1,71-3,71 :
– FT4 0,57 cu valori normale intre 0,70-1,48 :
– TPO 2.000 cu valori normale <5,6
Stare a inceput cu ameteala foarte urata si o stare rea ,molesita mereu.Doamna doctor endocrinolog mi-a recomandat sa merg si la neurologie ( doamna doctor neurolog a spus ca nu este neurologic nimic ) ,am inceput cu eutirox de 50mcg ,am repetat analizele in luna Mai 2024 ( valorile sunt aceleasi ,deoarece este același laborator ) cu rezultat :
– TSH a fost 1,7490 cu valori normale intre 0,3500-4,9400
– Tpo a fost 1.368 cu valori normale <5,6
– FT3 a fost 3,25 cu valori normale 1,71-3,71
– FT4 a fost 0,95 cu valori normale intre 0,70-1,48
In luna Iunie 2024 analizele au fost :
– TSH a fost 5,3349 cu valori normale intre 0,3500-4,9400
– TPO a fost 1.208 cu valori normale <5,6
– FT3 a fost 2,84 cu valori normale intre 1,71-3,71
– FT4 a fost 0,88 cu valori normale intre 0,70-1,48
( am luat o zi o pastile de eutirox de 50mcg ,in alta zi o pastila de eutirox de 100mcg )
Am repetat analizele in Septembrie 2024 cu rezultat:
– TSH 1,6022 cu valori normale intre 0,3500-4,9400
– TPO 873,7 cu valori normale <5,6
In luna 12.2024 analizele au fost :
– TSH 7,2125 cu valori normale intre 0,3500-4,9400
– TPO 1.051,90 cu valori normale <5,6
– Fier 30 ug cu valori normale intre 37- 145 ( pana in Decembrie 2024 niciodata nu am avut probleme cu fierul niciodata )
In luna Martie 2025 analizele au fost :
– TSH 2,2907 cu valori normale intre 0,3500-4,9400
– TPO 1.079,40 cu valori normale <5,6
– Fier 80ug ( mi-a fost recomandat sideral ) .
De ani de zile repet analiza la 25-hidroxi-vitamina D si mereu este sub 30 , iau o singura data pe luna o fiola de 50.000 UI ( este o solutie lichida de baut colecalciferol ) .Am facut si o cura cu selenium ,la recomandarea doamnei doctor ,am luat si UltraMag .In prezent iau o pastila /zi de eutirox de 100mcg .Nu ma simt bine,am o stare foarte rea ,am stari de genul ,,acum mor ,,m-am ingrasat 10 kg,parul ,pielea ,toate se usucă,nu stiu daca starea de amețeală poate sa fie doar de la glanda tiroida sau este si de la cervicala .Din Martie 2024 ,pana in Septembrie 2024 ,stare a fost tot rea ,apoi am avut o perioada mai buna ,fara stare de ,,acum mor ,, si din martie 2025 ,am revenit la starea de anul trecut ,cu stare de rau si palpitatii.Din cauza acestei stari rele nu pot lucra ,lucrez contabil ,mereu sunt cu ochii in calculator ,daca stau in pat si ma odihnesc ,imi mai dispare stare de rau si ameteala .Am dureri de cap foarte dese ,le am din tinerete .In anul 2006 am facut RMN la cap ,pentru aceste dureri si a fost diagnostic de sinuzita maxilara si o microangeopatie cerebrala .Ce spuneti sa mai fac ? imi puteti recomanda si altceva ? Daca trebuie vin la un control la dvs.Sunt din Petrosani , este departe ,dar daca trebuie vin.Multumesc anticipat ,pentru raspunsul dvs.

Răspuns:

  • diagnosticul de tiroidită autoimună (Hashimoto) este corect; de asemenea, tratamentul cu Euthyrox este adecvat, sub acesta valorile TSH și FT4 fiind in limite normale (la cele mai recente analize);
  • așa cum am scris în multe rânduri, măsurarea repetată a ATPO (anticorpi anti-tiroproxidază) la cei cu diagnostic confirmat de tiroidită autoimună ESTE INUTILĂ;
  • atât timp cât sub tratament testele de funcție tiroidiană (TSH, FT4) sunt în limite normale, se poate exclude, în esență, o cauză tiroidiană pentru manifestările dvs; știm, totuși, că pentru o parte din cei cu hipotiroidie, tratamentul cu levotorxină (Euthyrox) pare să nu acopere necesitățile în mod adecvat, în ciuda valorilor normale ale analizelor; în asemenea cazuri se poate încerca adugarea de T3 (triiodotironină) la tratament; din experiența mea, ajută uneori, dar nu e ceva ce funcționează universal;
  • o parte dintre simptomele descrise sugerează o componentă anxioasă (senzația de moarte iminentă); acestea ar trebui discutate cu un psihiatru, care poate stabili dacă se întrunesc criteriile unui diagnostic;
  • legat de tratamentul nivelul insuficient de vitamina D, puteți lua 2 fiole de 50 000 UI pe lună, cu repetatea analizei dupa 3 luni;
  • vă recomand să citiți și acest articol de pe blog: https://tiroida.ro/2020/01/03/anxietatea-depresia-si-tiroidita-autoimuna/

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea 

Consultații și ecografii: MEDICOVER (programări la 021 98 96), SANADOR (programări la 021 96 99) și Sphera Clinic (programări la 0751 92 92 92 / 031 00 50 333)

1 thought on “Răspunsuri la întrebări (2612)”

  1. Pingback: Răspunsuri la întrebări (2613) – TIROIDA.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.