Răspunsuri la întrebări (162)

Daniela:

Stimate domnule doctor,

Am fost operata de tiroida in ianuarie 2010-tiroidectomie totala si rezultatul biopsiei a indicat un microcarcinom papilar varianta foliculara, focar incapsulat de 0.6/0.3cm intraparenchimatos LTD, parenchim de fond cu aspect de adenomatoza polinodulara cu epitelii hiperplazice cu aspect hiperfunctional, ST1/G1?RX, PNX/M8340/3, PT1A.
Doza de Eythyrox stabilita a fost de 125 mg. Precizez ca nu mi s-a recomandat terapia cu iod.
Sunt programata la contral saptamana viitoare si valoarea TSH este 11 microUI/ml.
Ce sa inteleg din valoarea acestei analize?
Exista posibilitatea sa existe reziduri de tesut tiroidian care functioneaza in exces?

Va multumesc,

Daniela

Raspuns:

– reiau informatiile postate deja aici:

  • „Dupa ce tiroida este indepartata chirurgical, pacientul necesita administrarea de hormoni tiroidieni pentru a nu aparea manifestarile de hipotiroidie. Acest lucru este valabil la orice pacient caruia i se scoate tiroida, indiferent de cauza. La pacientii cu cancer tiroidian operat tratamentul cu hormoni tiroidieni mai are un rol important: mentinerea TSH la un nivel usor sub limita inferioara a normalului pentru a scadea riscul de recidiva. Este cunoscut ca TSH-ul stimuleaza celulele tiroidiene (normale sau canceroase) sa se divida, de accea este recomandat ca valoarea acestuia sa fie sub 0.1 μUI/ml (dar nu nedetectabil!), pentru a nu stimula cresterea unor eventuale celule maligne ramase in organism. Aceasta valoare tinta se obtine administrand l-tiroxina (Euthyrox) in doza ceva mai mare decat in hipotiroidismul de alte cauze. Controale periodice sunt necesar pana se gaseste doza potrivita, care variaza destul de mult de la un pacient la altul.”

– un nivel de 11 μUI/ml al TSH este, in mod evident, in afara intervalului recomandat; in aceste conditii, endocrinologul dvs va trebui sa creasca doza de hormoni tiroidieni pentru a aduce TSH-ul in acest interval; acest lucru se poate obtine fie prin cresterea dozei de Euthyrox la 150-175 μg/zi, fie printr-un tratament combinat cu Euthyrox si Novothyral, in proportii variabile; este foarte important sa va asigurati, inainte de a se modifica tratamentul, ca, pana acum, Euthyrox-ul a fost corect administrat: dimineata, pe stomacul gol, fara a -l asocia cu alte medicamente si fara a manca cel putin 30 de minute dupa ce l-ati luat; daca medicamentul nu este administrat in acest mod, absorbtia sa poate scadea semnificativ;

– nu este nicio legatura intre aceasta valoare (11 μUI/ml) a TSH si prezenta sau absenta unor resturi tiroidiene;

– avand in vedere dimensiunea focarului primar, localizarea la distanta de capsula tiroidiana si tipul tumorii, exista sanse foarte mari ca boala sa se fi eliminat complet prin operatie; tocmai de aceea nu s-a considerat necesara folosirea iodului radioactiv;

Dr. Claudiu Ţupea

1 thought on “Răspunsuri la întrebări (162)”

  1. domnule doctor va rog frumos sa mi spuneti parerea dumneavostra despre cazul meu mi ati mai raspuns la cateva probleme si am inteles si pt asta va multumesc Am fost operata in 2004 de nodul tiroidian care s a dovedit in urma examenului anatomo patologicca a fost carcinom cu urmatorul diacnostic carcinom papilar varianta foliculata focar de LDT incapsulat scleros de 2 / 1.5 cm,parenchim adiacent si de fond cu epitelii predominamt cubice si plate si nodul de sclerohionoza cu calcifieri sup stg Am urmat patru sedinte de iod radioactiv scintigrama negativa inca de la a doua sedinta iar tg intre 12 si 15ng/ml(IN ABSENTA EUTHYROX) Mentionez ca la toate aceste internari cu toate ca scintigrama era negativa la ecografie se mentiona astfel=loja stg tiroidiana neomogena cu mici imagini hipoecogene 3.4mm 2.5mm posibile resturi tiroidiene Fara adenopatii laterocervicale bilaterale vizibile ecografic specificat la internarea din 2006 De atunci am facut doar tireoglobulina pe intrerupere si a variat intre 12 si 15 ng/ml si ecografia care nu a gasit nimic anormal a fost dupa cum am specificat mai sus
    Acum dupa 5 an am facut din nou acografia de data asta in teritoriu la ALBA IULIA si s a specificat astfel Parenchim restant tiroidian omogen folicular fara anomalii vasculare de semnal Doppler fara adenopatii latero cervicale lob drept 2.37cm3 lob stg 0.53cm3 ism 0.14cm3 iar tg pe intrerupte este 14.9ng/ml tsh =44 atgl=7.6Va rog sa mi spuneti daca acest rest comparativ cu ce a fost in 2006 este un rest mai mare?a inceput sa se refaca tiroida? si daca este posibil ca tg sa fie crescuta din cauza ramasitei tiroidiene si ce credeti ca ar trebui facut in continuare? Imi amintesc acum ce au zis cei din Parhon atunci la ecografie ca s ar putea sa mi iasa putin marita tg dar asa i la mine si n am prea inteles atunciAM FACUT SI TG PE HORMONI SI IN 2006 ERA 0.64NG/ML IAR ACUM IN 2010 ESTE 0.6NG/ML
    MULTUMESC pt raspunsuri si pt rabdarea cu care ne ascultati

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.