Dieta fără gluten în tiroidita autoimună


Există și în domeniul sănătății, deși nu ar trebui, idei la modă. Ca să se răspândească, trebuie să fie conceptual simple, deci ușor de înțeles, și să ofere o explicație și/sau o rezolvare facilă pentru o problemă mai complicată. Alte ingrediente care ajută la succes sunt nota conspiraționistă („ne este ascuns adevărul!”) și recurgerea la soluțiile „naturale” (diete, tratamente bazate pe plante, etc) în detrimetul celor medicale clasice (medicamente, operații, diferite proceduri).

În mod poate surprinzător, în majoritatea cazurilor, aceste idei își au originea în cercetări medicale propriu-zise. Doar că literatura medicală este greu de descifrat și riscul de trage o concluzie greșită, mai ales venind din afara domeniului, este foarte mare. Un studiu medical serios va avea mai mulți autori, cu diferite calificări și roluri. Datele obținute sunt de multe ori atât de complexe, încât pentru interpretarea lor a fost nevoie sa apară o nouă ramură a statisticii, statistica medicală.

Toată treaba asta nu prea merge cu simplitatea menționată mai sus, nu? Cum se ajunge, deci, de la studiile medicale, scrise într-un limbaj de specialitate greu de înțeles și cu date ce necesită prelucrări statistice complicate, la ideile la modă?

1. prin simplificare excesivă;

2. prin scoaterea din context și exagerarea importanței unor rezultate;

3. ignorând datele care nu susțin concluzia.

Și așa ajungem la subiectul nostru, dieta fără gluten în tiroidita autoimună. Întâi câteva informații esențiale:

Ce este glutenul? Sub acest nume sunt grupate mai multe proteine ce provin din cereale, foarte prezente în alimentația obișnuită. La cei cu boală celiacă, ingestia de alimente ce conțin gluten determină un răspuns inflamator care afectează mucoasa intestinului subțire. Manifestările tipice sunt: diaree, oboseală, balonare, pierdere în greutate, anemie. Singurul tratament eficient, care duce inclusiv la vindecarea leziunilor intestinale, este dieta fără gluten. Există deja o industrie alimentară bine dezvoltată care oferă produse fără gluten.

Tiroidita autoimună (aceeași boală se mai numește și tiroidită cronică sau Hashimoto) este una din cele mai frecvente boli autoimune. A fost pe larg discutată pe blog, atât în articolele dedicate, cât și în nenumărate Răspunsuri la întrebări. Foarte pe scurt, în această afecțiune sistemul imunitar atacă și distruge progresiv glanda tiroidă. Confirmarea diagnosticului prin analize de laborator presupune identificarea unor niveluri crescute ale anticorpilor specifici: ATPO si Anticorpi anti-Tiroglobulină.

Argumentația privind posibila legatură dintre tiroidită și dieta fără gluten pleacă de la niște idei corecte:

  1. atât boala celiacă (intoleranța la gluten), cât și tiroidita cronică sunt afecțiuni autoimune;
  2. un pacient cu o boală autoimună, oricare ar fi aceasta, are risc mai mare să dezvolte o nouă afecțiune de același tip, care să implice alt organ; există, deci, un număr semnificativ de persoane care au tiroidită autoimună ȘI boală celiacă;

Mergând mai departe de la ideile de mai sus, cercetătorii au vrut să afle dacă nu cumva dieta fără gluten ar putea avea un efect pozitiv în tiroidita autoimună. Întrebarea e absolut pertinentă și merita investigată.

Datele inițiale au arătat o tendință la scădere a nivelurilor de anticorpi specifici, FĂRĂ a influența însă nevoia de tratament cu levotiroxină sau evoluția bolii (adică parametrii care contează de fapt). Oricum, în tiroidita autoimună nivelurile acestor anticorpi, deși in general rămân peste limite, pot să varieze destul de mult (în absența oricărei intervenții terapeutice). Deci avem și o problemă de interpretare a rezultatelor, mai ales că numărul de pacienți a fost mic.

Cel mai probabil de aici a plecat ideea dietei fără gluten recomandată celor cu tiroidită autoimună. De la niște rezultate cu semnificație discutabilă, care au fost interpretate în cheie simplistă, ajungându-se astfel o concluzie nejustificată!

Rețineți, vă rog: scăderea nivelului anticorpilor, deși poate părea impresionantă pe buletinul de analize, NU înseamnă vindecarea tiroiditei! Și, de fapt, nici măcar nu e clar dacă ei scad ca urmare a dietei respective sau pur și simplu fluctuează în decursul bolii.

Studiile ulterioare au oferit date contradictorii: în unele s-a confirmat scăderea nivelului de anticorpi, în altele nu. Niciun studiu serios nu a demonstrat însă un efect clar benefic ale acestei diete la bolnavii de tiroidită autoimună.

Consensul medical la acest moment este următorul: NU există argumente pentru a recomanda dieta fără gluten tuturor pacienților cu tiroidită autoimună!

Evident, cineva corect diagnosticat cu boală celiacă, cu sau fără tiroidită asociată, VA TREBUI SA URMEZE DIETA FĂRĂ GLUTEN. Nu aceștia sunt subiectul articolului de față, ci marea majoritate a pacienților cu tiroidită autoimună, care NU suferă de intoleranță la gluten.

Nu trebuie neglijate și alte aspecte:

  1. dieta fără gluten vine cu niște costuri;
  2. urmată fără a avea indicație, poate avea efecte negative; aceste alimente conțin de multe ori cantități mari de sare si grăsimi saturate și au mai puține proteine si fibre;

În concluzie, NU luați în seamă tot felul de „experți” care, deși înteleg puțin din ce predică, iubesc să stabilească altora reguli și interdicții!

Dr. Cristian-Claudiu Țupea

Mai jos, după o căutare sumară, câteva imagini ale unor articole care promovează această idee.

Exemplul 1

Exemplul 2

Exemplul 3

Exemplul 4

6 thoughts on “Dieta fără gluten în tiroidita autoimună”

  1. În sfârșit, iată un coleg care are bun simț și echilibru în raționamentul medical !
    Exact acesta este cuvântul : ,,modă ” în tratamentele ce invadează publicațiile on line.
    Dr. Dorothea Ștefan

  2. Foarte bun articolul, dl dr, explicatii pe intelesul tuturor si argumente solide! Felicitari ptr. daruirea cu care profesati si bineinteles ptr. blog! Chapeau!

  3. Pingback: Răspunsuri la întrebări (2236) – TIROIDA.ro

  4. Pingback: Cuprinsul categoriei – TIROIDA.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.