Răspunsuri la întrebări (2234)

Sofia Tudor:

Buna ziua,
am 52 ani.
Cam de acum 4 ani, rezultatele la TSH si FT4 ieseau pe langa limita, si de aceea mi s-a recomandat sa le urmaresc.
ATPO iesea cand crescut, cand in limite normale. (In perioadele cu mult stres ATPO iesea crescut, apoi cand era mai putin stres, ATPO iesea in limite normale.
Pe ultimii 3 ani nu am mai facut nici o analiza.
Acum in august 2021 am efectuat analiza FT4, si a iesit rezultatul 7,6 pmol/l, intervalul la Synevo unde am efectuat analiza, fiind de 12-22.
Ar trebui sa ma ingrijoreze acest rezultat? Este nevoie sa incep tratament ceva?
Am observat ca la alte clinici sunt alte intervale de referinta…
Multumesc!

Mai adaug ca, mi s-a pus la un moment dat, ca diagnostic, posibilitatea de a fi tiroidita autoimuna (atunci cand iesea rezultatul ATPO marit).
Ca simptome in prezent, sunt niste tulburari anxioase, dorm putin noaptea, ma simt obosita, nu ma pot concentra cum trebuie, dar toate aceste simptome le am de cativa ani, din cauza unor probleme pe care le am cu somnul, pe fondul stresului si suprasolicitarii, deci nu stiu daca aceste tulburari au legatura cu rezultatul FT4, sau cu alte probleme de sanatate ale mele.

va rog, ce ma sfatuiti, sa incep un tratament, sau momentan pot mentine situatia doar sub observatie, si tratamentul sa-l incep cand scade mai mult FT4.
Multumesc frumos.

Sau ar fi bine, sa mai repet analiza FT4 si la alt laborator, pentru linistea mea, pentru ca exista posibilitatea si de eroare analiza.
Multumesc.

Raspuns:

  • daca nu s-a facut deja, este obligatorie masurarea nivelului TSH; cele doua analize, TSH si FT4, se interpreteaza impreuna;
  • valoarea subnormala a FT4 arata, presupunand ca este bine lucrata, o forma de hipotiroidie (lipsa de hormoni tiroidieni); in aceste conditii, nivelul TSH ne va arata unde este localizata problema;
  • in marea majoritate a cazurilor (aprox 90-95%) este vorba de incapacitatea glandei tiroide de a produce hormoni in cantitati suficiente, tiroidita autoimuna fiind cea mai frecventa cauza; in aceasta situatie TSH-ul va fi crescut, iar tratamentul de inlocuire cu levotiroxina e necesar;
  • mult mai rar, defectul este la nivelul centrilor superiori (hipofiza si hipotalamus); in acest caz valoarea TSH va fi subnormala sau inadecvat normala; acesta din urma situatie e mai complexa si reclama investigatii suplimentare: imagistica hipofizara (in general RMN) si teste de laborator pentru evaluarea functiei hipofizare;
  • fara indoiala, aveti nevoie de un consult endocrinologic fara intarziere; in primul rand pentru un diagnostic exact si, apoi, pentru tratamentul corect;

Toate cele bune,

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.