Răspunsuri la întrebări (677)
mara:
Buna ziua,
Am 31 de ani si am fost diagnosticata in 2010 cu hipertiroidie – gusa polinodulara. Diagnosticul a fost pus la o valoare de TSH de 0,004. Am facut tratament un an de zile cu tyrozol ( initial 10mg ulterior 5mg), in ultima parte fiind adaugat si eutyrox pentru balansare. Tratamentul la care markerii endocrini au iesit in parametri timp de 6 luni de zile a fost 5mg tyrozol si 37,5 eutyrox. Cu permisiunea endocrinologului am intrerupt tratamentul cu tyrozol din septembrie 2011 si am scos si eutyroxul in decembrie 2011 pentru ca incercam sa obtin o sarcina. Sarcina a aparut in ianuarie dar am pierdut-o la inceputul lui februarie 2012, la 5 saptamani. N-am apucat sa ajung la medic pentru ca asteptam rezultatul analizelor de sange. Am obtinut insa ulterior rezultatele: F3 4.9 ( limite 3.9 – 6.7), FT4 13.6 ((12-22) iar TSH-ul 0.231 ( 0.27 -4.2). Analizele au fost facute cand eram deci insarcinata in 4 saptamani si 5 zile. Intrebarile mele: e posibil ca din cauza tiroidei sa se fi declansat avortul spontan? E posibil ca nivelul TSH-ului sa fi fost ridicat de sarcina? In decembrie era 0,04 dar luam eutyrox? Trebuie sa ajung la medic la sfarsitul lunii februarie dar m-ar ajuta si opinia dvs. Multumesc anticipat.
Raspuns:
– conform analizelor prezentate, functionarea tiroidei era normala la acel moment, deci nu o disfunctie tiroidiana a fost cauza pierderii sarcinii;
– pe de alta parte, Boala Basedow-Graves (cea mai frecventa cauza de hipertiroidie la varsta dvs) este o afectiune autoimuna; exista studii care au aratat ca afectiunile tiroidiene autoimune cresc usor riscul de pierdere a sarcinii, chiar daca functia tiroidiana este normalizata de tratament; ce se poate face? ramane aceeasi recomandare: normalizarea testelor de functie tiroidiana inainte de a ramane insarcinata;
– atat oprirea tratamentului cu Euthyrox, cat si sarcina in sine, pot explica cresterea nivelului TSH; oricum, asta e mai putin important acum;
Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii
Răspunsuri la întrebări (677) Read More »