Dr. Claudiu Ţupea

Răspunsuri la întrebări (251)

dorina:

Istoric;
Sunt din gemeni, nascuta cu o greutate de 800 gr, 6,7 luni stationare incubator(1956, incubator…,cu sticle cu apa calda), alimentatie de la mamele din spital. Pana la aproximativ 12, 13 ani, mi-sa administrat suplimente nutritive/sinteza. 14 ani, primul ciclu.
la 16 ani, s-a intrerupt ciclu. A inceput calvarul, cu stari depresive usoare, melancolie, plangacioasa si lesinuri. Ma-m prezentat la medic, si mi-a fost recomandat un tratament injectie o data/luna,(nu stiu ce fel de solutie a fost), dupa un an s-a reglat oarecum ciclul. La 22 de ani, am dat nastere la un copilas, nastere normala. La 26 de ani,am dat nasete la al doilea copil. O nastere grea/foarte grea, asistata de un medic incopentent. Dupa un calvar de o noapte pe masa de nasteri, manevre manuale/directionare a fatului, fatul s-a intors, iar eu nu aveam dilatatie. Dimineata la ora 7, au dat telefon la anestezist pentru operatie(cezariana), sa-mi scoata copilul mort(ziceau ei). Copilul nu a murit si la o manevra a unei moase cu experienta care a sesizat ca traieste si /ultima suta de metri, s-a nascut copilul.
Toata lumea care a asistat la nastere(s-a ocupat tot personalul din maternitate, vreo 6 moase si un dr.) au spus ca a fost ce-a mai dificila nastere si traumatizanta/mine si copil.Ar fi trebuit o cezariana si ma/ne scapa de trauma si stres.
La doua trei zile cand ma-m putut da jos din pat si ma-m vazut in oglinda , am sesizat ca, am o pigmentare in exces/fata, bust,maini.Pigmentare in exces exista si acum dupa 27 de ani,dintr-un ten alb/roz, sunt metisa/negricioasa,in special partile expuse la soare. vasele de sange/albul ocular, sparte(ochii injectati, rosii), copilul la fel, vasele oculare sparte si pe fata la fel.
Imediat au inceput o serie de dereglari cum ar fi; nevroze, depresii din ce in ce mai accentuate si cu incercari de suicid, caderi de calciu si crize de spsmofilie, dureri false abdominale, discopatie lombara, intre timp . hernie de disc operata. In anul 1986,(atat a durat pana a recomandat un medic ca trebuie sa ma vada un endo. Diagnostic endo; Hipocorticism FCT./dozari H/170H= o,o96, tetanie cronica, infectie urinara, boala polichistica, dezvoltare nevrotiforma cuparoxisme disvegetative.. Recomandari/vit. B in special B6,aspacardin. Calciu/D3. pe parcus ,au gasit si osteoporoza, si mi-a recomandat diverse tratamente/osteoporoza= fara rezultate.. In teritoriu mi-sa recomandat si predinson, au uitat sa mil intrerupa si: ulcer duodenal,intestine iritabile.hemoragie(melena), am slabit f. mult. 168cm/40 KG. In anul 2000, am intrerupt dinp ropie initiativa predinsonul si ma-m ocupat de problemele interne. In anul 2010/februarie, am facut un set de analize endo.la recomandarea cardiologului care a descoperit ca asi avea hipertensiune arteriala st. 2, risc mediu.Astfel nu se mai justifica Insuficienta corticosuprarenala.
Rezultatul analizelor/2010;

Ecografie; tiroida are espect discret hipoecogen si prezinta la nivel LTD 2, mici zone hipoecogene, iar in LTS se descriu 2 formatiuni nodulare de 0,2 ml, respectiv 1,7ml, neomogen fixatoare de radiofarmaceutic(ABC – LTS= inadecvat, bilantul functional in limite normale cu AAT crescuti clcitonina 4,8pg/ml(N<11)
Investigarea axei hipofizo-corticosuprarenala a decelat un cortizol plasmatic ora 8,00 crescut(466,8 ng/ml), motiv pentru care s-a dozat ACTH si s-a efecuat testul la 1mg DxM. ACTH=45,4pg/ml(7,9- 66), Test DxM 1,mg cortizol 25,0ng/ml ECHot= LTD 2×2,7×1,65.
LTS= f mod 0,2 ml.
f. mod 1,7 ml.
– Scintigrama; LTD- contur regulat, captare moderat neomogena- 99mTe
nodul 1/3, LTD discret hipofixan.
LTS= contur rotunjit , 1/3 nodulara, captare neomogena medulara,, LST este moderat neomogena hiperfixator.
BMD(DxA) T scor = 3,3Coloana
Ts sold= 2,7
Alte analize; TSH= 0,5
FT= 1,4
AAT; TPO = 72,7
TG = 112,0
Colesterol = 342 mg/dl, trigliceridele= 206 mg/dl.. Celelalte analize cu modificari neseminificative. Dar la ECO se suspicioneaza o steatoza.
Tratamente= Oseor, calciu, V d3, Crestol, hepatoprotectoare, si naturiste daca vreau, omega 3, drenari functii hepatice, ceaiuri etc. de la hofigal si nu numai, dupa o schema aproximativa de acumulare si tratare a multiplelor reactii adv., cum ar fi, dureri musculare accentuate, transpiratii excesiv de abundente in special noaptea si nu numai. dureri ale oaselor, atat pe lungimea osului cat si articulatii, in mod expre coloana. dureri de cap, depresie, (tristete), dureri abdominale, imbalonari oboseala excesiva inclusiv cand vorbesc dureri in partea stanga sub coaste, ingrosarea vocii(masculinizare), si nu mai am aer atunci cand vorbesc(tr. sa intrerup conversatia).
Hipertensiune,( Am cumparat intre timp un aparat de masurt) nu stiu cum sa o clasific si de aceia am renuntat la tratament ca,oscileaza intre ;ex. 90,100, si 150,180. diastola intre 86.112, puls; de la 90 110, 120. La care ma ajut probabil cu; omega 3. ulei de catina, laptisor de matca, propolis, capsul cu extract de usturoi, paducel, vasc coenzima Q10. esentiale si aloe vera. sargeron etc, ca hepatoprotectoare, beta blocante vitaminizarea oprganismului care pare sa aibe nevoie, avand in vedere OBOSEALA EXCESIVA
avand in vedere ca am steatoza hepatica, este bine sa iau crestol sau sa cer lypantil sau altceva mai putin toxic?
In 6 luni de tratament cu crestol, colesterolul de la 342 , acum este 321 mg/dl, iar trigliceridele; de la 206, acum este 191.
Mentionez; In familie nu se fac excese. grasimi animale, carne de porc decat f. rar Gratar. dulciuri, inclusiv cafeaua se bea fara a fi indulcita. sucuri sau apa minerala.
Alimentatia zilnica este; sucuri naturale, salate de orice fel. legume, carne fara pielite de; gaina de tara, pui, vitel. peste. Ciorba de gaina de tara, cu f. multa leguma, perisoare, peste, sau doar de legume, supa de rosii etc.Tigaia de prajit nu exista pentru noi.Cure cu tarate de grau, secara, paine graham, neagra, sau facuta in casa(din faina adevarata). mamaliga.
Si cu toate astea…Care sa fie cauza; colesterol. trigliceride. osteoporoza, tristete, dureri excesive de muschi membre.crampe musculare/abdomen, membre. transpiratii si super, super oboseala asta vesnicva.Am o vorba care o spun de fiecare data cand ma intreaba cineva ce fac.**nici 2 bani*, pare o gluma , dar este adevarata.
Sa aibe vreo legatura istoricul meu de la nastere pana acum, vreo legatura, sau sunt disparate/ diverse cauze??.
Va multumesc, nu cred ca veti raspunde la asa un roman*. dar, nu am raspunsuri la intrebari si ma framant cu de ce-uri.
O zi buna . Dorina.

Raspuns:

– datele prezentate sunt extrem de multe si nesistematizate, ceea ce ingreuneaza interpretarea; sunt trei aspecte asupra carora ma voi pronunta:

  1. functia tiroidiana, asa cum reiese din nivelul TSH, este normala; asta inseamna ca, oricare ar fi starile dvs, nu tiroida este cauza; nivelul (probabil) usor crescut al ATPO  poate sugera un risc de tiroidita autoimuna sau poate fi lipsit de semnificatie; de aceea este indicat ca testele de functie tiroidiana sa fie repetate periodic (la 6 luni) pentru a detecta din timp o posibila evolutie spre hipotiroidie; ecografia si scintigrafia tiroidiana sunt prezentate extrem de neclar, cu multe prescurtari neuzuale (noduli  masurati in ml??); din acest motiv tot ce pot propune este urmarirea ecografica periodica daca s-au evidentiat noduli tiroidieni, cu masurarea dimensiunilor acestora comparattiv;
  2. osteoporoza este, cel mai probabil, aparuta postmenopauza si poate avea legatura atat de tulburarile de ciclul menstrual din adolescenta cate si de tratamentul cu prednison (depinde si de doza in care a fost administrat); tratamentul cu Osseor, calciu si vitamina D este corect indicat si trebuie urmat pe termen lung;
  3. probabil ca ar fi utila o reevaluare completa a functiei glandelor suprarenale, avand in vedere istoricul dvs neclar; este vital ca laboratorul la care se vor face testele sa le lucreze corect;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (251) Read More »

Răspunsuri la întrebări (251)

Gabi:

Buna ziua,

va scriu in legatura cu o nedumerire si anume: de 4 luni deja, tusesc in mod regulat in fiecare noapte (cam la aceeasi ora). am fost la ORL si la medicul specialist in pneumologie, dar diagnosticul de bronsita cronica nu a fost corect (am luat toate tratamentele, am facut radiografie la plamani si la sinusuri, nimic). exista o banuiala din partea mamei, care a avut si are probleme cu tiroida, cum ca ar fi o tuse iritativa provocata de glanda. credeti ca e posibil? ce teste se impun in acest caz?
as vrea sa elimin toate posibilitatile, pentru ca incet-incet am ajuns in situatia in care nu mai pot sa ma duc la serviciu sau ma trezesc foarte greu (tarziu) din cauza oboselii acumulate de la tuse si de la nedormit.

Va multumesc mult.

Raspuns:

– nu cred ca tiroida este cauza tusei; de altfel, tusea nu este un semn caracteristic bolilor tiroidiene;

– consider suficiente in cazul dvs palparea tiroidei si masurarea TSH-ului, pentru a exclude o afectiune a acestui organ;

Dr. Claudiu Ţupea

Răspunsuri la întrebări (251) Read More »

Răspunsuri la întrebări (250)

Luciana Stan:

Multumesc mult pt raspuns domnule doctor. Azi am mers la endocrinologie si mi s-a recomandat o doza de 25 cu Euthyrox si sa repet la alt lab analizele care nu au iesit in parametrii normali. Tratamentul am sa-l incep de maine pentru ca trebuie luat la prima ora dimineata. Dumneavoasrta considerati suficienta doza sau ati fi prescris 50? Multumesc mult pentru timpul acordat.

Raspuns:

– da, doza este adecvata, raportat la nivelul TSH; probabil ca dupa 2 saptamani as creste doza la 37.5 micrograme/zi; oricum, trebuie repetate TSH si FreeT4 la 4 saptamani de la inceputul tratamentului si doza de Euthyrox ajustata in functie de rezultate;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (250) Read More »

Răspunsuri la întrebări (249)

AndreiO:

Buna ziua. As dori sa aflu cum trebuie sa se protezeje mama mea, in timpul sezonului rece avand in vedere faptul ca a fost operata de tiroida(Tiroidodactomie totala). Stim ca nu are voie sa poarte la gat nimic si ma intereseaza neaparat sa aflu alte metode de ingrijire.

Raspuns:

– in momentul in care incizia s-a vindecat complet si edemul (umflatura locala) s-a retras nu sunt necesare masuri speciale de protectie; si poate purta inclusiv haine sau bijuterii pe /la gat;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (249) Read More »

Răspunsuri la întrebări (248)

Luciana Stan:

Buna ziua
Am sa va prezint pe scurt cazul meu si nelamuririle pe care le am. Am 28 de ani, sunt insarcinata in 7 saptamani si deoarece in urma cu un an am nascut si copilul a murit la 3 zile dupa aceea din cauze necunoscute, medicul de familie mi-a recomandat sa fac si niste analize de endocrinologie. Eu sunt foarte slaba – 48Kg, mananc mult,imi tremura mainile, am stari de iritabilitate si uneori senzatia de sufocare. La ecografie tiroida a avut dimensiuni si aspect normal iar rezultatele la analize sunt urmatoarele:
Anti- tiroglobulina – 217,8
TSH – 4,88
Anti -TPO – <5
FT4 – 16,67
Medicul endocrinolog este acum in concediu. Eu din rezultatul analizelor inteleg ca am o tiroidie antiimuna inca nu foarte grava pt ca FT4 are inca valori normale. Valoarea TSH indica o hipotiroidie desi eu credeam dupa simptome ca as avea hiper-. Copilul ar putea fi afectat in dezvoltarea sistemului nervos de hipotiroidie? De ce TSH e mare daca FT4 nu e mic? Ar trebui sa merg urgent la alt endocrinolog sau mai pot astepta 2 saptamani pana d-na dr. se intoarce din concediu? Exista si alte analize care ar trebui facute?
Va multumesc si imi cer scuze daca nu am fost suficient de clara.

Raspuns:

– nivelul crescut al anticorpilor anti-tiroglobulina in asociere cu ATPO in limite normale sugereaza o tiroidita autoimuna aflata intr-un stadiu incipient;

– combinatia dintre nivelul normal al FreeT4 (tiroxinei libere) si nivelul usor crescut al TSH indica prezenta unui hipotiroidism subclinic; aceeasta este o forma usoara a deficitului de hormoni tiroidieni; secretia TSH este foarte sensibila la modificarile hormonilor tiroidieni si se modifica atunci cand nivelurile T3 si T4 au tendinta sa creasca sau sa scada, inainte de a iesi din limitele normale; de aceea masurarea TSH este cea mai buna metoda de a evalua modul in care functioneaza tiroida;

– in situatia dvs (insarcinata) este recomandat tratamentul de substitutie cu l-tiroxina (Euthyrox/L-Thyroxin), chiar daca deficitul este foarte usor; acesta va mentine hormonii tiroidieni la un nivel optim, asigurandu-se astfel ca nu vor exista efecte nocive asupra dezvoltarii sistemulii nervos la fat;

– nu exista analize suplimentare necesare;

– tratamentul ar trebui inceput imediat, nu peste 2 saptamani;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (248) Read More »

Răspunsuri la întrebări (247)

Lore:

Buna dimineata

Va felicit pentru site! Consider ca este de un real folos. Sectiunea “Vazute pe internet” mi se pare un gest laudabil. Personal consider ca mai multi specialisti ar trebui sa isi faca vocile auzite pe acest plai al internetului in legatura cu diversele “solutii minune” care sunt promovate.

In alta ordine de idei, eu sunt operata de tiroida (tiroidectomie totala) de 16 ani, iau tratament euthyrox 100 in fiecare dimineata si din cand in cand mai fac analize (reevaluari TSH) si mai caut informatii despre tiroida – de fiecare data TSHul a fost bun si mi s-a spus sa nu continui cu alte investigatii… Ceea ce mi-a atras atentia in postarile dvs. a fost relatia dintre tiroida si fertilitate. Pana la citirea acestui blog nici unul dintre medici nu mi-a spus ca exista vreo legatura. Pe de alta parte nici ginecologul meu, desi i-am spus ca sunt sub tratament, nu mi-a recomandat sa maresc doza de E100… in timpul sarcinii – care s-a intamplat, cu tot cu nastere in 2008. ( si am luat si spirulina pe timpul sarcinii, pt vitaminizare – ceea ce am citit ca ar putea bloca functia tiroidei)
Intre timp, de vreo 3 luni, am fost diagnosticata cu ovare polichistice si sunt sub tratament cu dufaston, menstruatia a revenit si as dori ca dupa tratament sa raman din nou insarcinata. (mai dureaza insa)

Intrebari: 1. cum as putea sa imi dau seama daca fetita noastra a fost sau nu afectata de hipotiroidia mea? ce analize ar trebui sa facem?
2. o serie de analize care sa ia in considerare si problema ovarelor polichistice, ar tine tot de endocrinologie? eu tot am facut acest TSH si s-ar parea ca de fapt nu e de ajuns…

Multumesc pentru timpul acordat.
Numai bine!

Raspuns:

– daca TSH-ul  fost normal si pe timpul sarcinii (in special in prima jumatate), nu exista motive de ingrijorare, chiar daca nu a fost marita doza de Euthyrox;

– efectul negativ principal al deficitului de hormoni tiroidieni din timpul sarcinii se manifesta prin afectarea dezvoltarii sistemului nervos la copil; in cazuri cu deficit usor/moderat conduce la o scadere a IQ-ului fata de potential, ramanand totusi, in general, in limite normale; in cazul dvs, o doza zilnica de l-tiroxina de 100 μg/zi a asigurat cel mai probabil majoritatea necesarului; in opinia mea, se poate pune problema, cel mult, a unui deficit usor, cu efecte nesemnificative; nu exista analize care sa arate acum daca a existat sau nu un astfel de efect asupra copilului dvs; doar evidentierea unui nivel anormal crescut al TSH (cu sau fara scaderea nivelului FreeT4) din timpul sarcinii confirma diagnosticul;

– avand in vedere ca ati suferit o tiroidectomie totala (scoaterea intregii tiroide) iodul din spirulina nu mai avea ce sa blocheze;

– sindromul ovarelor polichistice este o afectiune pe care „o impartim” cu ginecologii; deci da, aceasta boala poate fi tratata de endocrinolog; la pacientele supraponderale/obeze cu ovar polichistic o componenta esentiala a tratamentului este slabitul;

– va multumesc pentru aprecieri;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (247) Read More »

Răspunsuri la întrebări (246)

Myramar:

Buna ziua,

1)Poate suna ciudat dar:exista in Romania medici endocrinologi specializati in reproducere?? Dupa un amanuntit slalom virtual prin clinicile si spitalele noastre, nu am un raspuns afirmativ. Va rog mult, fiind in domeniu, mi-ati putea indica macar un nume? Sunt diagnosticata cu tiroidita cronica autoimuna cu hipotiroidism subclinic.

2)Zilele trecute va intrebam daca polenul si coenzima Q10 sunt contraindicate in afectiunea mentionata mai sus si va multumesc ptr raspuns. Medicul endocrinolog m-a sfatuit sa nu le mai consum ptr ca acestea “ümbla la imunitate” si nu e bine in aceasta afectiune. Eu ce sa mai cred? Ani la rand am avut neplacerea sa pendulez intre raspunsuri diferite primite de la medici diferiti. In fine….ele mi-au fost recomandate datorita endometriozei de care sufar…Deci, eu pe cine ascult?

3)Vitamina E este si ea contraindicata iar daca nu, care ar fi doza si pe ce perioada de timp?

Va multumesc,
Myramar.

Raspuns:

– hipotiroidismul subclinic cauzat de o tiroidita autoimuna poate fi tratat cu usurinta de orice endocrinolog; obiectivul tratamentului este de a normaliza nivelurile de hormoni tiroidieni, cel mai bine exprimat printr-o valoare normala a TSH ; exista studii care spun ca procesul autoimun care determina tiroidita cronica (autoimuna/Hashimoto) are, in sine, un usor efect negativ asupra fertilitatii; totusi, in marea majritate a cazurilor, acesta nu impiedica obtinerea unei sarcini; nu exista un tratament specific pentru a corecta a acest efect;

– in mod evident, nu va pot spune de cine sa ascultati; precizez, totusi, ca opiniile mele medicale se bazeaza intotdeauna pe literatura de specialitate si pe experienta din spital; in momentul in care nu am la dispozitie date clare, din surse de incredere, care sa sustina si sa explice un anumit efect sau o anumita interactiune, nu fac presupuneri pe principiul „ceva trebuie sa fie”;

– endometrioza este una dintre cauzele majore de infertilitate la femei, iar tratamentul acesteia pune substantial mai multe probleme decat cel al tiroiditei;

– vitamina E nu este contraindicata in tiroidita; totusi, nu exista scheme clare de tratament cu vitamina E pentru tiroidita autoimuna si nici vreo dovada a beneficiului in aceasta boala;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (246) Read More »

Răspunsuri la întrebări (245)

Ani:

Buna ziua, Domnule Doctor!
Va multumesc pentru raspunsul acordat la intrebarea nr. 138.In februarie am suferit o tiroidectomie totala cu diagnosticul histopatolgic postoperator:
1)Carcinom papilar sclerozant multifocal cu arii de tip “Varianta Foliculara” focar LST de aprox. 1,9/1,7 cm cu prezenta de calcosferite si microfocare in parenchimul adiacent si in lobul drept cu dimensiuni subcentimetrice(0,5/0,1 cm); arii de invazie in tesutul fibroconjuctiv peritiroidian la nivel lob stang
2)Parenchim de fond anizofolicular cu epitelii cubice si plate
3) Trei(3) limfoganglioni cu metastaze izostructurale , arii de microangioinvazie capsulara si pericapsula
Pe data de 22 Martie 2010 mi s-a administrat la Institutul Fundeni 100 mCi I131 radioactiv, Tg inainte de administrarea acestuia fiind de 2.65 ng/ml.
Pe data de 04.10.2010 voi efectua o a doua cura.
Am devenit usor ipohondra daca imi este permis sa spun asa dupa toata aceasta experienta care a fost destul de greu suportabila.In cele 6 saptamani dupa interventia chirurgicala nu m-am simtit foarte bine in lipsa eutyrox-ului.Pe biletul de externare mi s-a recomandat ca tratament se substitutie Cynomel,Ti-Tre(sper sa fie scris corect)de conc 50-75 pe un interval de 4 saptamani din cele 6 ,daca nu tolerez aceasta perioada foarte bine.Dupa interventia chirurgicala din februarie, de la spital am primit recomandarea sa imi administrez eutyrox de 150 ug/zi.Dupa o luna mi-am efectuat din nou TSh-ul=0.90.Medicul endocrinolog mi-a marit doza de la 150 la 160 ug.
La scurt timp dupa operatie am inceput sa am dureri la sanul stang ..ca o senzatie de iradiere catre mamelon, uneori extrem de jenanta.am facut o ecografie mamara si o mamografie si mi s-a spus ca exista un placard fibrochistic.Am luat mastodynon, progestogel insa dureri chiar daca au devenit sporadice tot sunt ingrijoratoare pentru mine.
Intrebarile mele sunt urmatoarele:
1)Daca valoarea TSH-ului=0.90 ng/ml a fost necesara ajustarea tratamentului de catre medicul endocrinolog avand in vedere ca este totusi anotimp calduros?Pe anotimp rece cat se va modifica doza?
2)Exista o relatie de cauzalitate intre cancerul tiroidian si afectiunile mamare benigne sau patologice?
3)Cand administrarea iodului radioactiv devine nociva mai mult decat beneficiile terapeutice pe care acesta il are in situatie data?Pe un fond imunitar slab pacientul poate face leucemie?
4)Ce-mi recomandati pe perioada celor 6 sapatamani de intrerupere cu eutyrox?Pot lua acest medicament de care aminteam mai sus(Cynomel) pentru a trece mai usor peste aceasta perioada sau nu?
5)Cand valoarea Tg este mai sensibila si cand inregistreaza valori mai mari ?Pe tratament cu eutyrox sau in lipsa acestuia?
Si as avea o ultima rugaminte…sper sa nu deranjez prea mult adresandu-va o ultima intrebare:Ati putea sa fiti medicul caruia ma pot adresa nu neaparat on-line ci in cadrul Spitalului la care lucrati?E o dorinta a unui pacient care se simte in siguranta discutand cu medicul sau.Cu multumiri si cu respect pentru ceeea ce faceti!

Raspuns:

  1. o valoare a TSH de 0.9 μUI/ml este usor peste nivelul  optim (sub 0.1 μUI/ml, dar nu nedetectabil) recomandat in cazul dvs; cresterea dozei de Euthyrox in aceasta situatie este indicata; s-a demonstrat clar ca mentinerea TSH supresat (deci sub limita inferioara a normalului) scade semnificativ riscul de recidiva a bolii;
  2. nu; mastoza fibrochistica de care suferiti este o afectiune benigna a sanului, fara risc de malignizare si nelegata de problema tiroidiana;
  3. efecte adverse mai importante apar la doze totale (cumulate) de iod radioactiv de peste 500 mCi; riscul de leucemie creste usor la pacientii care au primit doze mari de iod (de obicei 700-1000 mCi), dar nu depaseste un nivel de 0.3-0.5%; dvs oricum va aflati departe de aceste doze, deci, in prezent, nu exista motive de ingrijorare;
  4. exista 2 posibile solutii pentru a evita simptomele produse de hipotiroidismul din cele 6 saptamani; prima consta in administrarea de Cynomel (triiodotironina, T3), care permite scurtarea perioadei fara tratament la doar 2 saptamani; a doua presupune administarea de Thyrogen (TSH recombinant) sub forma a doua injectii in doua zile consecutive inainte iodul radioactiv, fara a fi necesara oprirea tratamentului cu Euthyrox; totusi, Thyrogen-ul este extrem de scump, iar rezultatele obtinute pot fi ceva mai bune la oprirea tratamentului decat utilizand acest medicament; Cynomel-ul nu se gaseste inRomania, dar se poate procura din strainatate destul de usor si, din cate stiu, este relativ de ieftin;
  5. nivelul tiroglobulinei este cel mai sensibil in absenta tratamentului cu Euthyrox – la o valoare a TSH de peste 25 μUI/ml ; o valoare a tiroglobulinei de 2.65 ng/ml in aceste conditii (in absenta tratamentului de substitutie) indica o rezectie chirurgicala foarte buna, cu indepartarea aproape completa a tesutului tiroidian; asta inseamna si ca tratamentul cu iod are sanse mai mari sa fie eficient;
  6. legat de ultimul paragraf, v-am trimis un raspuns pe adresa de email;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (245) Read More »

Răspunsuri la întrebări (244)

loreley:

acum o luna mi s-a facut tiroidectomie totala si pana in prezent ma simt bine. rezultatul biopsiei a este si el bun, iau eutyrox 100.as dori sa stiu la ce as avea interdictie ( apa, soare…. ) si daca la capitolul mancare imi este ceva interzis

Raspuns:

– in momentul in care vindecarea inciziei este completa, nu mai exista nicio interdictie pentru expunerea la soare, apa, etc;

– nu exista alimente contraindicate in situatia dvs; trebuie doar ca Euthyrox-ul sa fie administrat zilnic, dimineata, pe stomacul gol, cu minimum 30-60 de minute inainte de a manca ceva;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (244) Read More »

Răspunsuri la întrebări (243)

anca:

Buna ziua,
Am hipotiroidism pt care fac tratament cu L-Thiroxin de 100 micrograme. Doresc sa raman insarcinata, iar medicul ginecolog mi-a prescris Clostilbegyt 5 zile pe luna pt stimularea ovulatiei incepand cu a 3-a zi de ciclu. as dori sa-mi spuneti daca are vreun efect negativ asupra tiroidei.
va multumesc,
anca.

Raspuns:

– clomifenul citrat (Clostilbegyt) nu interfera negativ cu tratamentul cu Euthyrox; ar trebui, totusi, administrat la distanta (3-4 ore) de l-tiroxina (Euthyrox), ca o masura de precautie;

– este foarte important ca nivelul hormonilor tiroidieni sa fie normalizat inainte de sarcina; asta inseamna, in esenta, un nivel normal al TSH;

– daca apare sarcina, functia tiroidei trebuie monitorizata frecvent (la 4-6 saptamani initial) de catre endocrinolog, cu masurarea TSH si FreeT4; doza de Euthyrox trebuie ajustata pentru a tine aceste analize (ambele!) in limite normale; de obicei, pe timpul sarcinii, necesarul de l-tiroxina (Euthyrox) creste cu 30-50% fata de cel dinaintea sarcinii;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (243) Read More »

Răspunsuri la întrebări (242)

Oana V.:

Revin cu a II-a intrebare

In urma investigatiilor facute de tatal meu, au reiesit urmatoarele:
Examen clinic (general si local): stare generala buna, tegumente normale, TA=100/60 mmHg, puls=80/min, FiA, clinic eutiroidian, nodul Ls 5 cm, mobil, dur.
Probe de laborator:
hemoglobina (g/dL) 15.2
hematocrit (%) 46.3
leucocite (/mm3) 15200
trombocite (/mm3) 229000
VSH (mm/1h) 67
glicemia (mg/dL) 100
trigliceride (mg/dL) 75
uree (mg/dL) 40
creatinina (mg/dL) 1
ac. uric (mg/dL) 7.5
AST (U/L) 16
ALT (U/L) 24
F Alc (U/L) 86
Ca (mg/dL) 9.1
P (mg/dL) 4.1
Na mmol/l 142
k mmol/l 4.9
Cl mmol/l 106
Dozari hormonale: TSH=2.4, T4=8.5, T3=117
Eco tiroida: LD cu volum si structura normale. Trahee deviata dreapta. LS ocupat in totalitate de un nodul solid hipoecogen cu atenuare posterioara bine delimitat de 55/45 mm. Laterocertvical stang poliadenopatie <1 cm.
Rx CP: nu sunt leziuni evolutive pleuropulmonare.
EKG: FiA 120/min, fara alte modificari.
CT cervical: proces inlocuitor de spatiu lob stang tiroidian de 4.8/5.4/5.2 cm.
Rezultat examen:
Screeningul CT sistematic al regiunii cervicale si mediastinului anterior si superior, nativ si dupa adm. s.c. i.v. evidentiaza:
Voluminos proces inlocuitor de spatiu dezvoltat la nivelul LST si istmului, asimetric, extins in dorsal pana la nivelul corpilor vertebrali adiacenti, contur boselat, procident ventral, structura neomogena spontana si postadm.s.c.i.v., cu microcalcificari central ( cea mai mare 0.89 cm/0.45 cm), cu zone hipodense slab iodofile sau neiodofile, sugestive pentru necroza intrapulmonara si cu prize de contrast pe contrast pe contur si la nivelul mugurilor tumorali hiperdensi de pe conturul intern al acestei pseudocapsule; diametre 4.86 cm (tr)/5.39 cm (ap)/5.20 cm(cc), (extins in caudal pana la nivelul incizurii sternale). Noduli adenopatici peritumorali lateral stanga, ventral de v. jugulara interna stanga si a. carotida stanga si dorsala de muschiul sternocleidomastoidian stang. Exercita afect de masa asupra structurilor liniei mediane pe care le deplaseaza la dreapta (trahee de calibru normal) si asupra manunchiului vasculonervos al gatului pe care ii deplaseaza in lateral stang si dorsal.
LDT-de dimensiuni normale, structura micronodulara.
Microcalcificari cervicale – aa.carotide bilateral si mediastinale crosa aortica.
Ectazii vasculare mediastinale: cosa aortica, trunchi brahiocefalic venos drept, trunchi azygos.
CONCLUZII:
Proces inlocuitor de spatiu lob stang tiroidian
Noduli adenopatici laterocervical stang
Ateromatoza
Ectazii vasculare mediastinale

Mentionez ca a fost programat pentru interventie chirurgicala.
Am rugamintea la dumneavoastra, daca ma puteti lamuri in legatura cu rezultatul de mai sus. Cred ca e vorba de un cancer tiroidian, insa din informatiile prezentate rezulta ca s-ar fi extins cumva si in alta parte (metastaze)? E posibil dupa operatie, daca va urma tratamentul adecvat, inclusic ionizare sa aiba sanse de salvare?
Va multumesc din inima pentru timpul acordat si va doresc multa sanatate!.

Raspuns:

examenul CT descrie nodulul respectiv si relatiile pe care le are acesta cu tesuturile si organele din jur; nu se pot face aprecieri privind tipul exact de tumora doar pe baza acestei investigatii; sunt mentionate doar cateva adenopatii (fara precizarea dimensiunilor sau a structurii acestora) care pot reprezenta diseminari locale; din investigatiile prezentate nu reiese ca ar fi prezente metastaze la distanta;

– tratamentul cu iod radioactiv este folosit DOAR in cancerele tiroidiene diferentiate (papilar si folicular); daca tumora face parte dintre acestea prognosticul este relativ bun; daca este vorba de alt tip de cancer tiroidian (medular, insular, anaplastic), prognosticul pe termen lung este mai degraba rezervat;

– singurul tip de cancer tiroidian a carui diagnostic poate fi precizat preoperator prin metode de laborator este carcinomul tiroidian medular; un nivel ridicat al calcitoninei (marker tumoral), in prezenta unui nodul suspect, confirma acest diagnostic; prezenta acestui tip de tumora are doua implicatii:

  1. implica, de multe ori, o rezectie mai ampla a ganglionilor limfatici din zona gatului;
  2. in 20-25% din cazuri sunt cancere cu componenta genetica, cu risc mare de transmitere la urmasi; este de retinut ca, dintre cancerele tiroidiene, doar carcinomul tiroidian medular are o componenta ereditara, restul aparand sporadic;

– ii doresc tatalui dvs multa sanatate si sa treaca cu bine de operatie; va rog sa ma tineti la curent cu rezultatul examenului histopatologic;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (242) Read More »

Răspunsuri la întrebări (241)

Carmen:

Buna ziua!Ma numesc Carmen,am 38 de ani si anul trecut pe 26 noiembrie 2009 am fost internata la PARHON,sectia chirurgie,cu diagnosticul GUSA POLINODULARA.Mi s-a practicat:TIROIDECTOMIE TOTALA.Acum iau EUTHYROX 75ug/zi(de luni pana vineri) si 100ug/zi(simbata si duminica).Valoarea mea TSH=1.805 la 18.06.2010. Val.normala 0.400-4.200ulU/ml<54ani.
Intrebarea mea este daca am voie sa merg la mare,la soare???

Va multumesc anticipat!

Raspuns:

– nu exista nicio contraindicatie pentru a merge la mare si pentru expunerea la soare; (desigur, presupun ca incizia s-a vindecat de mult, cu formarea unei cicatrici normale;)

– la acest moment tratamentul de substitutie cu Euthyrox este adecvat si compenseaza in mod corespunzator absenta tiroidei; asa cum probabil vi s-a mai spus, trebuie continuat pentru tot restul vietii;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (241) Read More »

Răspunsuri la întrebări (240)

Myramar:

Buna seara! Am fost diagnosticata de aprox jumatate de an cu hipotiroidita autoimuna. Momentan sunt sub tratament cu Euthyrox. Intrebarea mea: este adevarat ca polenul nu este recomandat in aceasta afectiune? Multumesc anticipat!

Revin cu a 2-a intrebare: Coenzima Q10 este si ea interzisa in hipotiroidie?

Raspuns:

– nici polenul, nici coenzima Q10 nu sunt contraindicate in tiroidita autoimuna; pe de alta parte, nu exista nicio dovada ca au vreun efect pozitiv;

– administrarea de iod in cantitati crescute (de ex. sub forma de preparate pe baza de alge – Spirulina) poate bloca suplimentar tiroida, cu accentuarea hipotiroidiei (atunci cand functia tiroidiana este partial pastrata);

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (240) Read More »

Răspunsuri la întrebări (239)

carmen:

Multumesc mult domnule doctor.

1.Vroiam sa va mai intreb : discutam cu o doamna dr stomatolog ( stiu ca nu este de specialitate,dar m-a speriat&m-a pus putin pe ganduri) si spunea ca avand noduli/chisturi la sani, dupa o eventuala sarcina,implicit nastere , voi avea mari sanse sa dau in cancer la san!Explicatia nu am inteles-o prea bine si nu vreau sa par si mai ridicola decat acum, dar este posibil asa ceva?
Chisturile/nodulii de sani,inainte de sarcina, se pot resorbi dupa nastere sau pot deveni maligni?

2.Si vroiam sa va mai intreb ceva: am o prietena cu noduli destul de marisori la sani, nu stiu detalii, si-a facut analiza de sange TSH sa vada daca are probleme hormonale& a iesit in limite normale.
Isi urmareste constant, 1 data la 6 luni, nodulii, la Bucuresti la un dr oncolog.Ma gandeam: ar putea merge si la un doctor endocrinolog pentru problema ei cu sanii?Poate gresesc , dar sanii nu sunt glande endocrine?

multa multa sanatate va doresc si va multumesc pentru raspunsurile clare, date.

Raspuns:

– nodulii mamari benigni nu se malignizeaza in urma unei sarcini;

– glandele mamare (sanii) sunt glande exocrine, nu endocrine; exista afectiuni mamare benigne (de ex. mastoza fibrochistica) care pot fi urmarite si de endocrinolog, dar, in conditiile in care pacienta respectiva este urmarita deja de oncolog, nu cred ca mai este necesara inca o opinie;

– de principiu, un nivel normal al TSH atesta o functie tiroidiana normala;

Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

Răspunsuri la întrebări (239) Read More »

Răspunsuri la întrebări (239)

Liliana:

Ma numesc Lili. Am 37 de ani. In urma cu 3 ani am fost diagnosticata cu Boala Basedow. Am facut tratament un an dupa care am intrerupt. Anul acesta am fost la alt medic unde mi s-a spus ca am hipertiroidie. Si fac tratament cu Tirozol de 5 mg acelasi care l-am facut si la primul tratament.
Problema este ca eu ma simt mult mai rau. Si m-am ingrasat mult mai mult. Adica am 1,64 inaltime si 65 kg. Am avut din totdeauna 53 kg.
Analizele la momentul acesta sunt:
Free T4; 3,20
T3 4,37
TSH: <0,0025.
Am lipsa de fier ptr ca am renuntat la carne de 2 ani si trigliceridele mai mari.
Dar nu exista zi de la Dumnezeu in care sa nu ma simt rau. Adica pana la a pica din picioare.
Simptomele sunt urmatoarele:
durere de picioare groaznica, adica de muschi; uneori nici nu ma pot misca;
– durere de glezne dupa nemiscare adica se blocheza, dar revin dupa miscare la normal;
– transpiratie abundenta instantaneu;
– nu rezist la caldura, ma sufoc efectiv;
– ochii ma jeneaza destul de rau si pielita s-a ridat pe pupila; la lumina zilei si mai ales la soare folosesc ochelari polaroid ca altfel lacrimez si nu vad, nu pot deschide ochii;
– am senzatia de greata tot timpul, orice fac orice mananc imi vine sa vomit;
– ma sufoc stand degeaba si ragusesc des, mi se schimba vocea in timp ce vorbesc; daca vorbesc mai mult mi se taie respiratia;
– noaptea raman fara aer in somn;
– ma dor articulatiile foarte rau; folosesc aerul conditionat non stpo din cauza senzatiilor de caldura si a transpiratiei;
– oboesesc foarte rau, nu am putere sa stau mult in picioare; nu pot sa merg mult pe jos; simt ca lesin cand fac mai mult efort;
– imi cade parul si in unele locuri a disparut de tot, locuri mici dar se vede;
– tot timpul imi este sete si beau extraordinar de rece, numai asa imi revin;
– tremur tot timpul, am un tremurat in corp;
– uneori simt ca o ia inima la trap;
– uit des;
pielea e uscata si ma ustura daca nu ma dau cu crema.

Ecografia:
Tiroida cu sediu normal, de dimensiuni normale, ecostructura discret neomogena, capsula integra, contur neregulat, vascularizare accentuata. Lobul drept masoara antero-posterior 22 mm, transvres 21 mm, longitudinal 39 mm. Lobul stang ma soara antero-posterior 23 mm, transvers 19 mm, longitudinal 45 mm. Istmul masoara 4 mm.
Multumesc din tot sufletul pentru timpul acordat.
O zi buna.

Raspuns:

– analizele dvs arata persistenta hipertiroidiei; daca aceste analize sunt facute sub tratament (Thyrozol, 5mg/zi), este clar ca doza este insuficienta pentru a controla boala;

– a fost o greseala ca ati oprit tratamentul initial, deoarece boala Basedow-Graves are tendinta accentuata la recidiva; de altfel, asta s-a intamplat si in cazul dvs, boala s-a reactivat;

– o mare parte din simptomele dvs se explica prin prisma hipertiroidiei; de aceea, este de presupus ca starea generala se va ameliora foarte mult odata cu normalizarea nivelului de hormoni tiroidieni;

– disconfortul ocular poate fi cauzat de afectarea oculara tipica din boala Basedow-Graves; este indicat un consult la un oftalmolog cu experienta pe aceasta problema;

– o schema de tratament completa la acest moment ar implica administrarea de:

  1. Thyrozol, intr-o doza mai mare,ulterior cu descrestere treptata, sub controlul analizelor;
  2. un beta-blocant (de ex. metoprolol) pentru ameliorarea simptomatologiei (tremurat, palpitatii, anxietate, etc);
  3. un preparat de tip Aspacardin, tot pentru controlul palpitatiilor;
  4. posibil, o doza mica de sedativ;

– asta inseamna ca este nevoie de o reevaluare endocrinologica cu reconsiderarea tratamentului actual si de o mai mare aderenta a dvs la indicatiile medicale, pentru a nu mai ajunge in aceeasi situatie;

    Dr. Cristian-Claudiu Ţupea – Click aici pentru consultaţii

    Răspunsuri la întrebări (239) Read More »